Informația a fost publicată în exclusivitate de Reuters, care citează patru surse apropiate de Kremlin.
Trei dintre aceste surse, apropiate de anturajul lui Putin, au precizat că Vladimir Putin este supărat că Occidentul, dar și președintele ucrainean Volodimir Zelenski, exclud această variantă a negocierilor.
„Putin poate lupta atâta timp cât este nevoie, dar Putin este, de asemenea, pregătit pentru o încetare a focului – pentru a opri războiul”, a spus una dintre surse, despre care Reuters notează că a lucrat cu Putin.
Purtătorul de cuvânt al lui Putin, Dmitri Peskov a declarat că șeful Kremlinului a spus în mod repetat că Rusia este deschisă dialogului pentru a-și atinge obiectivele, spunând că țara nu vrea „război etern”.
Ministerul Ucrainei de Externe și Ministerul Apărării nu au răspuns la întrebări.
Numirea de săptămâna trecută a economistului Andrei Belousov în funcția de ministru al Apărării al Rusiei a fost considerată de unii analiști militari și politici occidentali ca o dovadă că Rusia se pregătește de un război lung.
Cu toate acestea, sursele au spus că Putin, reales în martie pentru un nou mandat de șase ani, ar fi dispus să se mulțumească cu progresul actual al Rusiei pentru a lăsa războiul în urmă.
Câștigurile în război de până ar putea fi suficiente pentru a prezenta campania din Ucraina ca o victorie poporului rus.
Trei surse au spus că Putin a înțeles că orice progres mai importat pe câmpul de luptă ar necesita o altă mobilizare la nivel național, pe care nu și-o dorește, mai ales că popularitatea sa a scăzut după prima mobilizare a populației, din septembrie 2022.
Mobilizarea națională a speriat o parte a populației din Rusia, determinând sute de mii de bărbați în vârstă de recrutare să părăsească țara.
Sondajele au arătat că popularitatea lui Putin a scăzut cu câteva puncte.
Dmitri Peskov a spus că Rusia nu are nevoie de mobilizare și, în schimb, recrutează voluntari pentru forțele armate.
Perspectiva unei încetări a focului sau chiar a unor discuții de pace pare în prezent îndepărtată. Zelenski a spus în repetate rânduri că nu ar accepta o pace în condițiile lui Putin.
El a promis că va relua teritoriul pierdut, inclusiv Crimeea, pe care Rusia a anexat-o în 2014.
El a semnat un decret în 2022 care a stabilit oficial că orice discuții cu Putin sunt „imposibile”.
Una dintre surse a prezis că niciun acord nu ar putea avea loc cât timp Zelenski este la putere, cu excepția cazului în care Rusia ar încheia un acord cu Washingtonul.
Prezent la Kiev la mijlocul lunii mai, secretarul de stat al SUA Antony Blinken, a declarat reporterilor că nu crede că Putin este interesat de negocieri serioase.
Puteți citi mai multe articole despre Războiului Rusiei contra Ucrainei, în secțiunea dedicată a Europa Liberă.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.