Linkuri accesibilitate

Reacția fostului oficial MAI, acuzat că ținea legătura cu Dragnea pe 10 august: „Am fost un simplu observator”


Fostul subsecretar de stat Valeriu Mihai susține că nu a fost veriga dintre fostul lider PSD Liviu Dragnea și MAI.
Fostul subsecretar de stat Valeriu Mihai susține că nu a fost veriga dintre fostul lider PSD Liviu Dragnea și MAI.

Fostul subsecretar de stat din MAI, Valeriu Mihai, despre care au apărut informații că ar fi ținut legătura cu Liviu Dragnea și cu liderii galeriilor, în timpul manifestației din 10 august, spune că nu a vorbit nici cu fostul lider PSD, nici cu alte persoane din zona politică.

Valeriu Mihai susține că nu l-a informat pe fostul lider al PSD, în prezent condamnat la închisoare, despre ce se întâmpla în Piața Victoriei pe 10 august 2018 și că nu a vorbit cu nicio persoană din zona politică sau guvernamentală, din afara MAI, arată Mediafax.

Despre fostul oficial au apărut informații pe surse că ar fi transmis ordine din partea ministrului Carmen Dan, vizând coordonarea intervenției, și că l-ar fi ținut la curent pe Liviu Dragnea.

„În timpul manifestațiilor nu am avut nicio convorbire cu nimeni pe tema protestului în afară de centrul nostru operațional de la nivelul MAI. Nu am vorbit nici măcar pe canalul operativ de pe stația radio. Nu am vorbit nici cu domnul Liviu Dragnea, nici cu vreo altă persoană din zona politică sau guvernamentală, din afară Ministerului de Interne”, spune Valeriu Mihai.

Întrebat cum a ajuns să coordoneze intervenția Jandarmeriei în seara zilei de 10 august, Valeriu Mihai a spus că informația potrivit căreia el ar fi comandat intervenția Jandarmeriei în data de 10 august este falsă.

„Există documente oficiale, instituționale, în care sunt trecuți toți cei care au fost investiți cu atribuții de conducere, comandă sau coordonare operativă în ziua respectivă. Eu nu mă regăsesc printre aceste persoane. Documentele oficiale sunt la parchet și fac parte din dosarul pe care dumnealor îl instrumentează”, spune fostul oficial MAI, pentru Mediafax.

„În cea mai mare parte a timpului am fost printre protestatari, însă am stat și printre colegii mei din Jandarmerie și Poliție. Nu am dat niciun ordin și nicio dispoziție pentru nicio structură. Am fost un simplu observator”, mai spune acesta.

Cu toate acestea, Valeriu Mihai spune că „din fosta conducere a Ministerului, eram persoana cu cea mai mare experiență operativă, rolul meu fiind și acela de a încerca să aduc problemele reale a celor din oparativ până la nivel de conducere”.

Întrebat dacă s-a deplasat cu motocicleta între piață Victoriei și sediul MAI în ziua de 10 august, acesta a răspuns afirmativ, motivând că este motociclist și se deplasează cu motocicletă de câte ori are ocazia.

„Chiar și la minister veneam cu motocicletă sâmbătă și duminică, pentru a nu mai chema mașina de serviciu cu șoferul de acasă”, spune fostul subsecretar de stat din MAI.

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG