Linkuri accesibilitate

Avertisment al Comisiei Europene privind defrișările ilegale și poluarea aerului


România a fost avertizată din nou de Comisia Europeană cu privire la calitatea aerului și a defrișărilor ilegale. De astă dată, a primit termen o lună pentru a rezolva tăierile abuzive, urmând ca într-o lună să fie sesizată Curtea de Justiție a UE dacă nu se conformează cerințelor Comisiei.

Comisia îi cere României să implementeze adecvat Regulamentul UE privind exploatarea lemnului (Reglementarea UE 995/2010) care interzice producerea şi plasarea pe piaţa UE a produselor fabricate din buşteni recoltaţi ilegal, transmite Executivul comunitar într-un comunicat remis presei joi.

România nu evaluează în prealabil impactul asupra habitatelor protejate, așa cum cere Directiva privind habitatele şi Directiva privind evaluarea strategică de mediu, iar deficienţele din legislaţia naţională nu permit autorităţilor să verifice cantităţile masive de bușteni recoltați ilegali, lăsând nesancționați operatorii care comit astfel de fapte.

De asemenea, există deficiențe în ceea ce privește accesul publicului la informațiile privind mediul din planurile de gestionare a pădurilor. Comisia a constatat, de asemenea, că unele habitate forestiere protejate au dispărut din cadrul siturilor protejate Natura 2000, ceea ce reprezintă o încălcare a Directivei Habitate și a Directivei privind păsările, mai arată Comisia.

„După ce a analizat în detaliu argumentele prezentate de România în urma unei scrisori de punere în întârziere trimise în februarie 2020, Comisia a ajuns la concluzia că problemele de la fața locului nu au fost soluționate. Prin urmare, Comisia emite în prezent un aviz motivat. Dacă România nu ia măsuri în termen de o lună, Comisia poate sesiza Curtea de Justiție a Uniunii Europene în legătură cu acest caz", a transmis executivul european.

Comisia Europeană are reproșuri la adresa României și cu privire funcționarea instalațiilor industriale - fără autorizație de conformitate cu normele UE.

„România permite instalațiilor industriale să funcționeze fără autorizațiile necesare care stabilesc condițiile de funcționare în conformitate cu legislația UE. Activitățile industriale au un impact semnificativ asupra mediului în care se desfășoară. Directiva 2010/75/CE privind emisiile industriale are ca scop să prevină și să reducă emisiile industriale nocive de pe teritoriul UE, promovând în același timp utilizarea unor tehnici care reduc emisiile poluante și care sunt eficiente din punct de vedere energetic și din punctul de vedere al utilizării resurselor. Deși s-au înregistrat unele progrese după trimiterea de către Comisie a unei scrisori de punere în întârziere, trei instalații continuă să funcționeze fără să respecte cerințele din directivă. În plus, două instalații mari de ardere care au făcut inițial parte din planul național de tranziție al României, dar care au fost de atunci retrase, nu respectă valorile-limită de emisii aplicabile pentru dioxidul de sulf, oxidul de azot și praf. Prin urmare, Comisia trimite în prezent un aviz motivat. România are la dispoziție trei luni pentru a adopta și a comunica toate măsurile necesare pentru a asigura aplicarea deplină și corectă a directivei; în caz contrar, Comisia poate sesiza Curtea de Justiție a Uniunii Europene cu privire la acest caz", transmite Comisia Europeană.

Ce presupune procedura de infringement

  • Sancțiuni, inclusiv financiare, pentru un stat care nu respectă legislația UE.
  • Procedura are mai mulți pași, iar primul s-a consumat prin notificarea transmisă statului român potrivit căreia are la dispoziție o lună pentru a lua măsuri pe care să le adopte și să le transmită CE. De obicei, termenul este de două luni.
  • În cazul în care statul vizat nu face nimic, CE se adresează Curții Europene de Justiție (CJUE), unde se decide dacă a fost sau nu încălcată legislația comunitară
  • Procedura de infringement mai cuprinde și posibile sancțiuni, în cadrul verdictului Curții Europene de Justiție. Dacă statul respectiv continuă să ignore aplicarea legilor UE, urmează o nouă chemare a statului în cauză în fața CJUE. De data aceasta însă, sancțiunea cuprinde amenzi financiare, care au un sistem de calcul, inclusiv o sumă de bani pentru fiecare zi de întârziere în aplicarea legislației.

Rețelele Natura 2000

De asemenea, Comisia a lansat o nouă procedură de infringement prin care cere României să ia măsuri pentru a-și proteja și a-și gestiona rețelele Natura 2000, respectând astfel obligațiile care îi revin în temeiul Directivei privind habitatele. „România nu a desemnat până în prezent arii speciale de conservare și nu a stabilit, în general și în mod sistematic, obiective și măsuri de conservare detaliate specifice fiecărui sit.”

Prin urmare, Comisia a decis să trimită o scrisoare de punere în întârziere României, acordându-i un termen de trei luni pentru a remedia situația, și o scrisoare suplimentară de punere în întârziere Spaniei, care are, la rândul său, două luni la dispoziție pentru a remedia situația. În caz contrar, Comisia poate decide să trimită un aviz motivat.

XS
SM
MD
LG