„În cursul acestor evenimente, a fost identificat și urmărit de către sistemul de supraveghere radar traseul unei drone care a evoluat în spațiul aerian național și care a părăsit teritoriul național spre Ucraina. Situația evoluției acestei drone a fost monitorizată și de cele două aeronave F-16, care au revenit în bază în jurul orei 4:08”, arată Ministerul Apărării Naționale într-un comunicat de presă.
MApN susține că există posibilitatea ca drona să fi căzut într-o arie nelocuită, în zona localității Periprava.
„Forțele Ministerului Apărării Naționale execută, începând din această dimineață, cu mijloace aeriene și cu echipe la sol, cercetări în zonă”, arată MApN.
Armata susține că informează NATO în timp real cu privire la această situație.
„Ministerul Apărării Naționale transmite un mesaj ferm de condamnare a acestor atacuri executate de Federația Rusă împotriva unor obiective și elemente de infrastructură civilă ucrainene, care sunt nejustificate și în gravă contradicție cu normele de drept internațional”, mai arată MApN.
Ministerul Afacerilor Externe spune într-un mesaj pe X că ține legătura cu forțele aliate din NATO.
„Vehicule aeriene neidentificate criminale rusești au încălcat spațiul aerian al României, vizând infrastructura civilă ucraineană. Condamnăm ferm aceste încălcări și îndemnăm Rusia să oprească escaladarea sa nesăbuită. Am informat Aliații și NATO, rămânând în strânsă coordonare”, arată MAE.
Pe 8 septembrie, și Letonia a acuzat Rusia că a încălcat spațiul aerian al țărilor lor cu drone militare.
Mesaj RO-Alert: Vine drona
În noaptea de sâmbătă spre duminică, un mesaj R0-Alert a fost transmis pentru locuitorii din județul Tulcea (populație: 223.000 de locuitori) şi, pentru prima oară, pentru cei din județul Constanţa (populație: 750.000 de locuitori) – mesajul avertiza despre riscul căderii unor obiecte din spaţiul aerian, în urma unui atac al Federaţiei Ruse asupra Ucrainei, în apropierea graniţei cu România.
„În această seară a fost transmis un mesaj RO-Alert pe teritoriul judeţelor Tulcea şi Constanţa după ce structurile de apărare şi securitate naţională au interceptat un posibil ataca al Federaţiei Ruse asupra unor obiective de pe teritoriul Ucrainei, în proximitatea graniţei cu România”, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Tulcea.
Reprezentanții ISU(Inspectoratul de Urgență) Tulcea au spus că mesajul transmite „informaţii de avertizare şi de informare a populaţiei cu privire la posibilitatea căderii unor obiecte din spaţiul aerian şi măsuri de adăpostire în cazul în care situaţia o impune”.
Ei au precizat că aceste mesaje au rolul de informare a populaţiei din zona de graniţă a României.
„Facem menţiunea că aceste mesaje au rolul de informare a populaţiei din zona de graniţă a României cu Ucraina despre faptul ca sunt posibile atacuri ale Federaţiei Ruse asupra teritoriului ucrainean şi că există posibilitatea căderii unor obiecte pe teritoriului naţional. Până la ora emiterii acestui comunicat nu au fost înregistrate apeluri la numărul unic de urgenţă 112 în dispeceratul ISU Tulcea”, a precizat instituția.
Mesajul a fost transmis şi locuitorilor din municipiul Constanţa, iar locuitorii au fost informați că durata estimată pentru avertisment este de 90 de minute.
Localnică: „M-am apucat să filmez”
Unul din oamenii care au auzit exploziile este Cerasela Cilibon din Periprava, județul Tulcea. S-a mutat în urmă cu patru ani în Periprava pentru un proiect de renovare a unei case lipovenești vechi.
Femeia spune că locuiește la aproximativ 300 de m de locul exploziilor, practic peste Dunăre. Știa că vor fi atacuri azi noapte pentru că de ceva vreme este abonată la un canal ucrainean de Telegram unde sunt puse anunțuri cu privire la atacurile rusești.
„Eu am văzut mai intâi pe seară pe Telegram un anunț de la ucraineni că vor veni nouă drone. Și atunci nu am mai dormit”, spune Cerasela Cilibon. De asta a și auzit când au început exploziile.
Femeia povestește că la un moment dat aerul a devenit apăsător și mirosea a praf de pușcă. E a doua oară anul acesta când aude exploziile din apropiere.
„M-am apucat să fac ceva ca să nu fac atac de panică. M-am apucat să filmez”, a spus Cerasela Cilibon pentru Europa Liberă.
Femeia spune că dronele și exploziile se auzeau într-o zonă inaccesibilă, care e mai departe de casele sătenilor din Periprava.
Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, a declarat duminică dimineaţă, la Digi24, că lucrează în strânsă colaborare cu reprezentanţii Ministerului Apărării, care monitorizează zona, iar când aceştia consideră că există un risc se emite mesaj RO-Alert.
Mesajul RO-Alert a fost dat după ce duminică dimineață devreme, la ora 02:49, Comandamentul Aerian Ucrainean a transmis pe canalul său de Telegram că „un grup de drone a violat teritoriul României”, intrând pe la Vilkove.
La ora 2:59, aceeași sursă a transmis că grupul de drone a ajuns în zona satului Sabangia din Tulcea, în nordul lacului Razim.
Locuitorii din județul Tulcea primesc în mod frecvent mesaje RO-Alert privind posibile căderi de obiecte în urma atacurilor rusești cu drone asupra instalațiilor portuare ucrainene de pe fluviul Dunărea.
Până acum, autoritățile române au identificat în mai multe rânduri resturi de drone folosite de Rusia căzute pe teritoriul județului.
Cel mai recent, pe 20 august, specialiști ai MApN au ridicat fragmente de dronă căzute la finalul lunii iulie pe malul românesc al Dunării, după atacurile rusești asupra infrastructurii portuare din Ucraina.
Alte incidente și alerte de securitate cu drone sau bucăți de drone străine pe teritoriul României
6 septembrie 2023 - MApN anunță că militarii români au găsit, în seara zilei de 5 septembrie, pe malul românesc al Dunării, „elemente care pot fi asimilate unor resturi de dronă”;
9 septembrie 2023 – președintele Klaus Iohannis anunță: „Identificarea astăzi, de către autorităţile române pe teritoriul României, în proximitatea frontierei cu Ucraina, de noi fragmente de dronă, similară cu cele folosite de armata rusă, indică faptul că a avut loc o încălcare absolut inacceptabilă a spaţiului aerian suveran al României, stat aliat NATO, cu riscuri reale la adresa securităţii cetăţenilor români din zonă”.
11 octombrie 2023 – o nouă dronă kamikaze a Rusiei e descoperită în România, după un nou bombardament rusesc asupra porturilor ucrainene de pe Dunăre, în regiunea Odesa;
14 decembrie 2023 – o nouă dronă cade în România, într-un perimetru nelocuit, aflat la circa 4 km amonte de localitatea Grindu în zona de graniță cu Ucraina, anunță Ministerul Apărării Naționale.
9 spre 10 februarie 2024 – autoritățile din Tulcea și Galați emit trei mesaje Ro -Alert, iar avioane de luptă F – 16 sunt ridicate după ce forțele ruse au executat atacuri cu drone asupra infrastructurii portuare ucrainene de la Ismail și Reni, în proximitatea graniței dintre Ucraina și România.
25 iulie 2024 – Ministerul Apărării anunță că a găsit resturi de la o dronă de proveniență rusească de tip Geran1/2 în apropierea localității Plauru, jud. Tulcea.
20 august 2024. Specialiști ai MApN au ridicat fragmente de dronă căzute la finalul lunii iulie pe malul românesc al Dunării, după atacurile rusești asupra infrastructurii portuare din Ucraina.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.