Putin a semnat un decret privind sancțiunile pentru țările neprietenoase cu Rusia
Vladimir Putin a semnat un decret privind „acțiunile neprietenoase ale anumitor state străine și organizații internaționale”, după cum a anunțat Moscova, potrivit Reuters.
Acest lucru înseamnă că Rusia va interzice exportul de produse și materii prime către persoane și entități sancționate.
De asemenea, va permite entităților ruse să nu-și îndeplinească obligațiile contractuale față de persoanele și companiile afectate de sancțiuni, adaugă agenția de presă.
Boris Johnson, în fața parlamentului ucrainean: „Ucraina va câștiga și va fi liberă”
Boris Johnson a spus, marți, parlamentului ucrainean că „Ucraina va câștiga” împotriva Rusiei și „va fi liberă”, relatează Reuters.
Johnson, primul lider mondial care s-a adresat Radei Supreme de la începutul conflictului, a mai spus: „Așa-zisa forță irezistibilă a mașinii de război a lui Putin s-a spart în fața obiectului imobil al patriotismului ucrainean și al iubirii de țară.”
Liderul opoziției germane, la Kiev
Liderul opoziției din Germania a ajuns la Kiev, unde se întâlnește cu oficiali ucraineni, după ce cancelarul țării Olaf Sholz a spus clar că nu va vizita țara prea curând, relatează AP.
Friedrich Merz (foto), care conduce blocul Uniunii de centru-dreapta al fostului cancelar Angela Merkel, a vizitat orașul Irpin, la periferia Kievului, iar apoi este de așteptat să se întâlnească cu politicieni de rang înalt la Kiev.
O întâlnire cu președintele Volodimir Zelenski nu este așteptată, potrivit AP.
Vizita vine în timp ce cancelarul Sholz, în funcție de aproape cinci luni, a fost criticat pentru abordarea sa față de agresiunea Rusiei. Merz l-a acuzat înainte pe cancelar de conducere slabă și de „amânare, dispreț și timiditate”.
Scholz s-a confruntat și cu critici din partea oficialilor ucraineni în ultimele săptămâni, după refuzul Kievului de a-l invita pe șeful statului german, președintele Frank-Walter Steinmeier, acuzat de Ucraina că s-a apropiat de Rusia în perioada în care a fost ministru de externe, potrivit AP.
Săptămâna trecută, în ceea ce a fost văzut ca o schimbare bruscă de politică, Sholz a anunțat că Germania va livra Ucrainei armament greu, sub formă de sisteme antiaeriene autopropulsate.
Primii evacuați din Azovstal au ajuns la Zaporojie
Convoiul de peste 100 de civili evacuați din Azovstal de Crucea Roșie a ajuns la Zaporojie.
Comitetul Internațional al Crucii Roșii (CICR) a declarat că primul transport de civili evacuați de la oțelăria Azovstal din Mariupol a ajuns la Zaporojie.
„Un convoi de autobuze și ambulanțe însoțite de echipele CICR și ONU s-au alăturat familiilor și persoanelor aflate în vehicule private pe parcurs. Peste 100 de persoane, inclusiv persoane rănite, au ajuns marți la Zaporojie. Alți oameni de la fabrică au plecat în altă parte. CICR nu a organizat și nu a însoțit aceste mișcări civile”, a transmis CICR într-un comunicat.
Președintele CICR, Peter Maurer, a spus:
„Este o ușurare imensă faptul că unii civili care au suferit săptămâni întregi sunt acum plecați. CICR nu i-a uitat pe oamenii care sunt încă acolo, nici pe cei din alte zone afectate de ostilități sau pe cei care au mare nevoie de ajutor umanitar, oriunde s-ar afla. Nu vom cruța niciun efort pentru a ajunge la ei.”
Declarația CICR spune că „în calitate de intermediar umanitar neutru și imparțial, CICR a facilitat dialogul confidențial intens între părți cu privire la trecerea în siguranță a civililor de la sfârșitul lunii februarie”.
Primarul Mariupolului a declarat că cel puțin 200 de civili au rămas în oțelărie alături de luptători și că 100.000 de civili rămân blocați în Mariupol.
Luni, imediat după ce convoiul asistat de ONU, Crucea Roșie și armata ucraineană, a plecat spre Zaporojie, armata rusă a reluat bombardamentele asupra Azovstal.
Facebook Forum