Se împlinește o jumătate de veac de la apariția primului număr al revistei Echinox, revistă de cultură a studenților de la Universitatea clujeană. În 1968-69, în acei ani de relativă liberalizare, s-a luat și decizia de a înființa reviste studențești în principalele universități din țară.
Dintre aceste publicații, Echinox s-a detașat de la bun început prin calitatea colaborărilor, prin înalta ținută intelectuală a textelor și prin originalitatea scriitorilor care se afirmau în paginile ei. Chiar primul număr a stârnit valuri, forurile de partid fiind scandalizate că apăruse acolo traducerea unui text de Heidegger.
Până în 1983, revista a fost condusă de trei admirabili tineri profesori clujeni, Ion Pop, Ion Vartic și mult regretatul Marian Papahagi. Chiar și după înlăturarea lor de la conducere revista și-a menținut profilul, refuzând să se transforme, precum alte publicații similare, în organ de propagandă.
De fapt, e mai potrivit să vorbim despre „gruparea Echinox”, pentru că la revistă și în jurul ei s-au adunat numeroase nume de primă mărime ale literaturii și culturii românești contemporane. Este un aspect despre care, firește, s-a vorbit mult la manifestările ce au marcat la Cluj, zilele trecute, aniversarea revistei.
S-au lansat, așadar, volumele antologice cuprinzătoare ale unor poeți echinoxiști cunoscuți, Ion Mircea, Adrian Popescu și Dinu Flămând. A fost lansat, de asemenea, un foarte frumos și masiv (aproape 600 de pagini) volum aniversar intitulat Echinox 50, la care colaborează foști echinoxiști precum și personalități din țară care au ținut să omagieze revista. Au fost prezentate și două antologii, una de proză echinoxistă, alta de critică și eseuri echinoxiste. Ar fi imposibil să amintesc aici toate numele importante care se leagă de revista Echinox. Proza îi are pe Alexandru Vlad, Marcel Constantin Runcanu, Eugen Uricariu sau Ioan Groșan, poezia, pe lângă cei menționați înainte, pe Ion Mureșan sau Marta Petreu, la critică și istorie literară numele sunt puzderie, de la Al.Cistelecan la Corin Braga și de la Ion Simuț la Stefan Borbély. Să nu uităm că Echinox avea și pagini în limbile maghiară și germană, ceea ce crea o frumoasă emulație.
Echinox mai apare și astăzi, într-o altă formulă, trăiește și prin Caietele Echinox, o excelentă publicație de erudiție universitară. Și, peste toate, așa cum s-a subliniat în repetate rânduri la întâlnirea de la Cluj, Echinox a fost, în anii comunismului, un exemplu, pentru că a știut să se opună prostiei agresive și abrutizării ideologice. A câștigat o bătălie ce era inegală iar ecoul acestei victorii reverberează până astăzi
