Rusia interzice accesul avioanelor care au legătură cu Marea Britanie în spațiul său aerian
Moscova a interzis, vineri, accesul în spațiul său aerian pentru toate avioanele legate de Marea Britanie, inclusiv zborurilor în tranzit, după ce transportatorul său principal, Aeroflot, a fost împiedicat să survoleze Marea Britanie în urma atacului rusesc asupra Ucrainei.
„A fost introdusă o restricție privind utilizarea spațiului aerian rusesc pentru zborurile avioanelor deținute, închiriate sau operate de o organizație legată sau înregistrată în Marea Britanie”, a precizat într-un comunicat autoritatea aviatică Rosaviatsia.
Interdicția a intrat în vigoare de la ora 11:00, ora Moscovei.
Persoanele care vin din Ucraina în România nu mai intră în carantină
Refugiații ucraineni nu vor mai intra în carantină, indiferent dacă sosesc direct din Ucraina sau tranzitează Republica Moldova, potrivit hotărârii numărul 9 a Comitetului Național pentru Situații de Urgență.
Armata ucraineană: Avem nevoie de toți recruții, fără restricții de vârstă
Forțele de Apărare ale Ucrainei au făcut apel la toți civilii să se alăture efortului, indiferent de vârstă.
Declarația îi este atribuită comandantului trupelor, Yuri Galușkin.
„Astăzi, Ucraina are nevoie de orice. Toate procedurile de alăturare sunt simplificate. Aduceți doar pașaportul și numărul de identificare. Nu există restricții de vârstă”, a spus acesta.
Oficialul ucrainean i-a sfătuit pe care ar întâmpina probleme la înscriere că trebuia să se refere la declarația sa, iar lucrurile se vor rezolva.
Crește nivelul radiațiilor la Cernobîl. Inspectorat: Starea instalațiilor nucleare e neschimbată
Inspectoratul ucrainean pentru Reglementare Nucleară a transmis că nivelul de radiații a crescut în apropiere de centrala nucleară de la Cernobîl, din cauza mișcărilor de trupe și a luptelor, însă instalațiile nucleare nu fost afectate.
„După cum s-a raportat anterior, nivelurile de control ale ratei dozei de radiații gamma în zona de excludere au fost depășite.
Experții de la Ecocentru leagă acest lucru de perturbarea stratului superior al solului ca urmare a deplasării unui număr mare de mașini militare grele de radiocomunicații prin zona de excludere și de creșterea poluării aerului.
Starea instalațiilor nucleare de la Cernobîl și a altor instalații este neschimbată”, se arată în comunicatul instituției.