Linkuri accesibilitate

O femeie inspectează dărâmăturile casei sale în urma bombardamentelor rusești de miercuri, în Kurahove, regiunea Donețk, Ucraina, joi, 8 decembrie 2022.
O femeie inspectează dărâmăturile casei sale în urma bombardamentelor rusești de miercuri, în Kurahove, regiunea Donețk, Ucraina, joi, 8 decembrie 2022.

Războiul din Ucraina | Putin: „Va trebui să se ajungă la un acord” pentru a pune capăt conflictului. SUA impun Moscovei noi sancțiuni

Ziua 289 de război. Forțele ucrainene spun că în regiunea Donețk luptele au devenit un război de uzură, care include atacuri cu mortiere, cu tancuri, artilerie şi explozibili aruncaţi din drone.

21:13 9.12.2022

Vladimir Putin: „Va trebui să se ajungă la un acord” pentru a pune capăt războiului din Ucraina

Vladimir Putin a evocat vineri un potențial acord pentru a pune capăt războiului din Ucraina, susținând în același timp că „operațiunea militară specială” se desfășoară conform planului.

„Procesul de soluționare în ansamblu, da, va fi probabil dificil și va dura ceva timp. Dar, într-un fel sau altul, toți participanții la acest proces vor trebui să fie de acord cu realitățile care se conturează pe teren”, a declarat Putin, într-o conferință de presă la Bișkek, în Kârgâzstan, potrivit The Guardian.

Remarcile au fost făcute la doar câteva zile după ce liderul autocrat al Rusiei părea să îi pregătească pe ruși pentru un război prelungit în Ucraina, spunând că operațiunea sa militară ar putea fi un „proces pe termen lung”.

Inițial, comandanții ruși se așteptau ca războiul să dureze doar câteva săptămâni înainte de o victorie rusă, conform planurilor capturate de ucraineni la începutul războiului. Conflictul se află acum în cea de-a zecea lună, iar Rusia a fost forțată să se retragă timp de mai multe luni.

În ciuda tuturor dovezilor contrare, Putin a susținut că operațiunea sa militară decurge conform planului: „Totul este stabil. Nu există întrebări sau probleme acolo”, a declarat el, adăugând că informațiile sunt oferite publicului în mod transparent.

Putin a discutat, de asemenea, despre potențialul unui război nuclear în comentariile sale de vineri, spunând că doctrina nucleară rusă nu permite un atac preventiv și că, în cazul unui război total, loviturile împotriva Rusiei ar fi „inevitabile”. „Cu toate acestea, nu va rămâne nimic din inamic”, a mai spus el.

Remarcile acestuia au venit la o zi după ce a părut să se bucure de recentele atacuri rusești asupra infrastructurii civile ucrainene. Cu un pahar de vin spumant în mână, Vladimir Putin a promis să continue să lovească rețeaua energetică a Ucrainei, în ciuda protestelor împotriva atacurilor sistematice care au aruncat milioane de oameni în frig și întuneric, în timp ce se instalează iarna.

22:25 9.12.2022

Economia Ucrainei a scăzut cu peste 30%

Produsul intern brut a scăzut cu 30,8% în al treilea trimestru al anului 2022, potrivit unui raport al Serviciului de Stat de Statistică al Ucrainei. S-a înregistrat o ușoară îmbunătățire față de 37,2% în al doilea trimestru al anului, conform Kyiv Independent.

Inflația lunară a prețurilor de consum din țară a încetinit la 0,7% în noiembrie, de la 2,5% în luna precedentă, a declarat ministrul Economiei, Iulia Sviridenko.

Ea a adăugat că inflația a încetinit la 26,5% în noiembrie.

„Principala provocare de șoc pentru economie în octombrie-noiembrie a fost distrugerea infrastructurii energetice, ceea ce a dus la o reducere a orelor de lucru, la dificultăți în stocarea bunurilor și la alți factori economici negativi”, a declarat Iulia Sviridenko.

Pe 2 decembrie, Ministerul Economiei a înrăutățit prognoza privind PIB-ul Ucrainei pe fondul atacurilor continue asupra sectorului energetic ucrainean, afirmând că se așteaptă ca acesta să scadă cu cu circa 32-33% în acest an.

De la jumătatea lunii octombrie, Rusia a declanșat șase atacuri în masă care au vizat infrastructura energetică a Ucrainei, ucigând zeci de civili și provocând pene de curent de urgență.

21:13 9.12.2022

Vladimir Putin: „Va trebui să se ajungă la un acord” pentru a pune capăt războiului din Ucraina

Vladimir Putin a evocat vineri un potențial acord pentru a pune capăt războiului din Ucraina, susținând în același timp că „operațiunea militară specială” se desfășoară conform planului.

„Procesul de soluționare în ansamblu, da, va fi probabil dificil și va dura ceva timp. Dar, într-un fel sau altul, toți participanții la acest proces vor trebui să fie de acord cu realitățile care se conturează pe teren”, a declarat Putin, într-o conferință de presă la Bișkek, în Kârgâzstan, potrivit The Guardian.

Remarcile au fost făcute la doar câteva zile după ce liderul autocrat al Rusiei părea să îi pregătească pe ruși pentru un război prelungit în Ucraina, spunând că operațiunea sa militară ar putea fi un „proces pe termen lung”.

Inițial, comandanții ruși se așteptau ca războiul să dureze doar câteva săptămâni înainte de o victorie rusă, conform planurilor capturate de ucraineni la începutul războiului. Conflictul se află acum în cea de-a zecea lună, iar Rusia a fost forțată să se retragă timp de mai multe luni.

În ciuda tuturor dovezilor contrare, Putin a susținut că operațiunea sa militară decurge conform planului: „Totul este stabil. Nu există întrebări sau probleme acolo”, a declarat el, adăugând că informațiile sunt oferite publicului în mod transparent.

Putin a discutat, de asemenea, despre potențialul unui război nuclear în comentariile sale de vineri, spunând că doctrina nucleară rusă nu permite un atac preventiv și că, în cazul unui război total, loviturile împotriva Rusiei ar fi „inevitabile”. „Cu toate acestea, nu va rămâne nimic din inamic”, a mai spus el.

Remarcile acestuia au venit la o zi după ce a părut să se bucure de recentele atacuri rusești asupra infrastructurii civile ucrainene. Cu un pahar de vin spumant în mână, Vladimir Putin a promis să continue să lovească rețeaua energetică a Ucrainei, în ciuda protestelor împotriva atacurilor sistematice care au aruncat milioane de oameni în frig și întuneric, în timp ce se instalează iarna.

21:07 9.12.2022

Bulgaria va trimite primul său ajutor militar către Ucraina

Bulgaria urmează să trimită primul ajutor militar Ucrainei de la începutul invaziei Rusiei, după ce parlamentul bulgar a aprobat vineri o listă de arme propusă de guvernul interimar al țării, relatează Reuters.

Potrivit guvernului țării, Bulgaria ar urma să predea Ucrainei în principal armament ușor și muniție.

Ucraina era una dintre puținele țări din Uniunea Europeană care nu a trimis ajutor militar Kievului.

Ministrul interimar al Apărării din Bulgaria, Dimitar Stoyanov, a declarat că țara nu poate oferi în acest moment armament greu, cum ar fi S-300, S-125 și alte sisteme de rachete antiaeriene, precum și avioane de luptă SU-25 și MiG-29. „Ar trebui să înlocuim mai întâi echipamentele”, a spus el.

20:00 9.12.2022

SUA: Noi sancțiuni împotriva Rusiei și un nou pachet pentru Ucraina

Rachete rusești fotografiate în fața unei case distruse, în satul Kamyanka, la periferia orașului Izium, regiunea Harkov, Ucraina, 3 noiembrie 2022.
Rachete rusești fotografiate în fața unei case distruse, în satul Kamyanka, la periferia orașului Izium, regiunea Harkov, Ucraina, 3 noiembrie 2022.

Statele Unite au anunțat vineri noi sancțiuni împotriva a zeci de persoane și entități din Rusia.

Cea mai recentă listă de sancțiuni include Comisia Electorală Centrală a Rusiei, pe care Washingtonul a acuzat-o că a ajutat la supravegherea și monitorizarea falselor referendumuri organizate în zonele din Ucraina controlate de Rusia, precum și 15 dintre membrii săi.

De asemenea, Departamentul Trezoreriei SUA a luat măsuri împotriva a patru persoane pe care le-a acuzat că sunt direct implicate în operațiunile de filtrare ale Rusiei.

Departamentul de Stat al SUA a desemnat doi cetățeni ruși pentru presupuse abuzuri împotriva drepturilor omului împotriva civililor ucraineni.

Între timp, Casa Albă a declarat că președintele Joe Biden a autorizat un ajutor militar de 275 de milioane de dolari pentru Ucraina.

Noul pachet va include arme, rachete de artilerie și echipamente pentru a ajuta Ucraina să își consolideze apărarea aeriană, potrivit Departamentului american al Apărării.

Potrivit Reuters, vor fi trimise în Ucraina noi rachete pentru lansatoarele HIMARS, muniție de 155 mm, vehicule militare Humvee și generatoare.

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG