Linkuri accesibilitate

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski vorbește participanților la conferința despre reconstrucția Ucrainei (URC2022), de la Lugano, Elveția - 4 iulie 2022
Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski vorbește participanților la conferința despre reconstrucția Ucrainei (URC2022), de la Lugano, Elveția - 4 iulie 2022

Războiul lui Putin | 750 de miliarde de dolari, costul redresării Ucrainei. Platformă UE de reconstrucție a țării

Ucraina se retrage din orașul bombardat Lisichansk, ultimul mare oraș din regiunea Luhansk, permițând Rusiei să revendice o victorie majoră.

Principalele informații ale zilei

12:59 4.7.2022

Papa Francisc vrea să meargă la Moscova și Kiev

Papa Francisc ia în considerare o călătorie la Moscova, precizând că au existat contacte între ministrul de externe al Vaticanului, cardinalul Pietro Parolin, și ministrul rus de externe Serghei Lavrov cu privire la o posibilă călătorie la Moscova.

„Mi-ar plăcea să merg [în Ucraina] și am vrut să merg mai întâi la Moscova”, a spus Papa Francisc, într-un interviu pentru Reuters, adăugând că a avut un schimb de mesaje cu Vladimir Putin în speranța că va exista „o mică fereastră pentru a servi cauza păcii”.

„Și acum este posibil, după ce mă întorc din Canada (24-30 iulie), este posibil să reușesc să merg în Ucraina. Primul lucru este să merg în Rusia pentru a încerca să ajut într-un fel, dar aș vrea să merg în ambele capitale”, a completat Suveranul Pontif.

Când Vaticanul a întrebat pentru prima dată despre o călătorie în urmă cu câteva luni, Francisc a spus că Moscova i-a răspuns că nu era momentul potrivit.

În același interviu, Papa Francisc a negat că ar intenționa să demisioneze în curând.

13:35 4.7.2022

Șeful serviciilor de informații: Belarus nu se pregătește de război în Ucraina

Potrivit șefului Direcției de informații a Ministerului Apărării, Kirilo Budanov, nu există o amenințare serioasă ca trupele belaruse să treacă granița cu Ucraina, transmite Kyiv Independent.

În același timp Budanov a declarat că Rusia nu intenționează să se „limiteze la Donbas” și dorește distrugerea completă a Ucrainei.

Declarațiile sale vin în contextul în care Rusia a cucerit Lisichansk, iar Aleksandr Lukașenko a declarat anterior că Belarus sprijină pe deplin Moscova în campania sa militară din Ucraina, ca parte a angajamentului său de lungă durată pentru un „stat unitar” cu Rusia.

15:11 4.7.2022

Steagul ucrainean, arborat pe Insula Șerpilor

Steagul ucrainean a fost arborat din nou pe Insula Șerpilor din Marea Neagră, a declarat luni un purtător de cuvânt al armatei ucrainene, după ce trupele ruse s-au retras din avanpostul strategic săptămâna trecută.

„Teritoriul [Insula Șerpilor] a fost returnat sub jurisdicția Ucrainei”, a declarat Natalia Humeniuk, purtătorul de cuvânt al comandamentului militar de sud al Ucrainei, într-o conferință de presă.

15:16 4.7.2022

 Turcia a interceptat o navă de marfă sub pavilion rusesc suspectată de furt de cereale din Ucraina

Turcia a oprit o navă de marfă sub pavilion rusesc în largul coastei Mării Negre și investighează o afirmație ucraineană conform căreia transporta cereale furate, a declarat luni un înalt oficial turc.

Ambasadorul Ucrainei în Turcia a declarat duminică că Zhibek Zholy a fost reținut de autoritățile vamale turce.

Ucraina ceruse anterior Ankarei să o rețină, potrivit unui oficial și documentelor vizualizate de Reuters.

Kievul a acuzat Moscova că a furat cereale din teritoriile pe care forțele ruse le-au ocupat de când a început invazia lor la sfârșitul lunii februarie. Kremlinul a negat anterior că Rusia ar fi furat cereale ucrainene.

„La cerere, nava numită Zhibek Zholy a fost oprită în largul lui Karasu”, a spus un oficial înalt. „Acuzațiile sunt investigate amănunțit. Nu este scris pe grâne cui aparține.”

El a spus că Turcia a fost în contact cu Rusia, Organizația Națiunilor Unite și părți terțe în legătură cu această problemă.

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG