Linkuri accesibilitate

Biden îi liniștește pe aliații SUA cu privire la ajutorul pentru Ucraina


Președinții american și ucrainean, Joe Biden și Volodimir Zelenski
Președinții american și ucrainean, Joe Biden și Volodimir Zelenski

Președintele american Joe Biden i-a asigurat marți pe aliații occidentali că SUA vor rămâne alături de Ucraina chiar dacă republicanii au împiedicat temporar finanțarea țării invadată de Rusia lui Putin.

Biden le-a spus aliaților că ajutorul SUA pentru Ucraina va continua, dar Casa Albă a avertizat că s-ar putea epuiza în câteva luni dacă republicanii din Congres nu vor adopta acordarea de noi fonduri pentru Ucraina.

Biden a vorbit cu liderii Canadei, Germaniei, Italiei, Japoniei, Poloniei, României, Marii Britanii și ai UE și NATO, precum și cu șeful diplomației franceze, a anunțat Casa Albă.

„Președintele Biden a avut în această dimineață o discuție telefonică cu aliații și partenerii pentru a coordona sprijinul nostru continuu pentru Ucraina”, a spus Casa Albă într-un comunicat, adăugând că mai multe detalii vor fi publicate ulterior.

Washingtonul s-a străduit să-și liniștească aliații, după ce Congresul SUA a renunțat sâmbătă la adoptarea de noi finanțări pentru Kiev, pe fondul opoziției republicanilor din aripa dură.

Biden le-a spus liderilor aliați că este „încrezător” că Congresul va fi de acord să finanțeze o nouă asistență pentru Ucraina, a declarat purtătorul de cuvânt al Consiliului Național de Securitate al Casei Albe, John Kirby.

Kirby a avertizat că ajutorul SUA va dura cel mai „probabil câteva luni sau cam așa ceva”. El a adăugat că este vitală sprijinirea contraofensivei Kievului înainte de venirea iernii.

„Timpul nu este prietenul nostru”, a spus Kirby, într-un briefing organizat la Casa Albă. „Avem suficiente modalități de finanțare pentru a satisface nevoile Ucrainei pe câmpurile de luptă pentru un pic mai mult, dar avem nevoie ca Congresul să acționeze”.

După apelul de marți, aliații s-au grăbit să-și afirme solidaritatea cu Biden, a cărui țară a fost până în prezent cel mai mare furnizor de ajutor Ucrainei.

Biroul premierului italian Giorgia Meloni a declarat că Biden este „dornic să-i liniștească pe aliați cu privire la sprijinul american continuu pentru Ucraina în urma deciziilor recente ale Congresului SUA”.

Prim-ministrul britanic Rishi Sunak „a mulțumit președintelui Biden pentru discuția telefonică” și pentru „conducerea sa”, adăugând că sprijinul occidental va continua „atâta timp cât va fi nevoie”.

Liderul NATO, Jens Stoltenberg, a spus că apelul a fost „bun”, în timp ce șeful UE Charles Michel a spus că aliații „sunt uniți”.

Rusia a profitat de ocazie și a spus că oboseala Occidentului se va accentua pe fondul incertitudinii privind asistența acordată de SUA pentru Ucraina.

Democratul Biden i-a cerut președintelui Camerei Reprezentanților, Kevin McCarthy, să se grăbească cu noi ajutoare, pentru că sprijinul SUA pentru Kiev nu poate fi întrerupt „sub nicio circumstanță”.

„Suntem națiunea indispensabilă din lume - să ne comportăm ca atare”, a spus Biden pe X, fosta rețea de socializare Twitter, rebotezată de noul ei proprietar, Elon Musk.

Secretarul de presă al Casei Albe, Karine Jean-Pierre, a declarat luni că președintele rus Vladimir Putin „greșește” dacă crede că Moscova va putea supraviețui Ucrainei și aliaților săi.

Ea a adăugat că Statele Unite vor anunța în curând o nouă asistență pentru forțele armate ucrainene, care va fi extras dintr-un buget de 113 miliarde de dolari aprobat deja de Congres.

Tensiunile de pe scena politică americană, din ce în ce mai divizată, ar putea da peste cap intenția președintelui Biden de a acorda un nou ajutor de 6 miliarde de dolari pentru Ucraina.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a vizitat Washingtonul în septembrie pentru a pleda în favoarea susținerii Ucrainei în războiul disproporționat pe care-l duce cu Rusia invadatoare.

Opoziţia republicanilor din linia dură a Congresului s-a extins și în rândul alegătorilor americani. Un sondaj ABC/Washington Post publicat pe 24 septembrie a arătat că 41% dintre respondenți spun că Statele Unite au făcut prea mult pentru a sprijini Ucraina, în creștere de la 33% în februarie și doar 14% în aprilie 2022.

Temerile cu privire la unitatea occidentală au crescut și după ce Slovacia l-a ales în weekend pe liderul populist Robert Fico, care s-a angajat să pună capăt sprijinului militar pentru Ucraina atunci când va fi prim-ministru.

Avertismentele Marii Britanii și ale NATO

Aliații occidentali avertizează că vor rămâne în curând fără muniție pe care să o dea Ucrainei pentru a respinge atacurile rusești, spun Marea Britanie și NATO.

Amiraul Rob Bauer, cel mai înalt oficial militar al NATO, a spus marți la Forumul de Securitate de la Varșovia că guvernele și producătorii din industria de apărare trebuie acum „să mărească producția într-un ritm alert”.

Amiralul, care prezidează comitetul militar al NATO, a fost citat de BBC News spunând: „Avem nevoie de volume mari de muniție.”

El a spus că „fundul butoiului este acum vizibil”, iar Ucraina trage mii de obuze, dintre care multe provin de la NATO, în fiecare zi.

Ministrul forțelor armate din Marea Britanie, James Heappey, a spus și el că stocurile militare occidentale se împuținează și că modelul „la timp” cu siguranță „nu funcționează în condițiile în care astăzi trebuie să fii pregătit pentru lupta de mâine”.

„Dacă nu este momentul acum, când există un război în Europa, să cheltuiți 2% pentru apărare, atunci când este?”; s-a întrebat el retoric.

  • 16x9 Image

    Dora Vulcan

    Dora Vulcan este Senior Correspondent și s-a alăturat echipei Europa Liberă în ianuarie 2020. A intrat în presă în 1992 ca reporter de politică internă la România liberă. A devenit apoi jurnalist de investigații specializat în Justiție, preocupat de ingerința politicului în anchetele penale. În paralel, Dora a fost și stringer BBC. A scris la Revista „22” despre plagiatele din mediul universitar, a acoperit domeniul politic la Reporter Global (partener The Economist în România) și a fost editor coordonator la departamentul Social al agenției Mediafax. A fost consultant pentru filmul „De ce eu?”, despre moartea suspectă a procurorului Cristian Panait, o tragedie cu implicații politice care a marcat anii 2000.  

XS
SM
MD
LG