„Tatăl meu a fost doar 1% din acea masă de oameni. Îi admir pe toți”, (*)spune Alexandra pentru Europa Liberă. „Când vorbești cu o persoană care a fost acolo, încerci să te transpui în pielea și ochii persoanei respective”.

Alexandra Gold este ilustratoare, iar pe 15 noiembrie 1987 nu împlinise un an, când tatăl ei a ieșit în stradă alături de ceilalți muncitori ai Întreprinderii de Autocamioane „Steagul Roșu” din Brașov. Angajații uzinei erau nemulțumiți de salariile mici, de frig și de lipsurile din societate, așa că au decis să ceară socoteală regimului comunist.

Totul a început în noaptea dinspre 14 și 15 noiembrie, când muncitorii din schimbul trei de la secția 440 Ștanțe și Matrice au amenințat cu întreruperea lucrului. Dimineața următoare, aproximativ 5.000 de muncitori din schimburile unu și trei erau deja adunați în curtea întreprinderii.

Oamenii au spart geamurile clădirii administrative și au părăsit curtea, îndreptându-se către sediul județean al Partidului Comunist Român din Brașov. Pentru prima dată, pe străzile Brașovului au răsunat „Jos Ceaușescu!” și „Vrem mâncare la copii”.

De reprimarea ulterior violentă a protestelor își amintește și Nicolae Pepene, directorul Muzeul Județean de Istorie din Brașov. Potrivit lui Pepene, în ziua respectivă, criticul român de film, Irina Margareta Nistor, tocmai ce terminase de tradus filmul Nașul, care a circulat clandestin pe teritoriul țării.

„Ironia istoriei face ca filmul tradus pe 15 noiembrie 1987 să fie unul despre mafioți. Pentru că, dacă ne gândim la cum s-a comportat statul comunist cu noi, s-a comportat clar ca un stat mafiot”, a spus directorul muzeului, într-un interviu pentru Europa Liberă.

Alături de Muzeul județean de Istorie din Brașov, Alexandra lansează, în 2022, romanul grafic intitulat „15 noiembrie 1987”, pentru care a fost nevoie să se documenteze din puținele surse disponibile. Multe din documentele ce atestă evenimentul au dispărut. La evenimentul de lansare al cărții au participat și reprezentanții Asociației „15 noiembrie 1987” Brașov.

„Pentru mine cel mai important este să ținem memoria vie pentru că dacă acum, la 35 de ani, încă ne aducem aminte de acel moment, îl vom aniversa și la 50 de ani”, spunea Alexandra Gold, acum un an.

Muzeul Județean de Istorie a încercat în ultimii ani să reînvie memoria evenimentului întipărit în mințile multor brașoveni. În noiembrie 2017, cu ocazia împlinirii a 30 de ani de la revolta muncitorilor, Muzeul a organizat un vernisaj la care a contribuit inclusiv Inspectoratul Județean de Jandarmerie Brașov, furnizând uniforme și echipamente de intervenție de pe vremea Securității.

„De asemenea, CNSAS-ul (Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, n.r.) ne-a ajutat foarte mult, ne-au dat aparatura operativă a Securității. Știm că există la intrarea în CNSAS, în holul principal și acum o expoziție cu așa ceva”, a continuat Nicolae Pepene.

În romanul grafic al lui Gold, soții Ceaușescu apar fără un chip desenat, în locul lui fiind doar un „x”. Alexandra povestea că a ales să-i portretizeze astfel pentru că nu își poate aminti ce s-a întâmplat la finalul anilor ’80, fiind mult prea mică.

Revolta de la Brașov și Radio Europa Liberă

Românii au aflat despre revolta de la Brașov în seara zilei de 17 noiembrie 1987. Un an mai târziu, Doina Cornea, publicistă și disidentă, a transmis o scrisoare adresată muncitorilor Întreprinderii de Autocamioane „Steagul Roșu” din Brașov.

„Se împlinește un an de când ați avut bărbăția de a ieși în stradă ca semn de protest împotriva nedreptăților și umilințelor cărora ați fost și sunteți, am fost cu toții și suntem încontinuu supuși”, se arăta în scrisoarea adresată de Cornea protestatarilor.

Demonstrarea curajului s-a terminat în sacrificiu.

Pe 3 decembrie 1987, Judecăria Brașov a decis, în sentinţa penală nr. 2823 din dosarul nr. 2926 /1987, ca 61 de participanţi la revoltă să primească pedepse cuprinse între 6 luni şi 3 ani de închisoare cu suspendare.

Liviu Tofan era la acea vreme șeful redacției de știri a serviciului român de la Radio Europa Liberă. El se afla în redacție când a aflat despre revolta de la Brașov.

Primele detalii au venit de la un grup de turiști din Uniunea Sovietică. Unul dintre turiști a filmat momentul manifestației, iar filmarea a ajuns rapid în Occident. Un altul, finlandez, a surprins manifestația de pe acoperișul hotelului în are era cazat. Imaginile sale au ajuns în posesia unei televiziuni din Roma, care le-a difuzat urgent.

„Aveam o regulă foarte importantă în legătură cu verificarea informațiilor, în cazul unui eveniment atât de grav precum revolta de la Brașov”, a explicat Liviu Tofan pentru Europa Liberă. „Ne trebuiau două surse solide pentru a putea include și difuza acea informație în buletinele de știri. Iar asta a durat puțin mai mult”, a continuat el.

Tofan spune că jurnaliștii Europei Libere au reușit, într-un final, să confirme evenimentul prin intermediul Ambasadei Americane de la București. El afirmă că revolta a venit ca un șoc enorm pentru regimul Ceaușescu, care nu se aștepta la un asemenea grad de nemulțumire în rândul clasei muncitorești.

„Informațiile veneau spre noi de la sine, ca să zic așa, pentru că eram singura tribună prin care românii se puteau exprima realmente liber în acea perioadă, în legătură cu viața lor, cu situația lor, cu lipsurile teribile din țară, cu toate nemulțumirile lor. Informațiile veneau foarte ușor spre noi. Problema era să le putem folosi, respectiv să le putem verifica cât de cât altfel”, a adăugat Tofan.

Revolta de la Brașov e prezentată pe larg în documentarul regizat în 2017 de Liviu Tofan și intitulat „Brașov 1987. Doi ani prea devreme”. Pentru el, revolta se aseamănă Revoluției din 1989, însă fără violența care a dus la moartea oficială a peste 1.100 de protestatari. Numărul real al victimelor din 1989 rămâne în continuare necunoscut.

Germina Nagâț, membru în Consiliul CNSAS, spune că a aflat prima dată despre revoltă la Radio Europa Liberă.

„A fost un moment care a frizonat multă lume în România și a dat multă speranță că s-ar putea întâmpla ceva similar cu evenimentele din Polonia de la începutul anilor ’80 chiar dacă noi nu aveam un sindicat de tipul Solidarității”, povestește Germina Nagâț pentru Europa Liberă.

„Revolta muncitorilor de la Brașov a fost cea mai importantă mișcare de protest din toată Europa de Est la momentul respectiv, în 1987”, explică fostul director al Radio Europei Libere România. „Nici în Polonia nu mai erau asemenea proteste violente la momentul respectiv. Era o situație cumva de pat între mișcarea sindicatului Solidaritatea și conducerea comunistă a țării”, spune Liviu Tofan.

Nicolae Pepene spune despre vernisajul din 2017 de la Brașov că a inclus exemplare originale din presa străină, alături de înregistrările realizate la acea vreme de Radio Europa Liberă. Pepene le numește „obiecte cu încărcătură emoțională”.

Revolta de la Brașov: 35 de ani de dosare tergiversate

Andrei Ursu, directorul științific al Institutului Revoluției Române din Decembrie 1989 (IRRD) declară pentru Europa Liberă, că muncitorii erau anchetați pe timp de noapte și câte 8-10 ore de mai multe ture de torționari.

Într-un termen de doar un an de la preluarea mandatului, Ursu a alcătuit un nou consiliu științific format din mai mulți profesori și cercetători internaționali, printre care Roland O. Thomasson și Stefano Bottoni de la Universitatea din Florența. Noua echipă de la IRRD include cercetători tineri care, sub coordonarea lui Ursu și Thomasson au publicat recent o carte intitulată „Căderea unui dictator. Război hibrid și dezinformare în Dosarul Revoluției din 1989”.

Despre revolta muncitorilor brașoveni, directorul științific al Institutului precizează pentru Europa Liberă că e amintită în carte cu referire la bătăile crunte suferite de angajații uzinei la sediile Securității și Miliției din Brașov. Ulterior, o parte din cei considerați lideri ai protestului au fost transferați la sediul Securității din București, aflat pe Calea Rahovei, unde au fost supuși unor metode de interogare staliniste.

Potrivit lui Ursu, torționarii implicați în cazul uciderii tatălui său, disidentul Gheorghe Ursu, în 1985, i-au anchetat doi ani mai târziu pe muncitorii brașoveni. Aceștia i-ar fi bătut inclusiv pe liderii mișcării de la Brașov, Dănuț Iacob și Marius Boieriu.

„Vorbim de Marin Pârvulescu și Vasile Hodiș. Au folosit aceleași metode. Îi puneau în genunchi, îi legau de mâini și de picioare, îi băteau la tălpi, peste palme, la spinare, îi legau de calorifere, întinși pe masă, dezbrăcați, niște chestiuni infernale” povestește Andrei Ursu. „Mai mult, pe lângă torturile fizice, au fost supuși la torturi psihologice care, pentru mulți, au fost și mai greu de îndurat din cauză că le amenințau familiile. Torționarii le spuneau că le aduc soțiile sau copiii acolo, niște chestii greu de de imaginat și de reprodus”.

Procesele de tip spectacol și torturarea muncitorilor au rămas și în prezent neanchetate. În ultima comunicare a Parchetului General, care datează din 2017, procurorii informau că au deschis o cercetare pentru comiterea de infracțiuni contra umanității cu privire la represiunea violentă şi sistematică desfăşurată de regimul comunist împotriva participanţilor la revolta din Braşov din 1987.

În 2018, dosarul a fost transferat la Secția de Investigare a Infracțiunilor din Justiție (SIIJ), pe motiv că unii dintre magistrații, care i-au anchetat pe muncitorii din Brașov, ar mai fi încă activi. Acest lucru a avut loc în ciuda faptului că Parchetul Militar audiase deja circa 600 de martori în dosarul revoltei.

În 2021, Europa Liberă România a solicitat să afle de la SIIJ stadiul cercetărilor însă nu a primit niciun răspuns.

Germina Nagâț, membru în Consiliul CNSAS, spune că documentele ce atestă evenimentele de la 15 noiembrie 1987 sunt în continuare puține și incomplete. Lucrul acesta a îngreunat la vremea respectivă cooperarea dintre CNSAS și autorități.

„Din dialogul avut la vremea respectivă cu procurorii reieșea că inclusiv dânșii caută foarte multe probe care nu există, cum ar fi înregistrarea procesului pentru cei care au fost condamnați”, povestește Nagâț.

Cât despre documentarea evenimentului de la 15 noiembrie 1987 de către CNSAS, membra Consiliului afirmă că lucrările au stagnat după perioada 2014-2018.

„Sute sau mii de documente, inclusiv foarte multe fotografii făcute atunci de Securitate, au dispărut integral ca să se șteargă urmele (anchetatorilor, n.r.). După părerea mea, lucrul ăsta s-a petrecut imediat după Revoluție, în anii ’90, când Securitatea devenită SRI și SIE s-a ocupat masiv de distrugerea de documente din perioada precedentă, tocmai pentru a șterge urmele și pentru ca cei vinovați și implicați în represiune să se poată bucura de o carieră nouă în România democratică”, a completat Tofan. El reamintește că SRI încă nu a lămurit ce s-a întâmplat exact cu documentele revoltei.

În schimb, o parte din cei care i-au anchetat și torturat pe muncitori au ajuns să se bucure 35 de ani mai târziu de pensii speciale. Unul din ei, Ristea Priboi, a ajuns deputat PSD în Parlament, înainte de a-și da demisia în aprilie 2001, la presiunea societății civile.

În ciuda numelor presupus implicate în anchetarea și torturarea muncitorilor uzinei „Steagul Roșu” din Brașov, în prezent nu există nicio condamnare sau ispășire de pedeapsă.

„Este o sfidare dintre multele de acest tip față de cei care au luptat cu regimul comunist”, spune Liviu Tofan.

În locul dreptății, oamenii se consolează cu șansa ca evenimentele să nu fie uitate din memoria colectivă. „Este necesar ca generațiile următoare să știe importanța evenimentului, pentru că ’87 a fost înainte de ’89 – Brașovul a fost înainte de Timișoara și totul a pornit de la niște oameni obișnuiți. Cred că ar trebui să-i să-i celebrăm așa cum se cuvine”, povestește vizibil emoționată Alexandra Gold, ilustratoarea noului roman grafic.

(*)Articol publicat inițial pe 15 noiembrie 2022.