Linkuri accesibilitate

România celor șapte mineriade: șase post-comuniste și una avant la lettre


14/06/1990, București (România). Chemați de guvern, mai multe mii de mineri au invadat București pentru ca să facă ordine. În fotografie: mineri bat trecători în Piața Universității (AFP)
14/06/1990, București (România). Chemați de guvern, mai multe mii de mineri au invadat București pentru ca să facă ordine. În fotografie: mineri bat trecători în Piața Universității (AFP)

„Raportul-rechizitoriu despre fratricidul din 13-15 iunie 1990” coordonat de regizorul Sorin Ilieşiu şi de antropologul Alin Rus.

7 septembrie 2010


Într-un interviu pentru Radio Europa Liberă, regizorul Sorin Ilieşiu anunţă un nou proiect cinematografic, intitulat „Romania celor şapte mineriade”. Pelicula vorbeşte despre cele şase mineriade de dupa căderea comunismului în România, şi despre aşa-numita „mineriadă 0”, un eveniment tragic petrecut la Craiova cu o lună înaintea instaurării guvernului Petru Groza, în februarie 1945, cînd comuniştii, sfătuiţi de consilieri sovietici, au adus mineri din Valea Jiului pentru a-l alunga de la putere pe prefectul anti-comunist al oraşului.

Șase mineriade post comuniste și una avant la lettre
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:09:43 0:00


Interviul cu Sorin Ilieşiu a fost prilejuit de publicarea unui document intitulat „Raportul-rechizitoriu despre fratricidul din 13-15 iunie 1990” coordonat de regizorul Sorin Ilieşiu şi de antropologul Alin Rus.

Documentul aduce la cunoştinţa opiniei publice cîteva probe noi din dosarul alcătuit de procurorii români pe marginea evenimentelor care au avut loc în Buucreşti în 13 – 15 iunie 1990:

„- Conform probelor din dosarul Mineriadei, patru persoane arestate ilegal în iunie 1990 s-au sinucis, unele prin prin spânzurare, din cauza relelor tratamente la care au fost supuse în penitenciar. Doi tineri s-au sinucis prin spânzurare pentru că n-au mai suportat ideea că au fost violaţi de către deţinuţi de drept comun. Violarea a victimelor s-a făcut cu acordul conducerii penitenciarului.

- 60% dintre victime (adică sute de persoane) au fost deliberat lovite în cap cu obiecte contondente (topoare, răngi, bâte, etc.). Loviturile au determinat traumatisme şi contuzii craniocerebrale.

- 16 persoane au fost rănite prin împuşcare.

- un tânăr arestat ilegal a fost „uitat” în închisoare până în februarie 1996!

- 10 femei arestate ilegal au fost violate de către militari în unităţi militare.”

Vineri, 3 septembrie 2010 Sorin Ilieşiu şi Teodor Mărieş de la Asociaţia „21 Decembrie 1989” au transmis exemplarul nr.1 al Raportului-rechizitoriu Preşedintelui României, având în vedere că domnia sa trebuie să fie garant al statului de drept, al respectării Constituţiei, inclusiv al înfăptuirii Justiţiei.

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG