Forțele ruse au continuat să „terorizeze” civilii din Ucraina
Trupele ruse au continuat să „terorizeze” civilii din Ucraina, potrivit guvernatorilor ucraineni, în ciuda presupusului armistiţiu de 36 de ore de la Kremlin pentru Crăciunul ortodox pe rit vechi, scrie The Guardian.
Au fost raportate atacuri în cel puţin şapte regiuni din estul şi sudul Ucrainei în ultimele 24 de ore, care au cauzat moartea a cel puţin trei persoane şi au rănit 14, relatează Kyiv Independent.
Trupele ruse au bombardat vineri de 39 de ori regiunea de sud Herson. Clădirile rezidenţiale şi o clădire a unei staţii de pompieri au fost atacate în oraşul eliberat Herson, a declarat, sâmbătă, pe Telegram, guvernatorul Yaroslav Ianuşevici. "Şapte civili au fost răniţi vineri în părţile eliberate ale regiunii Herson", a adăugat el.
În regiunea de est Doneţk, guvernatorul Pavlo Kyrylenko a declarat vineri că doi civili au fost ucişi în Bahmut şi în oraşul din apropiere Krasna Hora. Alţi şapte au fost răniţi, a precizat el.
Ucraina a primit peste 32 de miliarde de dolari ca ajutor străin în 2022
Ucraina a primit echivalentul a peste 32 de miliarde de dolari ca ajutor şi împrumuturi din străinătate pe parcursul anului trecut, după invazia rusă de la finele lui februarie, informează sâmbătă dpa, citată de Agerpres.
Circa 40% din această sumă a venit din SUA, a precizat Banca centrală ucraineană vineri seara. Puţin sub 25% a provenit din UE, iar circa 8% de la Fondul Monetar Internaţional.
Germania a contribuit singură cu 1,6 miliarde de dolari, conform comunicatului.
Ajutorul total echivalează cu aproximativ 16% din producţia economică a Ucrainei dinainte de război.
Totuşi, produsul intern brut ucrainean a scăzut cu peste 30% în 2022 din cauza războiului, potrivit estimărilor Ministerului Economiei de la Kiev.
SUA au cerut Italiei să trimită sisteme de apărare aeriană
SUA au cerut Italiei să furnizeze Ucrainei sisteme de apărare aeriană în timpul unei conversații între doi oficiali, scrie The Guardian.
Consilierul pentru securitate națională Jake Sullivan i-a cerut lui Francesco Talo, consilier al premierului italian, Giorgia Meloni, ca Roma să furnizeze sistemele cât mai curând posibil, potrivit ziarului italian La Repubblica.
Sullivan s-a referit la sistemul italo-francez de apărare aeriană SAMP/T.
Președintele Zelenski a anunțat pe 27 decembrie că Italia are în vedere să furnizeze Ucrainei sisteme de apărare aeriană.