Linkuri accesibilitate

Refuzat de instituțiile statului, fiul Doinei Cornea face un apel public pentru a înființa o fundație în memoria mamei sale


Doina Cornea, vorbind în Piața Universității din București, 23 mai 1990

Leontin Iuhas, fiul disidetei anticomuniste Doina Cornea, a publicat o scrisoare deschisă, prin care cere sprijinul societăţii româneşti pentru a strânge banii necesari înființării fundației care va purta numele mamei sale, pentru „a păstra vie memoria Doinei Cornea și a duce mesajul ei de rezistență peste generații”.

Potrivit legii, pentru înființarea unei fundații este nevoie de minimum 200.000 de lei.

Leontin Iuhas a început demersurile pentru înfiinţarea Fundaţiei Doina Cornea în urmă cu aproape un an, dar nu a reușit să strângă fondurile necesare. Deși a transmis scrisori către instituții ale statului, să îl sprijine în acest demers, Iuhas susține că acestea, în marea lor majoritate, nici măcar nu i-au răspuns.

Eram foarte optimist! Eram sigur că doar numele Doina Cornea va stârni interesul societăţii româneşti. Pe lângă nume erau şi obiectivele fundaţiei pe care le consideram de interes Naţional. Mă gândeam că cei care au avut plăcerea, în decursul anilor, să intre în casa Doinei Cornea vor fi bucuroşi să o revadă, deschisă în mod public vizitării. (…) De aceea am şi trimis invitaţii nu doar prietenilor şi personalităţilor care au iubit-o ci am trimis şi scrisori (închise) majorităţii instituţiilor fundamentale ale statului român. Acestea din urmă, în marea lor majoritate nici măcar nu au răspuns… Din fericire, căci altfel m-aş fi dat bătut, aproape toţi cei din prima categorie au răspuns pozitiv!”, precizează Leontin Iuhas în scrisoarea deschisă publicată pe site-ul viitoarei fundații, pe care l-a lansat sâmbătă.

Leontin Iuhas se adresează, în apelul său, „acelei părţi a societăţii care îşi dă seama că dacă nu ar fi existat în istoria României oameni ca Doina Cornea, muncitorii braşoveni din Noiembrie 1987, cei care şi-au sacrificat viaţa acum exact 30 de ani, în Decembrie 1989 şi câţiva alţii nu ar fi ajuns să fie ceea ce sunt azi”.

Ce își propune Fundația Doina Cornea

  • păstrarea vie a memoriei Doinei Cornea prin organizarea de evenimente (simpozioane, conferințe, prezentări),
  • publicarea desenelor, picturilor și a operei sale care a rămas nepublicată,
  • republicarea cărților apărute deja,
  • organizarea de expoziții,
  • realizarea unei case memoriale Doina Cornea,
  • înființarea unei edituri a fundației,
  • acte de caritate

În luna mai, Leontin Iuhas a contestat organizarea unui eveniment de comemorare a 30 de ani de la Revoluția din decembrie 1989 de către Administrația Prezidențială, care urma să aibă loc pe 20 mai. Iuhas a anunțat pubic că refuză invitația președintelui Klaus Iohannis de a participa la un astfel de eveniment.

Nu înţeleg care este motivul pentru care o ceremonie dedicată Revoluţiei din Decembrie 1989 are loc în luna mai? Să fie oare din motive electorale? Atunci, nu! Nu doresc să particip la un miting electoral. Şi nu doresc, de asemenea, să particip la o ceremonie în care există riscul ca victimele regimului comunist să fie sărbătorite tocmai de torţionarii lor. Şi oare de ce aţi fixat data ceremoniei chiar în 20 mai? De ce nu 13 – 15 iunie?”, a susținut Leontin Iuhas.

Președintele Iohannis a dat înapoi și a anulat atunci ceremonia, lucru cerut și de mai multe organizații de revoluționari.

19.12.89 - Actualitatea românească: Ediție specială (II)
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:39:57 0:00
1989
Latest episode
19.12.89 - Actualitatea românească: Ediție specială (II)
1989
1989

Subscribe

Abonează-te
XS
SM
MD
LG