Linkuri accesibilitate

Copii orfani care au fugit din orașul ucrainean Polohîi/ regiunea Zaporojie, ocupat de armata rusă. Foto: EPA-EFE/ROMAN PILIPEY
Copii orfani care au fugit din orașul ucrainean Polohîi/ regiunea Zaporojie, ocupat de armata rusă. Foto: EPA-EFE/ROMAN PILIPEY

Război în Ucraina | Peste 300 de copii dispăruți și peste 12.000 deportați în Rusia. Zelenski: Teroriștii pregătesc noi atacuri

Ziua 278 a invaziei. În ultimele zile, bombardamentele ruse au ucis cel puțin 16 persoane și au rănit alte 37 în regiunea Herson. Locuitorii sunt evacuați din cauza atacurilor rusești.

07:21 28.11.2022

Directorul Energoatom susţine că ruşii s-ar pregăti să părăsească centrala nucleară Zaporojie

Directorul companiei Energoatom, societatea în subordinea căreia se află centralele atomoelectrice din Ucraina, a susţinut duminică faptul că observă semne conform cărora trupele ruse s-ar pregăti să renunţe la controlul asupra centralei nucleare Zaporojie, pe care au ocupat-o la începutul lunii martie, în primele zile ale invaziei ruse în Ucraina, relatează Reuters.

O asemenea decizie ar însemna o schimbare majoră pe frontul din regiunea sudică ucraineană Zaporojie, unde linia de contact dintre trupele ruse şi cele ucrainene a rămas aproape neschimbată în ultimele luni, în timp ce bombardamentele repetate în zona centralei nucleare pentru care cele două tabere se acuză reciproc continuă să provoace temeri asupra riscului unui nou Cernobâl.

„În ultimele săptămâni am primit efectiv informaţii despre semne că (trupele ruse) s-ar putea să se pregătească să plece'' de la centrala situată în zona oraşului Energodar, a spus la televiziunea ucraineană Petro Kotin, şeful Energoatom.

„În primul rând, în mass-media ruse sunt foarte multe relatări conform cărora ar fi mai bine să părăsească (centrala) şi să încredinţeze controlul (acesteia către Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică - AIEA). Impresia creată este că (ruşii) îşi fac bagajele şi fură tot ce pot'', a adăugat responsabilul ucrainean.

23:32 28.11.2022

Olena Zelenska, în Downing Street

Olena Zelenska, soția premierului ucrainean, a vizitat Downing Street în timpul vizitei sale la Londra pentru a discuta despre prevenirea violenței sexuale în conflicte.

Zelenska s-a întâlnit cu șeful diplomației britanice, James Cleverly, și cu soția premierului Rishi Sunak, Akshata Murty.

Cleverly a postat pe Twitter o fotografie a perechii și a lăudat eforturile lui Zelenska de a evidenția „folosirea îngrozitoare a violenței sexuale de către forțele ruse”.

Regatul Unit este alături de Ucraina și de toți supraviețuitorii acestor crime josnice”, a scris el.

Prima doamnă ucraineană a postat un videoclip cu întâlnirea, exprimându-și „mulțumirea” pentru sprijinul acordat Ucrainei.

23:17 28.11.2022

Rușii nu părăsesc Zaporojie

Centrala nucleară de la Zaporojie rămâne sub controlul Rusiei, a declarat administrația instalată de Rusia a orașului ocupat Energodar, unde se află centrala.

Anunțul vine după ce șeful companiei de stat din Ucraina de energie nucleară a sugerat că există semne că forțele ruse s-ar putea pregăti să părăsească centrala ocupată.

Kremlinul a negat informațiile.

Directorul companiei Energoatom, societatea în subordinea căreia se află centralele atomoelectrice din Ucraina, a spus că observă semne conform cărora trupele rusești s-ar pregăti să renunţe la controlul asupra centralei nucleare Zaporojie, pe care au ocupat-o la începutul lunii martie, în primele zile ale invaziei ruse în Ucraina, relatează Reuters.

O asemenea decizie ar însemna o schimbare majoră pe frontul din regiunea sudică ucraineană Zaporojie, unde linia de contact dintre trupele ruse şi cele ucrainene a rămas aproape neschimbată în ultimele luni, în timp ce bombardamentele repetate în zona centralei nucleare pentru care cele două tabere se acuză reciproc continuă să provoace temeri asupra riscului unui nou Cernobâl.

„În ultimele săptămâni am primit efectiv informaţii despre semne că (trupele ruse) s-ar putea să se pregătească să plece'' de la centrala situată în zona oraşului Energodar, a spus la televiziunea ucraineană Petro Kotin, şeful Energoatom.

„În primul rând, în mass-media ruse sunt foarte multe relatări conform cărora ar fi mai bine să părăsească (centrala) şi să încredinţeze controlul (acesteia către Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică - AIEA). Impresia creată este că (ruşii) îşi fac bagajele şi fură tot ce pot'', a adăugat responsabilul ucrainean.

23:05 28.11.2022

Lupte sângeroase la Bahmut și Soledar în tranșee care amintesc de Primul Război Mondial. 4 morți, 11 răniți

Luptele din jurul orașului-cheie Bahmut/estul Ucrainei au coborât într-o mlaștină sângeroasă, cu sute de morți și răniți raportați zilnic. Nici forțele rusești și nici cele ucrainene nu au reușit să facă un progres semnificativ după luni de lupte, scrie The Guardian.

Pe măsură ce Rusia a mutat noi formațiuni în zonă în ultimele săptămâni, inclusiv întăririle aduse din regiunea Herson, luptele din Bahmut duc războiul într-o zonă a tranșeelor care amintesc de primul război mondial.

În weekend, au apărut imagini cu soldați ucraineni în tranșee inundate și noroioase și pe câmpuri de luptă presărate cu cioturile de copaci tăiate de baraje de artilerie.

Luptele grele s-au dat luni și la Soledar, cu mercenari ai corporației militare private din Rusia, Wagner, care include condamnați grațiați trimiși în prima linie.

Biroul prezidențial al Ucrainei a anunțat luni că cel puțin patru civili au fost uciși și alți 11 răniți în ultimele atacuri rusești. Se spune că luptele intense continuă de-a lungul liniei frontului în est, rușii bombardând Bahmut și Torețk în epicentrul luptei.

„Oamenii se adăpostesc în subsoluri, multe dintre ele umplute cu apă”, a spus guvernatorul Donețkului, Pavlo Kirilenko.Au trăit în condiții catastrofale, fără energie electrică sau încălzire.

Majoritatea luptelor recente s-au dat, însă, în orașul acum distrus Bahmut, în mare parte abandonat de cei 70.000 de locuitori ai săi, ambele părți trimițând întăriri pentru o bătălie care durează încă din vară, când Moscova a căutat să se asigure o victorie după o serie de eșecuri și retrageri pe câmpul de luptă.

19:48 28.11.2022

  Stoltenberg: Trebuie să fim pregătiți pentru mai multe atacuri asupra Ucrainei

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a avertizat că Rusia va continua probabil să atace rețeaua electrică, infrastructura de gaze și serviciile de bază ale Ucrainei.

Adresându-se reporterilor de la București înaintea unei întâlniri de două zile a miniștrilor de externe ai NATO, el a spus: „Făcând asta când intrăm în iarnă demonstrează că președintele (Vladimir) Putin încearcă acum să folosească iarna ca armă de război împotriva Ucrainei.”

În discursul său de duminică seara, președintele Volodimir Zelenski i- a avertizat pe ucraineni să se pregătească pentru o serie de noi lovituri cu rachete rusești asupra țării. El a spus:Înțelegem că teroriștii pregătesc noi lovituri. Știm asta cu siguranță. Și atâta timp cât au rachete, nu se vor opri, din păcate.”

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG