Rușii au închis podul Antonovskiy de peste Nipru, avariat după atacurile ucrainenilor
Podul Antonovskiy este singurul care aprovizionează forțele rusești din regiunea Herson aflată în sudul Ucrainei, după un nou atac al ucrainenilor cu sisteme HIMARS anunță Interfax.
„Sunt lovituri pe pod, podul nu a fost distrus. Au fost adăugate mai multe găuri”, a declarat Kirill Stremousov, șeful adjunct al administrației instalate de ruși în Herson.
„În acest moment, podul este complet închis circulației”, a precizat el. Ulterior acesta a clarificat că atacul ucrainean a fost efectuat cu lansatoare multiple de rachete HIMARS.
Un corespondent al Interfax a relatat de la fața locului că zeci de mașini stau deja la coadă pentru a aștepta să treacă de cealaltă parte a Niprului dar că angajații poliției militare îi informează pe șoferi că astăzi nu se va mai circula pe pod din cauza lucrărilor de reparații.
Cel mai apropiat punct de trecere este la Novaia Kakhovka, o localitate aflată la aproximativ 80 de kilometri distanță.
Stremousov a declarat că închiderea podului nu va afecta în mod semnificativ livrarea de mărfuri către Herson, susținând că „am pregătit un punct de trecere cu un ponton și unul cu feribotul”.
Podul Antonovskiy a fost atacat de mai multe ori de forțele armate ucrainene în ultimele două săptămâni. Prima lovitură efectuată cu sisteme HIMARS a avut loc pe 19 iulie. A doua zi, un nou atac lovit de 11 ori podul.
Rusia își fortifică sistemele de apărare antiaeriană în zona de Sud
Imagini cu sisteme de rachete Buk în zona Melitopol au apărut pe rețelele sociale:
Kremlinul, nemulțumit de interzicerea Russia Today în Europa
Kremlinul spune că decizia unei instanțe UE de a menține interdicția asupra radiodifuzorului rus controlat de stat, Russia Today, a fost „extrem de negativă” și că Moscova va lua măsuri similare împotriva presei occidentale ca răspuns.
Într-o discuție cu reporterii, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că Russia Today nu poate lucra în Europa, dar speră că va găsi lacune pentru a relua difuzarea.
Curtea UE a menținut anterior o interdicție a Uniunii Europene impusă radiodifuzorului în martie din cauza dezinformarii sale sistematice cu privire la acțiunile Rusiei în Ucraina.
Gazprom a redus livrările de gaze către Germania
Compania rusă de stat Gazprom a redus miercuri, 27 iulie, "din motive tehnice", furnizarea de gaze către Germania la a cincea parte din capacitatea gazoductului Nord Stream 1, conform datelor publicate de operatorul infrastructurii pe pagina web, relatează agenţia EFE.
Reducerea fluxului de gaze a început la ora 9:00, ora Moscovei (6:00 GMT) şi, conform companiei de gaze, volumul zilnic ce va fi furnizat prin Nord Stream va fi de 33 milioane metri cubi.