Marea Britanie vrea să suspende Rusia din calitatea sa de membru Interpol
Marea Britanie va încerca să suspende Rusia de la organismul internațional de poliție Interpol, a declarat luni parlamentului ministrul britanic de interne, Priti Patel.
„Guvernul ucrainean a cerut astăzi ca guvernul rus să fie suspendat din calitatea sa de membru la Interpol și vom conduce toate eforturile internaționale în acest sens”, a spus Patel.
Interpol este o agenție globală care colaborează cu poliția din cele 195 de țări membre în anchetele penale.
Negocierile Ucraina - Rusia s-au încheiat
UPDATE - Condițiile puse de Putin pentru a înceta focul în Ucraina:
- suveranitatea Rusiei în Crimeea,
- demilitarizarea Ucrainei,
- neutralitatea Ucrainei (nu va intra nici în UE, nici în NATO)
UPDATE - Discuțiile dintre Rusia și Ucraina, purtate pe teritoriul Belarusului, s-au încheiat. Cele două părți s-au întors în capitalele lor pentru consultări, a declarat reporterilor, după discuții, consilierul președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, Mihailo Podoliak.
„Delegațiile ucrainene și ruse au desfășurat prima rundă de negocieri. Scopul lor principal a fost să discute despre încetarea focului și încheierea acțiunilor de luptă pe teritoriul Ucrainei. Părțile au stabilit temele în care au fost trasate anumite decizii. Pentru ca aceste decizii să fie să fie implementate ca foaie de parcurs, părțile se întorc pentru consultări în capitalele lor. Părțile au discutat despre organizarea unei alte runde de negocieri în care aceste decizii se pot dezvolta", a spus el luni, citat de CNN.
***
Discuțiile dintre cele două părți au avut ca scop încetarea imediată a focului și retragerea forțelor ruse, a spus biroul președintelui ucrainean. Kremlinul a refuzat să comenteze obiectivele Moscovei.
Delegații ruși au purtat costume formale, în timp ce ucrainenii purtau haine simple și închise la culoare și, chiar o șapcă de baseball.
La câteva ore după ce au început discuțiile, nu s-a auzit niciun cuvânt care să dea speranțe despre evoluția diplomatică a conflictului, dar consilierul prezidențial ucrainean Mihailo Podoliak a anunțat că acestea continuă, transmite Reuters.
Rusia numește acțiunile sale din Ucraina o „operațiune specială” despre care spune că nu este menită să ocupe teritorii, ci să distrugă capacitățile militare ale vecinului său din sud și să captureze ceea ce consideră a fi naționaliști periculoși.
Occidentul a reacționat cu sancțiuni menite să blocheze activitatea instituțiile financiare rusești pe piețele occidentale. Rubla a scăzut cu 32% față de dolar, înainte de a-și recupera aproximativ jumătate din pierderi. Țările și-au intensificat, de asemenea, livrările de arme către Ucraina.
La Bruxelles, șeful politicii externe al Uniunii Europene, Josep Borrell, a spus că sancțiunile UE ar putea avea un cost pentru Europa, dar că acesta merită plătit, „altfel va trebui să plătim un preț mult mai mare în viitor”.
UE va furniza Ucrainei informații despre mișcările de trupe rusești, iar țările UE sunt hotărâte să-și sporească sprijinul militar pentru Kiev, a spus Borrell.
Ungaria nu va permite ca armele destinate Ucrainei să-i tranziteze teritoriul
Ungaria va bloca tranzitul armelor letale către Ucraina pe teritoriul său, a declarat luni ministrul de externe Peter Szijjarto la o ședință de informare din Kosovo, invocând îngrijorarea că astfel de transporturi ar putea deveni ținte militare, transmite Bloomberg.
Premierul ungar Viktor Orban (foto), care a cultivat legături strânse cu președintele rus Vladimir Putin în ultimul deceniu, este unul dintre puținii lideri de guvern dintre UE și NATO care a respins furnizarea de arme letale pentru a ajuta Ucraina să reziste invaziei Rusiei.
Recent, Viktor Orban a făcut o vizită la Kremlin unde a obținut un nou contract de furnizare a gazelor rusești către Ungaria la cel mai mic preț din Uniunea Europeană.
Desfășurarea în România a câteva sute de militari francezi, grăbită de Paris
Franța a decis accelerarea desfășurării în România a unor unităţi militare franceze, aparținând batalionului considerat a fi vârful de lance (« spearhead ») al Forţei cu Nivel de Reacţie Foarte Ridicat al NATO (VJTF), pentru a arma un grup tactic interarme compus din aproximativ 500 de militari.
Elementele precursoare au sosit de sâmbătă, 26 februrie, şi sunt consolidate începând de luni, 28 februarie 2022, transmite Ambasada Franței în România.
„Primii militari din detașamentul cu care contribuie Franța la Forța de Răspuns a NATO au ajuns, în această seară, în România, în Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu. În zilele următoare, alți militari și mijloace tehnice parte a Forței de Răspuns a NATO vor sosi, în România. Este pentru prima dată când Alianța activează aceste forțe de reacție rapidă, cu rol de descurajare și apărare a Flancului Estic al NATO”, a scris ministrul român al Apărării, Vasile Dîncu, pe pagina sa de Facebook.