Temele care ocupă astăzi presa sunt, desigur, alegerile din Israel, dezbaterile de la Londra din Curtea Supremă privind legalitatea manevrelor lui Boris Johnson și, într-un număr de țări, reînnoirea săptămânală a programării sălilor de cinema, miercurea fiind ziua în care demarează în Europa noile producții hollywoodiene, precum astăzi ultimul film cu Brad Pitt, jucat și produs de el, Ad Astra.
Alegerile din Israel și presa scrisă
Israel mai întâi: “Nici un soi de majoritate nu se profilează pentru Netaniahu”, scrie în Franța Le Monde, care constată în același timp că și în Spania, unde nu s-a putut forma o majoritate parlamentară, se anunță noi alegeri, pentru a patra oară în patru ani. Spania, după cum scrie și El Pais, plutește într-o ceață politică permanentă din aprilie încoace, de când partidul socialist al lui Pedro Sánchez a câștigat alegerile, fără însă a putea forma o majoritate parlamentară. Pe plan european, socialiștii spanioli, deși membri în PES în Parlamentul European, s-au arătat până acum sistematic aliați de nădejde ai lui Emmanuel Macron.
Alegerile din Israel au generat o situație-test pentru presa de calitate: cum faci pentru a livra în chioșcuri articole de calitate știind că cititorul va fi auzit deja știrile dimineața la radio, TV sau va fi văzut rezultatul pe net. Asta pentru că astăzi aproape nimeni nu mai cumpără ziarele pentru știri. Ba chiar, un ziar cum este Le Monde, cu care am început astăzi, este probabil ultimul mare ziar de calitate de pe planetă care iese... la prânz, purtând data de a doua zi. Așa încât, numărul din Le Monde disponibil în această dimineață în chioșcuri și purtând data de azi, cel cu un editorial care spune că Franța trebuie să-i acorde azilul lui Edward Snowden, este de fapt apărut ieri, marți, la prânz. În schimb, juarul cu data de joi 19 septembrie va fi în chioșcuri azi la prânz, miercuri 17. În lumea presei tradiționale, nimeni nu cumpără ziarele pentru știri, ci pentru analize, reportaje și opinii.
Israel în continuare. Analiza din La Repubblica este diferită de cea din majoritatea presei: marele titlu italian consideră că Netaniahu deține în continuare un avantaj asupra lui Benny Gantz, dar că decizia lui Avigdor Lieberman, naționalistul laic originar din Chișinău și lider al partidului rusofon 'Israel Beitenu' / 'Israel Casa Noastră’ va influența definitiv jocul puterii.
Benny Gantz l-a sunat deja, scrie La Repubblica, pe șeful Listei Arabe Unite Ayman Odeh. Pragul pentru a forma un guvern e de 61 de locuri din 120.
Tot în Italia, Corriere della Sera a stat de vorbă cu fiica răposatului scriitor Amos Oz, Fania Oz-Salzberger, care îl critică pe Netaniahu pentru felul în care a introdus violența în politică: «Violența verbală, demonizarea adversarilor, ura față de celălalt sunt o trădare a tradiției dezbaterii, sunt ceva non-israelian și non-evreiesc.»
În Germania, Frankfurter Allgemeine Zeitung prezintă în detaliu criticile formulate la adresa lui Netaniahu de către Angela Merkel, în prezența regelui Abdullah II al Iordaniei, pentru planurile de anexare a unei bune părți din teritoriile palestiniene, planuri și promisiuni pe care s-a și bazat, în bună parte, campania lui Netaniahu.
Per aspera „Ad Astra”
Presa din Franța și Belgia, unde cinematografele schimbă programarea din săli în fiecare miercuri, consacră mari articole, deseori în prima pagină, filmului Ad Astra, de James Gray, cu Brad Pitt, care demarează în Europa. Presa francofonă are o lungă tradiție de apărare a cinematografiei de autor, încă din vremea conflictului comercial, niciodată stins, dintre SUA și UE, în momentul negocierii acordurilor comerciale GATT, premergătoare creării Organizației Mondiale a Comerțului.
Americanii insistau ca europenii să nu mai finanțeze cinematografia, în numele concurenței. In SUA nu există minister al culturii, finanțare de la buget a filmelor, sau organisme precum CNC din Franța sau din România. Există doar Hollywood, pentru că filmul e considerat o simplă marfă. Se produce doar ce se vinde.
A trebuit să intervină Franța și să obțină “excepția culturală” pentru ca cinematografia europeană să continue să fie subvenționată de stat, deoarece în Europa filmul nu este considerat o marfă, ci artă. Iar arta nu e supusă regulilor comerțului. De aici extazul europenilor în fața unui film cum este Ad Astra al lui James Gray, film SF nostalgic, turnat în peliculă 35 mm.
Libération vorbește de “scene uluitoare, ieșite direct dintr-un vis”. La Bruxelles, Le Soir are un interviu cu regizorul James Gray, care laudă maniera de lucru a lui Brad Pitt, în același timp actor principal, dar și producător al filmului. În schimb, tot la Bruxelles, La Libre Belgique (articol disponibil doar în varianta pe hârtie; pentru unele articole din presa tipărită nu pot oferi linkuri) acordă filmului dar două stele din cinci, scriind că filmul e încărcat de vocea lirică a lui Brad Pitt care citește în off un comentariu grandilocvent dar banal: acela că “pentru a-și rezolva problemele, omenirea trebuie să se întoarcă spre sine, iar nu spre felurite himere”.
La Libre Belgique mai scrie că Brad Pitt s-a arătat foarte intervenționist în film, dată fiind mai ales miza financiară. El s-a consultat mult cu George Clooney, care a jucat la rândul lui într-un film situat în spațiu, Gravity al lui Alfonso Cuaron. Dar, scrie cotidianul catolic belgian, “în ciuda prezenței pe ecran mereu la fel de carismatică a lui Brad Pitt, Ad Astra va putea cu mare greutate să recupereze cele 85 de milioane de dolari injectate în el. Filmul stă cu fundul în două luntri, între un blockbuster hollywoodian și un film d’auteur independent. Nu e deloc sigur că va repeta succesul uriaș al lui Gravity al lui Alfonso Cuaron care, în 2013, a încasat 723 milioane dolari pentru un buget de șapte ori mai mic”.
Săptămânalul politico-satiric francez Le Canard enchaîné, una din puținele publicații din lume care funcționează fără publicitate și exclusiv din vânzările pe hârtie (cealaltă fiind, tot în Franța, Charlie Hebdo) are o critică și mai dură a filmului Ad Astra produs și jucat de Brad Pitt: „o țesătură de detalii neverosimile peste care s-au cusut scene de acțiune lipite artificial pe un fond de introspecție solemnă”.
Despre cum să nu GAFAm
Tot Le Canard enchaîné oferă un portret al lui Margrethe Vestager, vice-președinta daneză a Comisiei Europene care este spaima multinaționalelor, ba chiar a giganților GAFA (Google, Amazon, Facebook și Apple) și care este singurul funcționar european al cărui nume e cunoscut de Donald Trump. Ea e înconjurată de o armată de “talibani juridici”, “talibans du droit”, cum i-a numit un înalt funcționar francez. Aflăm din Canard că în timp ce dă interviul Margrethe Vestager tricotează și că la finalul scurtului interviu ea a tricotat deja un mic elefant pe care îl oferă jurnalistului destabilizat de atâta simbolism abil și perfid.
GAFA îi strânge pe acei giganți ai internetului despre care Edward Snowden ne-a arătat că au colaborat cu guvernul SUA pentru a controla datele utilizatorilor internet, creând o gigantică rețea orwelliană de supraveghere. Acolo unde astăzi Le Monde cere ca Franța să-i acorde azilul lui Snowden, Le Canard enchaîné are azi în prima pagină (din nou doar pe hârtie, fără link internet) un virulent pamflet anti-Snowden Ding Dong: “Nu, Monsieur Snowden, n-o să puneți piciorul în Franța! /…/ Nu putem primi un om care și-a trădat țara și care s-a refugiat acasă la Putin! Ha, ha, poftim contradicție! Să te prezinți ca apărătorul libertăților și să te refugiezi într-una din țările cele mai autoritare și mai spionate de pe planetă!”
În sfârșit, pentru a rămâne în domeniul GAFA, tot în Le Monde citim despre ”curtea supremă” a Facebook, care va fi funcțională la începutul anului viitor. E vorba de o echipă de patruzeci de oameni, oameni adevărați, din oase și sânge (și foarte puțină carne, în epoca noastră obsedată de fitness) care vor modera conținutul postărilor FB și conflictele generate de el. Lui Snowden nu i s-a cerut încă părerea despre asta.
Facebook Forum