Jens Stoltenberg: Atacarea civililor este o crimă de război
Secretarul General NATO, Jens Stoltenberg, a declarat, marți, la Riga, că atacarea căilor de evacuare a civilor din Ucraina de către trupele rusești este o crimă de război.
Declarația a fost făcută la conferința de presă susținută după vizitarea trupelor NATO de lângă Riga, făcută împreună cu prim-ministrul canadian Justin Trudeau și premierul spaniol Pedro Sanchez, alături de oficialii letoni.
„Există rapoarte foarte credibile despre civilii care au fost atacați în timp ce încearcă să plece. A ataca civili este o crimă de război și este total inacceptabilă. Avem nevoie de coridoare umanitare reale care să fie pe deplin respectate”, a declarat Jens Stoltenberg.
ONU: 1.207 de civili, victime ale invaziei ruse din Ucraina
ONU arată într-un ultimul raport că există 1.207 de civili victime ale invaziei ruse a Ucrainei. Acest număr include 406 persoane ucise și 801 rănite, dar potrivit purtătorului de cuvânt al Înaltului Comisar al ONU pentru Drepturile Omului, Liz Throssell, cifrele „probabil or să fie mult mai mari”, scrie BBC.
Raportul ONU arată că cele mai multe persoane au fost rănite în urma unor „atacuri aeriene și arme explozive”. În același timp, „sute de clădiri rezidențiale” au fost distruse în orașele din întreaga Ucraină. Raportul arată că printre cei uciși se află și un jurnalist.
De asemenea, ONU și-a exprimat îngrijorarea cu privire la „detenția arbitrară” a susținătorilor pro-ucraineni aflați în zonele aflate sub control militar rus, dar și cu privire la violența împotriva celor considerați a fi pro-ruși în teritoriile controlate de guvernul ucrainean.
Ultimele cifre ale ONU sugerează că aproximativ 12.700 de persoane au fost arestate în Rusia pentru că au organizat proteste pașnice împotriva războiului. ONU a criticat „legile represive” date de regimul de la Kremlin, care impugn pedepse cu închisoarea de până la 15 ani celor acuzați de răspândirea așa-ziselor informații „false” despre invazie sau de discreditarea forțelor armate ruse.
Premierul britanic, Boris Johnson, se întâlnește marți la Londra cu președinții țărilor din Grupul Visegrad - Polonia, Ungaria, Slovacia și Cehia.
Pe contul official de Twitter, Johnson a lăudat țările de la Visegrad că oferă „sprijin vital poporului ucrainean”. „Suntem clari în misiunea noastră. Putin trebuie să eșueze”, a spus Johnson.
Înaltul Comisar al ONU pentru Refugiați Numărul refugiaților, Filippo Grandi, a declarat marți că două milioane de persoane au fugit dincalea războiului din Ucraina.
Refugiații au mers în țările vecine Ucrainei: Republica Moldova, România, Polonia, Țările Baltice, Cehia, Ungaria.
Gazul american atinge un record de 4,17 dolari pe galon
Prețul pentru un galon (cca 4 litri) de gaz obișnuit este acum de 4,17 USD, conform Asociației Americane de Automobile, record care-l bate pe cel din 2008, când a atins 4,11 dolari pe galon, transmite CNN.
Pe măsură ce Rusia își continuă invazia în Ucraina, prețurile gazelor cresc cu mult peste prognoze, depășind recordul înregistrat în timpul uraganului Katrina.
Datele de preț sunt calculate luând ca bază informații despre prețurile de la 140.000 de benzinării din SUA.
OPIS a confirmat luni seara că a fost atins un nou record de 4,14 USD pe galon.