Linkuri accesibilitate

Rusia: A doua zi consecutivă cu peste 10.000 de noi cazuri de coronavirus


O pancartă care anunță carantina impusă de Covid-19
O pancartă care anunță carantina impusă de Covid-19

Numărul de infectări cu coronavirus a crescut în Rusia pentru a doua zi la rând cu peste 10.000. Mai exact, luni au fost anunțate alte 10.633 de cazuri, conform bilanțului citat de Reuters.

Astfel, bilanțul la nivel național a ajuns la 145.268, conform autorităților de la Moscova.

Luni au fost anunțate și 76 de noi decese care au urcat bilanțul la 1.356.

Printre cei infectați cu coronavirus se numără și premierul Mihail Mișustin. Anunțul a fost făcut chiar de el în timpul unei întâlniri video cu președintele rus Vladimir Putin, difuzate joi pe canalul național de televiziune.

Aflat în autoizolare, Mișustin s-a retras temporar din activitatea sa de prim-ministru. Putin a semnat, deja, decretul de numire a prim-vicepremierului Andrei Belușov în funcția de prim-ministru interimar.

Putin a început să lucreze de la distanță încă de la începutul lunii aprilie, la o săptămână după ce a vizitat principalul spital din Rusia de coronavirus, din Moscova, al cărui medic șef a fost diagnosticat pozitiv cu virusul mortal la scurt timp de la vizita președintelui.

Un sondaj realizat de principala casă de sondare a opiniei publice finanțată de statul rus arată că încrederea în președintele Vladimir Putin a scăzut în luna martie la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani.

Sondajul, realizat de Centrul de Cercetare al Opiniei Publice (VTsIOM), publicat pe 27 aprilie, arată că procentul celor care îl numesc pe Vladimir Putin când sunt întrebați de un politician în care au încredere a scăzut la 28,3 în martie, de la 29 în februarie sau 30.6 în ianuarie.

Odată cu accelerarea pandemiei din aprilie, Putin a anunțat o perioadă lungă de încetare a lucrului, obligând companiile să continue să își plătească angajații. În 28 aprilie, președintele rus a extins această perioadă până la 5 mai. Iar pe fondul creșteri cazurilor de infecție, Vladimir Putin a dispus ca măsurile restrictive, numite zile nelucrătoare, să continue până pe 11 mai inclusiv, când ţara va încheia sărbătorirea Zilei Muncii şi Ziua Victoriei.

În tot acest timp, nu mai puțin de trei medici care au criticat felul în care autoritățile gestionează pandemia au căzut misterios de la înălțime. Ultimul caz este al lui Alexander Șulepov, un medic în vârstă de 37 de ani din orașul Voronej, care a căzut de la etajul doi al unui spital, și este acum în situație critică.

Șulepov denunțase cu câteva zile înainte, într-un clip video postat online, presiunile făcute de conducerea spitalului asupra sa. El a declarat că șefii i-au cerut să-și continue munca, în ciuda faptului că este infectat cu Covid-19. De asemenea, el a vorbit în clip despre lipsa echipamentelor de protecție din spital.

Până la acest caz, alte două doctorițe din Rusia au murit după ce au căzut de la etaj. Ambele reclamaseră lipsa echipamentelor de protecție și presiunile superiorilor.

XS
SM
MD
LG