Șeful Statului Major al SUA spune că Ucraina trebuie ajutată să se apere
SUA și aliații săi trebuie să ajute Ucraina să construiască un sistem de apărare antiaeriană și antirachetă prin combinarea diferitelor sisteme pe care aliații le operează pentru a ajuta Kievul să își apere spațiul aerian împotriva atacurilor rusești, a declarat miercuri șeful Statului Major al SUA, generalul Mark Milley, după o reuniune a liderilor militari și a miniștrilor apărării la Bruxelles, potrivit CNN.
„Ceea ce trebuie făcut aici de către toate diferitele țări care au participat astăzi la conferință este să se implice și să îi ajute să reconstruiască și să susțină un sistem integrat de apărare aeriană și antirachetă”, a declarat Milley în cadrul unei conferințe de presă după reuniune.
Zelenski, recunoscător celor 143 de state care au votat rezoluţia ONU
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a scris pe Twitter că este „recunoscător celor 143 de state care au susţinut rezoluţia istorică a ONU”.
„Lumea şi-a spus cuvântul – încercarea (Rusiei) de anexare este fără valoare şi nu va fi niciodată recunoscută de naţiunile libere”, a scris Zelenski.
Aliații NATO promit ajutor militar masiv Ucrainei
Aliații NATO au anunțat livrări de arme avansate de apărare aeriană către Kiev, după ce Ucraina a fost lovită în ultimele zile cu rachete rusești, scrie BBC.
Armamentul promis de Marea Britanie, Canada, Franța și Țările de Jos include rachete și radare. SUA au făcut un angajament similar, iar Germania a trimis deja Ucrainei un sistem de înaltă tehnologie.
Angajamentele privind ajutorul militar vin în momentul în care reprezentanții din 50 de țări se întâlnesc joi la sediul NATO de la Bruxelles, într-un „summit istoric”, după cum l-a catalogat Kievul.
În același timp, Rusia a continuat să bombardeze Ucraina, joi dimineață rachetele rusești au lovit orașul Nikolaev din sudul țării.
Valdimir Putin și Recep Tayyip Erdogan se întâlnesc la Astana
Președintele rus Vladimir Putin urmează să se întâlnească joi cu omologul său turc, Recep Tayyip Erdogan, la summitul regional din Kazahstan.
Consilierul de la Kremlin, Yuri Ushakov, a precizat miercuri că președintele turc poate propune idei pentru pace, sugerând că „ne așteaptă o discuție foarte interesantă și, sper, utilă”, relatează The Guardian.