Revoluția din 1989, începută la Timișoara pe 16 decembrie, NU a existat în presa de stat, unica presă, de altfel - tipărită, vorbită sau văzută - din România acelui moment.
La Timișoara, din 17 decembrie 1989, au murit oameni.
Din 20 decembrie 1989, Timișoara devenise primul oraș liber de comunism. Dar fusese transformat într-un oraș închis și împânzit de securitate, armată și miliție. Nimeni nu putea lua legătura cu oamenii din Timișoara.
Aceste informații NU existau în presa de stat, unica presă, de altfel - tipărită, vorbită sau văzută - din România acelui moment.
Totuși, la aparatele de radio din bucătăriile și sufrageriile din toată România de atunci, printre sunetele bruiajului securității, în surdină și pe ascuns, oamenii aflau de la Radio Europa Liberă despre ce se întâmplase în vestul țării pe 16, 17, 18, 19, 20 decembrie. Audiențele neoficiale ale postului de radio - secție în limba română - erau undeva la 10 milioane de oameni/ lună.
Pe 18 decembrie 1989, oamenii care căutau libertatea l-au auzit pe Neculai Constantin Munteanu spunând „E un început în tot sfârșitul”.
Pe 21 decembrie 1989, oamenii care căutau libertatea au auzit la „Actualitatea românească”, de la Radio Europa Liberă, rafale de armă: „întreaga noapte a făcut ocolul lumii o bandă magnetică cuprinzând înregistrarea rafalelor de armă care s-au tras la Timişoara duminică” (pe 17 decembrie 1989 - n.r.) - s-a auzit vocea lui Emil Hurezeanu.
Postul de radio Europa Liberă, înființat în 1949 , transmitea de la sediul din München/Germania, pe unde scurte, emisiuni dedicate țărilor din lagărul comunist - România, Bulgaria, URSS, Ungaria etc. - care erau realizate de jurnaliști originari din țările din spatele Cortinei de Fier.
Toate evenimentele importante ale perioadei comuniste, precum Revoluția din Ungaria, din 1956, Primăvara de la Praga, din 1968, cutremurul din România, din 1977, căderea regimurile comuniste din 1989, au fost relatate la acest post de radio. Polițiile secrete din țările comuniste încercau nu numai să bruieze emisia, ci și să infiltreze redacțiile cu spioni sau să asasineze realizatori.
Revoluția din România a fost cel mai important eveniment pe care serviciul românesc al Radio Europa Liberă l-a transmis în istoria lui.
Emisiile speciale despre ce se întâmplă la Timișoara și București au început din 17 decembrie 1989, iar unul dintre jurnaliștii care a lucrat la foc continuu în acele zile este Neculai Constantin Munteanu.
Într-un interviu pentru Europa Liberă a zilelor noastre, N.C. Munteanu povestește cum a fost în zilele Revoluției la cel mai ascultat post de radio de dinainte de 1989.
Europa Liberă a transmis primele informații despre Timișoara duminică, 17 decembrie 1989, atunci când marile agenții de presă din lume relatau că se întâmplă ceva în România.
Informațiile erau greu de verificat, pentru că România era o țară închisă.
Când a început emisiunea din 18 decembrie, N.C. Munteanu și colegii lui aveau puține informații despre Timișoara. Privind în urmă, jurnalistul și-a dat seama că prin jocul de cuvinte pe care l-a făcut - „E un început în tot sfârșitul” - a spus „o chestiune istorică”.
„Începutul comunismului în România a început cu Timișoara și de acolo era și sfârșitul. De fapt, începutul era sfârșitul. E un joc de cuvinte care m-a marcat și a marcat și ascultătorii noștri. Însă, în zilele acelea știam încă foarte puțin despre ce se întâmpla efectiv la Timișoara”, rememorează astăzi, din studioul video de la București al Europei Libere, N.C. Munteanu.
Cum se verificau informațiile primite din România
Verificarea informațiilor care veneau dinspre Timișoarea era o adevărată provocare pentru jurnaliștii care lucrau în acele zile la Europa Liberă – post de radio finanțat, ca si astăzi, de Congresul american.
N.C. Munteanu spune că jurnaliștii aveau un Cod de Etică care îi obliga să difuzeze în primul rând faptele. Un astfel de Cod – actualizat vremurilor actuale – există și astăzi.
Jurnaliștii urmăreau în general agenții mari de știri, de încredere, precum United Press, France Presse, DPA, Reuters. În zilele Revoluției, prin excepție, buletinele de știri de la Radio Europa Liberă au folosit și informații de la agenția iugoslavă Tanjug și de la agenția maghiară MTI.
La fel cum se întâmplă și în prezent la Europa Liberă, postul de radio de dinainte de 1989 avea un departament numit Central News, unde lucrau 100 de oameni, cunoscători de limba engleză la nivel universitar și de alte limbi de circulație internațională.
Știrile erau selectate la Central News, dar jurnaliștii din departamentele țărilor care transmiteau stabileau prioritatea informațiilor în buletine.
În timpul Revoluției, jurnaliștii de la Europa Liberă nu aveau cum să verifice informațiile pe care le primeau din țară sau pe care le transmiteau marile agenții de presă, spune N.C. Munteanu.
Emisiunile transmise de Europa Liberă în perioada 18-26 decembrie le puteți asculta în linkul de mai jos:
„Agențiile de știri relatau tot timpul, dar nicio știre nu era confirmată de vreo oficialitate dintr-o țară sau alta. Și, din cauza asta, în primele trei-patru zile, noi am oscilat atunci când am dat știrile despre ce se întâmplă la Timișoara – am vorbit despre un mort sau doi. Au fost și agenții care vorbeau de sute și unele chiar din mii, pe care noi nu le-am luat în seamă”, spune N.C. Munteanu.
Jurnaliștii aveau voie să vorbească despre posibilul număr al morților doar în emisiunile de dezbatere a situației din România, nu și în buletinele de știri; orice cifră spusă pe post – își amintește N.C. Munteanu, trebuia pusă sub semnul întrebării.
Tot la emisiuni, și nu la buletinul de știri, erau difuzate și mărturiile martorilor oculari.
În acele zile, Europa Liberă a legat un magnetofon de telefonul redacției și astfel oamenii care sunau puteau înregistra audio evenimentul la care erau martori. Și în acest caz, selecția înregistrărilor difuzate a fost riguroasă.
„Era dificil de verificat într-un fel sau altul. Mai mulți colaboratori ai noștri, dar și noi, am reușit să penetrăm, să zicem, convorbirile telefonice cu Timișoara și am reușit, formând la nesfârșit anumite numere de telefon, să dăm peste unul și peste altul care a vrut să stea de vorbă cu noi.
Aveam un colaborator la Berlin, William Totok. El a vorbit de mai multe ori cu oameni din Timișoara care i-au spus doar atât: «s-a întâmplat ceva, s-a tras, sunt morți!», dar nimeni n-a dat vreodată vreo cifră. Și noi ne-am interzis să dăm orice fel de cifre care ar fi inflamat opinia publică din România”, povestește Munteanu.
N.C. Munteanu spune că jurnaliștii erau conștienți că o astfel de informație ar fi putut determina oamenii să iasă în stradă – unde ar fi putut fi omorâți. În programele de știri, rigoarea era maximă, își amintește jurnalistul.
„Prin guideline-ul nostru (n.r., regulile organizației), aveam datoria de a nu transmite nimic ce ar fi putut să atenteze la libertatea sau la viața unui om. Acest lucru era interzis, printre altele și pentru că în ‘56, când a fost Revoluția de la Budapesta, colegii maghiari nu au spus-o deschis, dar au lăsat să se înțeleagă că americanii ar putea să intervină în acest conflict. Asta a creat o stare de spirit și o euforie extraordinară – oamenii au ieșit în stradă și au murit cu duiumul. Acest lucru nu mai era îngăduit în 1989. Noi am fost tot timpul extrem de circumspecți cu toate cifrele”, arată N.C. Munteanu.
Caseta cu împușcăturile de la Timișoara
De fapt, Europa Liberă a difuzat doar două informații de la martori oculari care spuneau ce au văzut la Timișoara și o înregistrare de la un post de televiziune austriac, în care se auzeau timișorenii strigând când se trăgea înspre ei.
Neculai Constantin Munteanu spune că acea casetă a postului austriac a fost difuzată pentru că ilustra ce ce întâmpla în România și confirma cele spune de martorii oculari.
„Am luat urma acestui sunet de la televiziunea austriacă și (colegii - n.r.) au dat peste o mică firmă care difuzase acest acest sunet. Primii care au verificat, să zicem, autenticitatea – de vreme ce au dat-o publicității – a fost televiziunea austriacă. Noi a mers pe mâna lor. Ceea ce strigau oamenii corespundea deja cu ceea ce aflasem noi că se întâmplase la Timișoar. De aceea am dat-o fără să ne gândim nicio secundă [...]”.
„Eu doar am ascultat-o, am pus-o pe un platan – pe vremea aia erau magnetofoane normale – cu bandă magnetică, am ascultat-o, inima mi-a venit până-n gât și, plângând, m-am dus în studio, am pus-o pe platan, și i-am spus tehnicianului «când îți fac semnul, îi dai drumul!». Și așa a fost toată verificarea noastră a autenticității acestei benzi. Care a fost foarte autentică și care a avut un impact enorm în România. Pentru că mulți dintre oamenii care au ieșit în 22 (decembrie 1989) în stradă au ieșit având în minte, în inimă și în urechi acel zgomot”, spune jurnalistul.
Înregistrarea, care surprindea țipetele oamenilor de la Timișoara și împușcături, avea 52 de secunde.
Toate programele difuzate de Europa Liberă, spune jurnalistul, aveau un supervizor, care avea grijă ca regulile verificării și ale echilibrului să fie respectate.
Jurnalistul își aduce aminte cum, după 22 decembrie 1989, de exemplu, a oprit o știre care venea de la un om din Constanța și care ne spunea că „dinspre mare vin flote întregi de elicoptere spre România care atacă”.
„Era o iluzie, nu puteau să fie [adevărată]. Și am și făcut-o (a oprit știrea de la difuzare, n.r.). Nu pot să garantez ce au făcut ceilalți colegi, pentru că, de la un moment dat, în primele patru sau cinci zile, am fost numai eu cu Hurezeanu (Emil Hurezeanu, jurnalist la Radio Europa Liberă pe atunci) pe aceste programe transmise spre România”, mai spune N.C. Munteanu.
Îndemnul care a scos oamenii în stradă
În zilele agitate ale Revoluției, jurnaliștii români trebuiau să gestioneze singuri fluxul de știri - responsabilitatea celor difuzate era uriașă.
„La un moment dat, [am avut] o mare problemă: noi trebuia să informăm și doar să informăm – niciodată să incităm, să îndemnăm oamenii să facă ceva. Or, prima mărturie care ne-a venit de la acel om din Timișoara a spus: «Azi în Timișoara, mâine în toată țara». Și am avut o problemă destul de grea: o dăm sau nu o dăm? Pentru că era limpede că ne transgresăm guideline-ul. Era un îndemn, chiar dacă numai sugerat, dar era un îndemn”, spune N.C. Munteanu.
Jurnaliștii au decis să difuzeze opinia martorului ocular.
„După aceea s-a dovedit că era adevărată și că fusese un fel de îndemn, pentru că după aia au început niște lucruri la Arad, la Cluj, la Sibiu și urma Bucureștiul, care a fost, ca să zicem așa, cireașa...”.
Gafa „O, ce veste minunată!”
După 22 decembrie 1989, când dictatorul Nicolae Ceaușescu a fugit cu elicopterul, Televiziunea Română a început să transmită non-stop, în direct, Revoluția română.
La Munchen, în birourile redacției Europa Liberă erau televizoare transmiteau programele TV5 - post TV francez, care prelua emisia Televiziunii Române. Rigoarea jurnaliștilor români rămăsese aceeași: nu luau de bune informațiile transmise de la București, spune Munteanu.
Excepția a fost informația că soții Nicolae și Elena Ceaușescu au fost condamnați la moarte și executați, pe 25 decembrie 1989.
„A fost un moment care pe noi ne-a depășit și am făcut aceeași greșeală pe care a făcut-o și Radio București. În clipita în care am anunțat [execuția cuplului Ceaușescu], rămânând complet fără sunet, neavând nimic de spus, i-am făcut semn tehnicianului să pună un colind. Și Radio București, și noi am pus același colind - O, ce veste minunată! Era o blasfemie, din păcate, pentru că era vorba de cu totul altceva în colind, nu de moartea unui om. Pentru că, orice s-ar fi întâmplat, ar fi trebuit judecat în mod corect. Și procesul care a fost nu mi se pare că a fost unul corect”, mai spune N.C. Munteanu.
În afară de acea știre, au fost difuzate pe post doar corespondențe care relatau faptele. Jurnalistul spune că și-a dat seama încă dinainte de execuția lui Ceaușescu că, unele programe transmise de TVR aveau scopul de a manipula populația.
N.C. Munteanu explică: „Corespondentul nostru, Emanuel Valeriu, care intrase deja în cercul Brucan-Iliescu (n.r., Silviu Brucan și Ion Iliescu – membri ai Frontului Salvării Naționale), ne-a transmis un material care se chema «Cu comuniștii sau fără comuniști» și concluzia era «Cu comuniștii».... Asta a transmis [el] în numele postului de Radio Europa Liberă, pentru că era o corespondență. Aceea a fost ultima corespondență a sa; n-a mai colaborat niciodată cu Europa Liberă, pentru că era limpede că era o chestiune partizană”, a mai spus Munteanu.
„Comunismul nu mai are niciun viitor în România”
N.C. Munteanu a fost primul jurnalist de la Europa Liberă care a venit la București, pe 9 ianuarie 1990.
„Era deja o vâltoare continuă, puterea lui Iliescu era contestată, erau manifestații aproape zilnice, unele transmise, altele netransmise de Televiziunea Română, care motiva că era ceață – ceea ce era o minciună. Am trăit toate acele evenimente ca atare. Dar ne-a fost impusă o anumită rezervă în implicarea noastră: să fim buni observatori, dar să nu participăm în niciun fel”, arată jurnalistul.
N.C. Munteanu crede că postul de radio Europa Liberă a contribuit, timp de peste 50 de ani, la săparea „mitului invincibilității comunismului”. Și nu doar în România, ci în tot lagărul comunist.
„Unul dintre sloganurile care s-a strigat intens în timpul prăbușirii comunismului [din România] s-a inspirat din manifestațiile zilnice de la Leipzig/Germania. Acolo, oamenii strigau un singur lucru: «noi suntem poporul!». Pentru că până atunci toți conducătorii comuniștilor vorbeau în numele poporului. Poporul însă era cel din stradă. Și acest lucru s-a strigat și la Timișoara”, spune N.C. Munteanu.
Oamenii știau acest lucru de la Europa Liberă, pentru că în presa de la București nu s-a spus nimic despre căderea Zidului Berlinului, din 9 noiembrie 1989, și nici despre manifestațiile din Germania.
„În felul ăsta, cred că am contribuit și am fost mai eficienți decât o bază militară americană, deși am costat mult mai puțin decât întreținerea uneia”, spune N.C. Munteanu.
Jurnalistul crede că s-au schimbat multe lucruri în bine în România după căderea comunismului.
„Cred că nu mai există nicio șansă vreodată ca comunismul să revină. Chit că în România, la ora actuală, se înregistrează unul din cele mai mari procente de nostalgici după regimul Ceaușescu, sunt spre 45 spre 47%. Dar comunismul nu mai are niciun viitor, nici în România. Suntem puși pe o cale ferată care duce oriunde în altă parte, dar nu spre Est”, conchide N.C. Munteanu.
