Președintele SUA, despre retragerea anunțată de Rusia în Herson
Joe Biden a fost întrebat la conferința de presă referitoare la rezultatele alegerilor intermediare din SUA dacă anunțul Rusiei cu privire la evacuarea regiunii Herson reprezintă o potențială inflexiune în război.
„În primul rând, mi s-a părut interesant că au așteptat până după alegeri pentru a lua această hotărâre, lucru pe care știam de ceva vreme că îl vor face. Și este o dovadă a faptului că au niște probleme reale - rușii - armata rusă”, a spus președintele SUA.
Întrebat dacă Ucraina are acum pârghiile de care are nevoie pentru a începe negocierile de pace cu Moscova, el a răspuns că „va duce la timp pentru ca toată lumea să își recalibreze pozițiile în perioada de iarnă”. „Rămâne de văzut dacă se va judeca sau nu dacă Ucraina este pregătită sau nu să facă un compromis cu Rusia”, a completat el.
„Eu voi merge la G20. Mi s-a spus că președintele Putin nu va fi probabil acolo, dar alți lideri mondiali vor fi acolo în Indonezia. Și vom avea ocazia să vedem care ar putea fi următorii pași”, a completat Joe Biden.
Un înalt oficial rus instalat în Herson a murit. Kremlinul spune că într-un accident de mașină
Viceguvernatorul instalat de ruși al regiunii ucrainene Herson, una dintre cele mai importante figuri ale ocupației, ar fi murit într-un accident rutier.
Reporterul militar rus pro-Kremlin Semion Pegov, bloggerul Boris Rozhin și agenția de știri de stat RIA-Novosti au citat administrația regiunii Herson, instalată de ruși, care a declarat că accidentul rutier din 9 noiembrie în care a murit Kirill Stremousov a avut loc în apropiere de orașul Henichesk, relatează RFE/RL.
După ce trupele rusești au preluat controlul asupra unor părți din regiunea Herson și a capitalei regionale cu același nume, în martie, Stremousov a fost principalul purtător de cuvânt al autorităților instalate de Rusia în această regiune.
El a fost prima persoană care a anunțat decizia Rusiei de a anexa regiunea, împreună cu alte trei regiuni ucrainene, din care unele părți se află sub controlul trupelor ruse, prin așa-numitele „referendumuri” din septembrie.
Înainte ca Rusia să lanseze invazia neprovocată a Ucrainei la sfârșitul lunii februarie, Stremoșov a fost politician ucrainean. El era cunoscut pentru poziția sa pro-Rusia și pentru evenimentele publice pro-Moscova pe care le organiza în regiune. A fost un membru activ al mișcărilor și partidelor pro-Rusia din regiune timp de ani de zile.
Luna trecută, într-un mesaj delirant, Kirill Stremousov spunea într-un mesaj că Bucureștiul este „pământ rusesc”. „Văd munți și văi. Văd râuri și câmpuri. Acestea sunt întinderile Rusiei, aceasta este patria mea mamă. Văd Praga și Varșovia, Budapesta și Bucureștiul. Aceasta este nația rusească”, afirma acesta.
ISW: Bătălia de la Herson nu s-a încheiat
Forțele rusești își retrag forțele peste râul Nipru mai degrabă pentru a întârzia forțele ucrainene, decât pentru a încerca să oprească complet contraofensiva ucraineană, arată analiza zilnică a Institutului pentru Studiul Războiului.
Cu toate acestea, retragerea va dura ceva timp și rămâne de văzut dacă Rusia o poate efectua în „ordine relativ bună sub presiunea ucraineană”.
De asemenea, think tank-ul american a declarat că contraofensiva în curs de desfășurare a Ucrainei pentru a forța trupele rusești să se retragă dincolo de Nipru fără a fi nevoie de ofensive terestre majore este cel mai probabil de succes.
Vladimir Putin nu se va deplasa în Indonezia la G20
Președintele rus, Vladimir Putin, ar putea participa la viitorul summit al grupului de națiuni G20 din Bali prin intermediul unei legături video, a anunțat joi ambasada rusă din Indonezia, citată de The Guardian.
„Formatul participării lui Vladimir Vladimirovici Putin este în curs de elaborare. Este posibil ca el să ia parte la summit prin videoconferință”, a declarat un diplomat rus.
Anterior, un oficial guvernamental indonezian a declarat pentru Reuters că ministrul de externe Serghei Lavrov îl va reprezenta pe Putin la summit, președintele rus urmând să se alăture online la una dintre întâlniri.
Bloomberg scrie că neparticiparea fizică a președintelui rus la summitul G20 este văzută ca o evitare a unei potențiale confruntări cu liderii mondiali.
În calitate de gazdă a G20, Indonezia a rezistat presiunilor din partea țărilor occidentale și a Ucrainei de a retrage invitația adresată lui Putin la summitul liderilor și de a expulza Rusia din grup din cauza războiului din Ucraina, afirmând că nu are autoritatea de a face acest lucru fără un consens între membri.