Motivul punerii în discuție a competenței de judecare este că la data faptelor din 22-30 decembrie 1989, Ion Iliescu nu era președintele României, iar inculpatul Ioan Rus era cadru militar, singura instanță competentă fiind Curtea de Apel București.
Avocatul Adrian Cuculis, cel care apără o parte dintre victimele din dosar, susține că un alt motiv pentru care ICCJ a invocat din oficiu necompetența instanței este acela „că Ion Iliescu nu mai este cercetat pentru înaltă trădare, ci doar pentru crime împotriva umanității”.
„Rechizitoriul neclar și bâjbâiala judiciară vor duce cel mai sigur către o declinare de competență și evident alte termene lungi”, spune Adrian Cuculis.
În dosarul Revoluției sunt trimiși în judecată fostul președinte al României Ion Iliescu, fostul vicepremier Gelu Voican Voiculescu și fostul șef al Aviației Militare Iosif Rus.
Faptul că Înalta Curte a ridicat din oficiu problema competenței în dosarul Revoluției este extrem de ciudat, a declarat pentru Europa Liberă un judecător sub protecția anonimatului, cauza fiind pendinte. Iar asta, pentru că Înalta Curte s-a mai pronunțat în acest dosar și nu a ridicat chestiunea necompetenței.
Cum a trecut verificarea competenței de Camera preliminară?
În 2021, judecătorii ICCJ au decis ca dosarul Revoluției să se întoarcă la Parchetul Militar, după ce în octombrie 2020, aceeași Curte Supremă exclusese mai multe probe din dosar.
Dosarul s-a judecat la Camera preliminară, care însă este obligată să verifice competența, spune pentru Europa Liberă sursa menționată.
„Cum de atunci - când au judecat pentru a restitui dosarul la Parchetul Militar - nu și-au pus problema competenței și acum brusc își pun problema. În Camera Preliminară ești obligat să verifici competența. E ceva ciudat aici. Dacă era o problemă de necompetență trebuia ridicată de atunci, nu acum, că doar nu au descoperit după 33 de ani că Iliescu nu era președinte la data Revoluției”.
O altă problemă este aceea că în situația în care dosarul ajunge la Curtea Apel, va fi judecat de un judecător, cu recurs la Înalta Curte la completul de 3 judecători.
În cazul în care dosarul rămâne la Înalta la Curte, la competul de 3 judecători, recursul se face la completul de 5 judecători.
Deci, în prima situație - la Curtea de Apel - dosarul Revoluției va fi judecat de 4 judecători, iar în a doua - la Înalta Curte - de 8 judecători.
Zece ani de stagnare. Dosarul clasat. Primele condamnări la CEDO
În dosarul Revoluției nu a mai fost făcut niciun act procedural timp de zece ani, așa cum a arătat Europa Liberă, pe parcursul perindării la putere a Frontului Salvării Naționale (FSN) și a urmașului său PDSR (actualul PSD), dar și al Convenției Democratice din România (CDR).
Primele condamnări au fost date de abia în anul 2000, când generalii Mihai Chițac și Victor Stănculescu au fost condamnați la 15 ani de închisoare, dar eliberați în urma recursului în anulare făcut de procurorul general Tănase Joița. Încarcerați în 2008, Chițac a murit în 2010 acasă, iar Stănculescu a fost eliberat în 2014 și a murit doi ani mai târziu într-un azil de lux.
În 2007, dosarul a fost blocat ca urmare a unei decizii a Curții Constituționale care a decis mutarea cauzei de la Parchetul Militar la o secție civilă.
În 24 mai 2011, România a fost condamnată prima oară la CEDO privind ancheta în dosarul Revoluției, în procesul intentat de Asociația „21 Decembrie”. Tot atunci, CEDO a decis ca statul român să acorde despăgubiri de 15.000 de euro pentru părinții unui tânăr de 19 ani, ucis la Revoluție în Brașov în cadrul unei manifestații reprimate de forțele de ordine.
Procurorul Dan Voinea, cel care a instrumentat dosarul, a fost retras din anchetă de Laura Codruța Kovesi, iar la sfârșitul lunii octombrie 2015 dosarul a fost clasat de procurorii militari pe motiv că infracțiunile contra umanității nu erau prevăzute în legea penală.
După această decizie de clasare, sute de revoluționari au depus la Înalta Curte de Casație și Justiție plângeri împotriva soluției date de procurori.
Faptele din dosar au făcut inițial obiectul a 4.544 de dosare penale. În 112 dintre acestea, Secția Parchetelor Militare, pe atunci coordonată de generalul Voinea, a dispus trimiterea în judecată a 275 de inculpați, 25 de generali, 114 ofițeri, 13 subofițeri, 36 de militari în termen și 87 de civili.
La scurt timp de la clasarea dosarului, România este din nou condamnată la CEDO pentru tergiversarea dosarului timp de 25 de ani.
Decizia viza încălcarea dreptului la un proces echitabil iar plângerea a fost făcută de opt dintre cei care s-au constituit părţi vătămate în dosar.
Statul român a fost obligat la plata a 800.000 de euro cu titlu de daune către 76 de membri ai Asociației „21 Decembrie 1989”.
Dosarul redeschis
Dosarul Revoluției a fost redeschis în 2016. Pe 13 iunie 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis redeschiderea dosarului Revoluţiei, în urma cererii formulate de fostul procuror general interimar al Parchetului General, Bogdan Licu.
Pe 5 aprilie, Bogdan Licu, care asigura atunci interimatul în funcția de procuror general, a anunțat redeschiderea anchetei, pe motiv că soluția de clasare dată în octombrie 2015 de Parchetul Militar este netemeinică și nelegală.
El a spus că soluția a fost „adoptată pe baza unor cercetări incomplete, cu ignorarea unor informații, date și documente esențiale referitoare la evenimentele din 1989, aspecte care au condus la stabilirea unei situații de fapt incomplete și, sub unele aspecte, eronate, iar, pe cale de consecință, la o greșită încadrare juridică a faptelor, toate acestea zădărnicind aflarea adevărului și identificarea tuturor făptuitorilor, precum și a făptuitorilor din spatele făptuitorilor”, potrivit Agerpres.
Bogdan Licu mai spunea atunci că, din modul de desfășurare a anchetei la Parchetul Militar, a rezultat că nu a existat o preocupare pentru stabilirea unor aspecte esențiale referitoare la evenimentele din perioada 17 - 30 decembrie 1989.
De asemenea, spunea el, procurorii militari nu au făcut niciun demers în vederea declasificării documentelor care au stat la baza elaborării raportului Comisiei senatoriale privind acțiunile desfășurate în Revoluția din decembrie 1989, în condițiile în care această comisie făcuse mii de audieri și a obținut documente de la Ministerul Apărării, Ministerul de Interne și SRI.
Adică exact probele pe care apoi Curtea Supremă avea să le dea de-o parte.
„Deși SRI a întocmit un document amplu referitor la evenimentele din decembrie 1989, acesta nu se regăsește în dosarul de urmărire penală și nici nu rezultă că s-ar fi făcut vreun demers în vederea obținerii acestuia. De asemenea, nu au fost făcute demersuri în vederea obținerii unor documente extrem de importante din arhivele unor autorități/instituții publice — spre exemplu fondul din 1989 al MApN. În această cauză, nu s-au efectuat activități absolut necesare stabilirii condițiilor în care s-a deschis focul în fiecare caz în parte. În cele mai multe dintre cazurile în care este vorba despre decesul unor persoane nu au fost făcute autopsii, fără să existe vreo justificare pentru neefectuarea acestora. Rapoartele de constatare medico-legale sunt, în general, foarte sumare”, susținea atunci Bogdan Licu.
În plus, nu a fost recuperată muniția cu care s-a tras asupra persoanelor rănite sau decedate, iar la dosar nu exista vreo justificare în acest sens.
Ion Iliescu și Petre Roman, viitorii lideri ai puterii după 1989
„Puținele expertize balistice efectuate nu au stabilit decât tipul muniției folosite, precum și tipurile de armă care o utilizează, dar armele cu care s-a tras efectiv nu au fost identificate, pe cale de consecință nici trăgătorii; nu au fost identificate toate forțele militare sau civile participante la reprimarea manifestanților”, mai afirma Licu.
Totodată, cele mai multe dintre audierile persoanelor care ar fi putut furniza informații utile sunt sintetice, unele de-a dreptul formale.
„Am apreciat în aceste condiții că modul în care s-a desfășurat ancheta nu corespunde exigențelor CEDO în ceea ce privește obligația statului de a efectua o anchetă efectivă. De asemenea, am constatat că, în această cauză, contrar afirmațiilor procurorilor militari, nu a intervenit prescripția răspunderii penale. (...) În ceea ce privește infracțiunile de omor și omor calificat, precum și infracțiunile intenționate urmate de moartea victimei, prin raportare la dispozițiile art.153 alin.(2) lit.b) și alin.(3) din Codul de procedură penală, acestea au devenit imprescriptibile. În cauză urmează să se efectueze cercetări și în ceea ce privește infracțiunile de genocid, contra umanității și război, întrucât din analiza probelor administrate, contrar opiniei procurorilor militari, rezultă indicii temeinice și cu privire la săvârșirea unor astfel de infracțiuni”, mai spunea Bogdan Licu în actul înaintat instanței.
Prima trimitere la instanță, după 30 de ani. Diversiunea lui Iliescu a făcut mai multe victime decât represiunea lui Ceaușescu
Pe 8 aprilie 2019 procurorul general de la acea vreme, Augustin Lazăr, a anunțat că procurorii Secţiei militare din Parchetul General i-au trimis în judecată pe fostul președinte Ion Iliescu, pe fostul vicepremier Gelu Voican Voiculescu și pe fostul șef al Aviației Militare, general (rtr) Iosif Rus, precum şi pe Emil „Cico” Dumitrescu, fost consilier de stat în Ministerul de Interne și consilier al președintelui Iliescu, puși sub acuzare pentru infracţiuni contra umanităţii.
Despre Ion Iliescu şi Emil Cico Dumitrescu, procurorii militari au spus că au contribuit la amplificarea psihozei privind pretinsa existenţă a unor terorişti la nivelul Capitalei în decembrie 1989. Dumitrescu a murit în ianuarie 2019.
Potrivit procurorilor, întreaga forţă militară a României, de la Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul de Interne, până la Departamentul Securităţii Statului şi Gărzile Patriotice - începând cu data de 22 decembrie, de la orele 16.00 - s-au pus la dispoziţia Consiliului Militar Superior, aflat în subordinea Consiliului Frontului Salvării Naţionale, pentru lansarea unei ample și complexe activități de inducere în eroare, prin diversiuni și dezinformări.
„Din cercetări a rezultat că psihoza teroristă ar fi fost indusă cu intenţie prin diversiuni şi dezinformări şi a provocat, după 22 decembrie 1989, un număr de 862 de decese, 2.150 de răniri, lipsirea gravă de libertate a sute de persoane, vătămări psihice. Aceste consecinţe tragice au fost mult mai grave decât cele ale represiunii exercitate în intervalul 17 - 22 decembrie 1989 (orele 12.00)”, spuneau procurorii militari.
Cu alte cuvinte, diversiunea pusă la cale de cei care au preluat puterea prin inventarea așa-zișilor teroriști a făcut mai multe victime decât însăși represiunea comandată de Ceaușescu.
Grupul de decizie politico-militară al Consiliului Frontului Salvării Naționale a luat hotărârile importante cu caracter politic şi militar, pentru a permite accederea la putere a unui grup preconstituit şi pentru legitimarea sa politică în faţa poporului.
Anchetatorii au arătat că, prin instaurarea unei psihoze generalizate privind existența așa-zișilor teroriști au fost create situații în care s-a tras haotic, au fost date ordine militare contradictorii și s-au ucis între ei oameni fără vină.
„Din acelaşi moment, grupul de decizie politico-militară al CFSN, format din Ion Iliescu, Silviu Brucan, general-locotenent Victor Atanasie Stănculescu, general-maior (r) Nicolae Militaru (reactivat ulterior, înaintat în grad militar şi numit ministru al Apărării) şi Gelu Voican Voiculescu, a luat deciziile importante cu caracter politic şi militar, urmărind accederea la puterea politică a unui grup preconstituit şi legitimarea politică în faţa poporului român”, au spus procurorii.
La scurt timp, avocații lui Ion Iliescu au depus la Secția de Investigare a Infracțiunilor în Justiție (SIIJ) o plângere impotriva procurorilor care au instrumentat dosarul, acuzați de abuz în serviciu. Printre ei și procurorul general Augustin Lazăr, supus în acea perioadă unei campanii de demonizare menită a demonstra că ar fi fost torționar al regimului comunist.
Securitatea, lipsă din dosar
Dosarul suferea, însă, de un viciu de fond, așa cum a arătat Europa Liberă. Securitatea era scoasă din ecuație și exonerată de orice responsabilitate.
„Cu stupefacție am observat că din acest rechizitoriu lipsesc cu desăvârșire principalii vinovați pentru cele peste 1200 de victime ale Revoluției – respectiv membrii Departamentului Securității Statului (…). A pretinde că nu a tras nimeni cu bună știință, cu intenția de a ucide oameni nevinovați, că Securitatea, care l-a apărat pe Ceaușescu până în ultima clipă, ar fi trecut exact pe 22 la ora 16:00 de partea poporului, a spune că eroii Revoluției române au căzut victime în întregime „focului fratricid” – sunt tot atâtea sfidări ale faptelor istorice, ale bunului simț și ale conștiinței societății; o insultă la adresa celor care ne-au redat libertatea în decembrie 1989”, spuneau semnatarii unei scrisori deschise adresate procurorului general.
Printre ei: Vladimir Tismăneanu, Mădălin Hodor, Andrei Ursu, Mihai Demetriade, Magda Cârneci, Gabriel Andreescu.
Dosarul cauzei cuprinde 3.330 de volume, dintre care 2.030 au fost instrumentate abia după 13 iunie 2016, la 27 de ani de la Revoluție.
