Adunarea generală a ONU a aprobat o rezoluție prin care cere tragerea Rusiei la răspundere pentru invadarea Ucrainei
Adunarea generală a ONU a aprobat o rezoluție prin care cere Rusiei să fie trasă la răspundere pentru invazia sa în Ucraina, inclusiv prin acordarea de reparații Kievului.
Rezoluția, susținută de 94 din cei 193 de membri ai adunării, spune că Rusia trebuie trasă la răspundere pentru încălcările dreptului internațional în sau împotriva Ucrainei.
Rusia „trebuie să suporte consecințele juridice ale tuturor faptelor sale internaționale ilicite, inclusiv repararea prejudiciului, inclusiv orice prejudiciu, cauzat de astfel de acte”, se arată în rezoluție.
Poliția din Moscova a reținut doi corespondenți independenți RFE/RL în timp ce luau interviuri
Poliția din Moscova a reținut doi corespondenți independenți care lucrau pentru Serviciul Rus al RFE/RL pe 13 noiembrie, în timp ce intervieu oameni pe străzile capitalei țării.
Oamenii legii i-au dus pe Yury Lebedev și Yelizaveta Movchan la o secție de poliție pentru „un control de identitate”.
Un avocat este în drum pentru a-i vizita pe Lebedev și Movchan.
De când Moscova a lansat în februarie invazia neprovocată a Ucrainei, poliția din Rusia a reținut în mod repetat jurnalişti, inclusiv pe cei de la RFE/RL, pentru a-i împiedica să-și desfășoare activitatea de reporteri.
Rusia sancționează 100 de canadieni, printre care Jim Carrey și Margaret Atwood
Ministerul rus de Externe spune că a impus împotriva altor 100 de cetățeni canadieni, printre care și starul de la Hollywood Jim Carrey și scriitoarea Margaret Atwood, ca răspuns la sancțiunile impuse cetățenilor ruși de „guvernul rusofob” al Canadei.
Lista canadienilor nou adăugaţi pe lista sancţiunilor include actuali şi foşti oficiali canadieni, reprezentanţi ai instituţiilor de învăţământ şi personalităţi din divertisment, printre care Carrey, Atwood, scriitorul şi regizorul David Bezmozgis şi actriţa Kathryne Winnick. În prezent, pe lista de sancțiuni a Rusiei sunt 1.005 cetățeni și companii canadiene.
23 de ruși sancționați de Canada, care oferă Ucrainei încă 500 de milioane de dolari asistență militară suplimentară
Canada va oferi Ucrainei încă 500 de milioane de dolari în asistență militară suplimentară, pe lângă sancțiunile impuse altor aproape două duzini de ruși, a declarat prim-ministrul Justin Trudeau într-o declarație luni, în cadrul summitului G20.
Finanțarea suplimentară se adaugă la asistența canadiană de 3,4 miliarde de dolari acordată Kievului până acum pentru apărarea acesteia împotriva invaziei Rusiei și va ajuta la finanțarea echipamentelor militare, de supraveghere și de comunicații, combustibil și provizii medicale, se arată în comunicatul preluat de Reuters.
Sancțiunile de luni vizează 23 de indivizi ruși „implicați în încălcări grave și sistematice ale drepturilor omului împotriva liderilor opoziției ruse”, inclusiv ofițeri de poliție, procurori, judecători și oficiali ai închisorii, a declarat biroul lui Trudeau.
UE și statele membre au furnizat Ucrainei arme și echipamente de cel puțin opt miliarde de euro, adică 45% din cât i-au oferit SUA
Uniunea Europeană și statele sale membre au furnizat Ucrainei arme și echipamente militare în valoare de cel puțin opt miliarde de euro (8,27 miliarde de dolari), a declarat luni principalul diplomat al blocului comunitar, citat de Reuters.
Această sumă se ridică la aproximativ 45% din ceea ce SUA au furnizat Kievului, a declarat șeful UE pentru politică externă, Josep Borrell, reporterilor, după o întâlnire cu omologii săi din UE la Bruxelles.
SUA au anunțat noi sancțiuni care vizează o rețea transnațională care a furnizat Rusiei tehnologie în războiul împotriva Ucrainei
Sancțiunile vizează 14 persoane și 28 de entități, inclusiv membri ai familiei oligarhului rus Suleiman Kerimov, precum și persoane despre care se spune că au lucrat ca facilitatori financiari în rețeaua lui Kerimov.
„Statele Unite vor continua să perturbe lanțurile de aprovizionare militare ale Rusiei și să impună costuri ridicate pentru facilitatorii președintelui Putin, precum și pentru toți cei care susțin brutalitatea Rusiei împotriva vecinului său”, a declarat secretarul de stat al SUA, Antony Blinken.
Departamentul de Trezorerie al SUA a trecut, de asemenea, pe lista neagră o companie rusă de microelectronică despre care spune că face parte din structura militară de cercetare și dezvoltare a Moscovei.
De asemenea, a impus sancțiuni marilor companii industriale militare din Rusia.
Departamentul de comerț al SUA a întrerupt exporturile de componente americane și de tehnologii americane pentru echipamentele militare ale Rusiei.