Linkuri accesibilitate

Războiul din Ucraina | Contraofensivă ucraineană la Herson. Rușii reconstruiesc teatrul din Mariupol ca să-și ascundă crimele de război

Ziua 187 a invaziei: Rusia este acuzată că a transformat centrala nucleară Zaporojie într-o bază militară, după ce a atacat câteva localități din zonă, de pe teritoriul uzinei.

Principalele evenimente ale zilei

12:40 29.8.2022

Austria solicită decuplarea prețurilor la gaze și electricitate

Guvernul austriac solicită decuplarea prețului gazului de cel al energiei electrice, argumentând că, din cauza modului în care funcționează piața UE a energiei electrice, prețurile continuă să crească într-un ritm record.

„Trebuie să oprim în sfârșit această nebunie care are loc în prezent pe piețele de energie”, a declarat cancelarul austriac Karl Nehammer, duminică, în urma unei ședințe de urgență a guvernului. Acest lucru ar putea fi realizat doar printr-o „soluție europeană”, a adăugat el, potrivit Reuters.

„Nu trebuie să-i permitem lui Putin să decidă în fiecare zi prețul european al energiei electrice! Cu toate acestea, gestionarea actuală a ordinii de merit duce exact la acest lucru”, a declarat el.

Karl Nehammer a discutat în acest sens cu cancelarul german Olaf Scholz și cu prim-ministrul ceh Petr Fiala, a cărui țară deține președinția rotativă a Consiliului UE.

Astfel, structura pe 25 de ani a pieței de energie electrică a UE înseamnă că prețurile mărfurilor cresc și scad în paralel.

Prețul energiei electrice este determinat la fiecare 30 de minute de costul marginal al ultimei unități de producție care este pornită pentru a satisface cererea. Aceasta este adesea o centrală electrică pe gaz, cu costuri marginale mai mari decât unitățile, cum ar fi sursele regenerabile, care sunt pornite primele.

Prin urmare, prețul energiei electrice este stabilit pe baza costului de funcționare a energiei pe gaz, care este în prezent costisitoare și este supusă nesiguranței aprovizionării.

Prin această decuplare, Executivul din Austria spune că prețurile vor fi aduse mai aproape de costurile „reale” de generare a energiei electrice.

Centralele nucleare și instalațiile de energie regenerabilă produc o mare parte din energia electrică consumată în UE la costuri minime.

13:28 29.8.2022

Rusia spune că a identificat o a doua persoană care ar fi ucis-o pe Darya Dughina

Serviciul de securitate al Rusiei, FSB, a numit luni un alt ucrainean care ar fi făcut parte din echipa care a asasinat-o pe Darya Dughina, relatează Reuters.

Fiica ultranaționalistului Alexander Dughin a fost ucisă într-un atentat cu mașină capcană în afara Moscovei, pe 20 august.

La două zile după asasinarea tinerei de 29 de ani, FSB a declarat că a rezolvat cazul, numind o ucraineancă despre care a spus că a urmărit-o pe Dughina timp de câteva săptămâni, a închiriat un apartament în complexul ei de locuințe și a plasat bomba înainte de a fugi din Rusia în Estonia - totul cu sprijinul Kievului.

Acum, FSB a declarat că a identificat ceea ce a numit un alt membru al unui „grup terorist și de sabotaj” ucrainean, care ar fi pus la cale și ar fi comis crima.

14:38 29.8.2022

Ministru ucrainean: Singura modalitate de a asigura securitatea nucleară este ca Rusia să plece de la Zaporojie

Ministrul ucrainean de externe, Dmitro Kuleba, a avertizat că misiunea organismului de supraveghere nucleară al ONU la centrala nucleară Zaporojie, în prezent ocupată de Rusia, va fi „cea mai dificilă din istoria” agenției.

Rusia „pune nu doar Ucraina, ci și întreaga lume în pericol de a fi amenințată de riscul unui accident nuclear”, a declarat Kuleba în timpul unei vizite la Stockholm, potrivit The Guardian.

„Această misiune va fi cea mai dificilă din istoria AIEA, având în vedere activitățile active de luptă întreprinse de Federația Rusă pe teren și, de asemenea, modul foarte flagrant în care Rusia încearcă să își legitimeze prezența”, a spus el.

De asemenea, el a cerut Rusiei să părăsească centrala nucleară: „Rusia trebuie să plece, iar AIEA, precum și multe țări din lume, trebuie să îi facem să plece. Aceasta este singura modalitate de a asigura securitatea nucleară”.

15:01 29.8.2022

Oficial ucrainean: Armata ucraineană străpunge o linie de apărare rusă în regiunea Herson

Soldați ruși pe podul rutier din apropierea centralei hidroelectrice Kahovka, în regiunea Herson, pe 20 mai 2022.
Soldați ruși pe podul rutier din apropierea centralei hidroelectrice Kahovka, în regiunea Herson, pe 20 mai 2022.

Pe frontul din Herson, trupele ucrainene au pătruns în prima linie de apărare rusă, potrivit lui Serhii Khlan, deputat al Consiliului Regional Herson, relatează Ukrinform.

„Prima linie de apărare rusă de pe frontul Herson a fost străpunsă. Geografia distrugerii rusofililor se extinde. Numai noaptea trecută și în prima jumătate a acestei zile, loviturile armatei ucrainene au lovit Herson, Antonivka, Oleșkî, Nova Kahovka, Liubîmivka și Berislav”, a afirmă oficialul ucrainean.

De asemenea, CNN relatează că forțele ucrainene au început operațiunile de „modelare” în sudul Ucrainei pentru a pregăti câmpul de luptă pentru o contraofensivă ucraineană semnificativă.

Operațiunile de modelare sunt o practică militară standard înainte de o ofensivă și implică lovirea sistemelor de armament, a sistemelor de comandă și control, a depozitelor de muniție și a altor ținte pentru a pregăti câmpul de luptă pentru avansările planificate.

Potrivit CNN, SUA consideră că contraofensiva ucraineană, care a fost anticipată de mult timp, va include o combinație de operațiuni aeriene și terestre.

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG