Macabra socoteală cu care își întristează astăzi Le Monde cititorii este aceea că epidemia a ucis deja peste 10.000 de persoane în Franța. În acest timp, în Statele Unite, ieri, cum o scrie tot Le Monde, s-a ajuns la cel mai sinistru record, un adevărat « Pearl Harbour sanitar », cu aproape 2.000 de morți în 24 de ore.
Peste toate acestea se adaugă spaima că vremea frumoasă peste tot o să scoată de acum înainte lumea afară, fiind greu de imaginat ce se va întâmpla dacă masca în exterior va trebui să devină obligatorie, cum o analizează Le Figaro.
Grand corps malade
Tot Le Figaro pune întrebarea ce s-ar întâmpla în Franța dacă Emmanuel Macron și premierul Edouard Philippe s-ar îmbolnăvi precum Boris Johnson în Anglia. În această eventualitate, în așteptarea unei decizii a Consiliului Constituțional, președintele Senatului (actualmente Gérard Larcher) ar deveni provizoriu șeful statului. Primul ministru, la rândul lui, poate fi înlocuit de ministrul Justiției (acum: Nicole Belloubet).
În Franța, constată același Le Figaro, sănătatea șefului statului rămâne un subiect tabù. Încă de la moartea lui Georges Pompidou (1974), înlocuit atunci de președintele Senatului Alain Poher, care mai fusese odată președinte prin interim, în momentul demisiei lui Charles de Gaulle, președinții Franței și-au ascuns sistematic starea sănătății. Fie că a fost spitalizarea lui Nicolas Sarkozy în 2007 pentru un abces în gât, Jacques Chirac pentru un AVC (accident vascular cerebral) în 2005, sau cancerul la prostată al lui François Mitterrand în 1992, metehnele și operațiile suportate de șefului statului au fost făcute cunoscute abia ulterior.
No rule Britannia
În privința Marii Britanii, The Guardian, la Londra, prezice că va fi țara cel mai greu lovită de coronavirus, dând peste cap toate calculele anunțate anterior de guvernul lui Boris Johnson în legătură cu ideea de a lăsa virusul să se răspândească pentru a ajunge la ceea ce se numește, nu foarte flatant: herd immunity, „imunitatea gregară” (lit. „de turmă”). E vorba de tehnica, promovată o vreme și apoi abandonată, de a lăsa o bună parte din populație să se infecteze pentru a obține o imunitate de grup, mai degrabă decât a se concentra pe cazurile individuale, oricât de numeroase ar fi ele. The Guardian, citând specialiști, estimează că strategia era total greșită și că contralovitura ar putea acum fi cumplită.
Deocamdată, Boris Johnson a petrecut a doua noapte în terapie intensivă. El a dat asigurări că o să treacă cu bine prin aceasta, deoarece “he’s a fighter”.
Între timp, un alt ministru, Michael Gove, a anunțat la rândul său marți că se autoizolează pentru că un membru al familiei sale are simptome de COVID-19, în vreme ce ministrul de externe Dominic Raab a fost desemnat a prelua conducerea în locul lui Johnson pe durata internării la spital.
Gove, unul dintre membrii cei mai influenți ai guvernului lui Boris Johnson, continuă să lucreze, deși s-a izolat, și nu prezintă simptome. The Times scrie că înlocuitorul temporar al lui Johnson, ministrul de externe Dominic Raab, se zbate să le arate celorlalți miniștri că situația se află sub control. El evită însă să precizeze dacă are autoritatea să implementeze modificările legislative necesare, de-ar fi și doar prelungirea sau nu a măsurilor de izolare a populației.
Napi prin gardul Brexitului
La München, în Germania, Süddeutsche Zeitung face un portret al lui Dominic Raab, pe care îl numește “Ministrul – elev model” (Minister Musterschüler) și pune întrebarea de ce Johnson l-a ales să-l înlocuiască pe acest fost rival al său. Süddeutsche Zeitung scrie că Raab, absolvent de drept la Oxford și Cambridge, este personajul clasic care atrage simpatie, ca un soi de ginere ideal. Arătos și elegant la cei 45 de ani ai săi, el e fiul unei englezoaice și al unui evreu fugit din Cehoslovacia ocupată de naziști.
Activ implicat în campania pentru Brexit, el le-a arătat partenerilor europeni că nu pricepe în niciun fel implicațiile economice, pentru Anglia, ale ieșirii din UE. De aceea, la Bruxelles e poreclit "Napul", de la leguma "nap" care în flamandă (olandeză) se spune: Raap, pronunțat ca numele lui: Raab.
În numele căpșunei
În sfârșit, rămânând la legume și fructe, mai multe ziare, din țări diferite, vorbesc despre chestiunea serioasă a dispariției muncitorilor sezonieri și prăbușirea agriculturii. Despre acest paradox scrie în ultimul său număr apărut astăzi și săptămânalul francez satirico-politic Charlie Hebdo, sub titlul În numele căpșunei (doar în ediția pe hârtie și făcând un joc de cuvinte cam complezent pe titlul romanului lui Umberto Eco: Nom de la rose : Nom de la fraise). Sigur, Charlie Hebdo se referă aici la situația specifică a Franței, unde românii sunt mai puțin prezenți în agricultură decât în Spania sau Germania, așa că spune:
« Italieni, spanioli, portughezi, marocani... fără muncitorii sezonieri, s-a terminat cu florile din Bouches-du-Rhône, sparanghelul din Landes sau căpșunile din Dordogne. Dar « californizarea » agriculturii franceze, altfel zis crearea unor exploatații agricole din ce în ce mai mari, specializate într-un singur produs, înrăutățește situația. Fiecare fruct și fiecare legumă care își încheie maturația în momente diferite arată nevoia de foarte mulți muncitori agricoli pentru a le culege. Înainte vreme, exploatațiile polivalente necesitau mai puțini oameni deodată și care, dimpotrivă, erau folosiți mai puțină vreme. Ceea ce nu înseamnă că erau mai bine plătiți…»
Facebook Forum