O companie slovacă va repara echipamentele militare ucrainene deteriorate
O companie slovacă va repara echipamentele militare ucrainene deteriorate, în urma unei solicitări din partea Kievului, a anunțat marți ministerul apărării, informează Agence France-Presse.
Firma de stat Konstrukta-Defence a „încheiat un contract cu partea ucraineană pentru repararea și modernizarea tehnologiei militare ucrainene”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării, Martina Koval Kakascikova .
Primul lot va consta din zeci de vehicule blindate de recunoaștere BRDM-2.
Sancțiunile UE menite să distrugă „mașina de război rusească” sunt iminente
Sancțiunile UE care intenționează să distrugă „mașina de război rusească” sunt acum iminente , a spus președintele Consiliului European, Charles Michel.
O propunere de a interzice treptat importurile de petrol rusesc va fi discutată miercuri de ambasadorii statelor membre la Bruxelles, cele mai dependente țări de gazul rusesc, precum Slovacia și Ungaria, solicitând derogări.
Aproximativ 25% din importurile de petrol către UE vine din Rusia, deși nivelul de dependență variază între statele membre.
Guvernul german a semnalat în acest weekend că crede că poate elimina complet utilizarea sa „până la sfârșitul verii”.
Ministrul de externe al Ungariei, Péter Szijjártó, a declarat că Budapesta nu poate sprijini sancțiunile.
„Ideea este simplă: că aprovizionarea cu energie a Ungariei nu poate fi pusă în pericol, pentru că nimeni nu se poate aștepta să permitem ca prețul războiului [din Ucraina] să fie plătit de unguri”.
Forțele de ocupație ale Federației Ruse au jefuit muzeul din Mariupol. Operele pictorului clasic peisagist Kuinji, furate
Armata rusă a furat toate exponatele valoroase de la Muzeul de Artă din Mariupol, a declarat consilierul primarului Petro Andriuşcenko pentru Radio Svoboda.
El susține că „conform informațiilor preliminare, acestea au fost predate ocupanților de către directorul muzeului, Natalia Kapușnikova, care știa locația exactă a depozitului secret al capodoperelor și a transmis personal totul.”
Potrivit consilierului primarului din Mariupol, printre exponate se numără originalele a trei picturi ale lui Arhip Kuindji: „Apus roșu”, „Toamna” și „Elbrus”.
Andriușcenko a mai spus că armata rusă a scos pictura originală a lui Ivan Aivazovsky „Lângă Caucaz”, un tablou de Nikolai Dubovsky, trei icoane unice și un bust al lui Kuindji al sculptorului Vladimir Beklemișev.
Andriușcenko a vorbit de intenția armatei ruse de a duce toate exponatele la Donețk și apoi, după evaluare, de a trimite cele mai valoroase lucrări pentru a fi expuse în Rusia.
Totodată, redactorul-șef al ediției Mariupol 0629 Anna Romanenko a declarat că armata rusă a scos cel puțin 2.000 de exponate din muzeele din Mariupol.
Muzeul de Artă Arhip Kuindji a fost deschis la Mariupol pe 29 octombrie 2010.
Pe 21 martie în acest an, clădirea muzeului a fost distrusă de o bombă rusească.
Pictorul peisagist de origine greacă, Arhip Ivanovici Kuindji (sau Kuinji) s-a născut în familia unui cizmar grec, pe 15/27 ianuarie 1841, la Mariupol și a murit pe 11/24 iulie 1910 la Sankt Petersburg, locul de naștere al lui Vladimir Putin, din imperiul rus.
Faptul că a trăit și a murit în imperiul rus îl face revendicat de Rusia. Muzeologii din Mariupol spun că rușii denaturează intenționat data nașterii pentru a-l putea revendica. Potrivit acestora, artistul s-a născut în 1841 la Mariupol în familia unui cizmar de origine greacă. Această dată este reflectată pe pagina artistului în versiunea ucraineană a Wikipedia. La rândul ei, Wikipedia rusă afirmă că artistul este de origine rusă și s-ar fi născut în 1842 în Imperiul Rus.
Ucraina a adoptat o lege care interzice activitățile partidelor politice proruse
Parlamentul Ucrainei, Rada Supremă, a adoptat o lege care interzice partidele politice care justifică, recunosc sau neagă agresiunea armată a Rusiei împotriva Ucrainei, potrivit agenției de presă Interfax.
Legea va interzice, de asemenea, partidele care glorifica sau justifică acţiunile celor care efectuează agresiuni armate împotriva Ucrainei.
„Vom înceta să mai toleram în politica noastră „pacea rusească”, care aduce doar distrugere în Ucraina”, a scris șefa partidului politic Slujitorul Poporului, Olena Shuliak.
Ea a spus că decizia a fost susţinută de 330 de voturi.
Facebook Forum