Linkuri accesibilitate

Sancțiunile aplicate lui Putin până în prezent. Marea Britanie a înghețat acțiunile gigantului bancar rusesc VTB


Statele din Occident anunță sancțiuni menite să zguduie din temelii economia Rusiei, după ce aceasta a invadat Ucraina.
Statele din Occident anunță sancțiuni menite să zguduie din temelii economia Rusiei, după ce aceasta a invadat Ucraina.

Oficialii europeni și americani reacționează cu o nouă rundă de sancțiuni, după ce Rusia a invadat Ucraina joi dimineață.

Prim-ministrul Marii Britanii, Boris Johnson, a anunțat că va îngheța activele marilor bănci rusești din Regatul Unit și că, săptămâna viitoare, va fi adoptată o lege ce interzice companiilor din Rusia să obțină finanțare sau să acceseze datorii pe piața financiară din Marea Britanie.

Printre sancțiuni se numără și înghețarea completă a activelor VTB, a doua cea mai importantă bancă având capital rusesc din lume. Acțiunile VTB s-au prăbușit ulterior anunțului, cu peste 50 la sută.

Pe lângă acestea, Marea Britanie va

  • Îngheța activele financiare din Marea Britanie a 100 de persoane/entități noi.
  • Interzice avioanelor companiei aeriene Aeroflot să aterizeze în Marea Britanie.
  • Va suspenda licențele de export ale produselor ce pot fi utilizate în scopuri militare.
  • Va opri exporturile de bunuri de înaltă tehnologie și instrumente de rafinare a petrolului către Rusia.
  • Va limita depozitele pe care rușii le pot face în conturile bancare din Marea Britanie. Marea Britanie va „colabora cu aliații” săi pentru a opri accesul Rusiei la metoda de plată Swift, dar premierul Britanic a notat că această măsură va fi „o provocare” pentru liderii occidentali.
  • Va extinde sancțiunile și asupra Belarusului pentru rolul său în atacul asupra Ucrainei.
  • Va introduce un proiect de lege ce privește criminalitatea economică, înainte de vacanța de Paște.

Premierul britanic i-a felicitat pe ucraineni pentru curajul arătat astăzi, spunând că aceștia se „apără feroce” și l-a numit pe Vladimir Putin un „agresor plin de sânge”.

Anterior, Regatul Unit a anunțat că va sancționa cinci bănci din Rusia:

  • Banca Rossiya.
  • IS Bank.
  • General Bank.
  • Promsvyazbank.
  • Banca Marea Neagră.

Atunci, Johnson a sancționat și trei oligarhi ruși cu active în Occident: Gennadiy Timchenko, Boris Rotenberg și Igor Rotenberg.

În urmă cu două zile, șeful diplomației europene, Josep Borrell, a introdus primele sancțiuni împotriva Rusiei, mai precis:

  • Sancționarea membrilor Dumei de Stat care au votat pentru independența Republicilor Populare Donețk și Luhansk.
    Limitarea accesului Rusiei la piețele și serviciile de capital și financiare ale UE.
  • Sancționarea a 27 de indivizi și entități legale cu rol în sfidarea suveranității teritoriale a Ucrainei.

Borrell a transmis atunci că sancțiunile vor „răni rău” economia Rusiei. Germania a anunțat separat suspendarea gazoductului Nord Stream 2, stârnind reacții agresive venite din partea politicienilor ruși, care au amenințat Uniunea Europeană cu mărirea prețului la gaze.

Experții consultați de Europa Liberă au afirmat miercuri, înainte ca Rusia să invadeze Ucraina, că sancțiunile impuse de blocul comunitar sunt binevenite, în ciuda faptului că sancționarea membrilor Dumei de Stat a Rusiei este mai degrabă una simbolică, întrucât partidele politice din Parlamentul Rusiei nu se opun deciziilor lui Putin.

Președinta CE: Un atac barbar al Rusiei
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:01:09 0:00

Tot marți seara, Statele Unite au anunțat primul pachet de sancțiuni împotriva Rusiei, considerat de Doug Klain, directorul adjunct al Centrului Eurasia de la Atlantic Council drept cel mai robust răspuns dat de Occident la momentul respectiv.

Președintele american anunța atunci patru serii de sancțiuni principale îndreptate împotriva Rusiei:

  • Blocarea activităților băncii VEB și a Băncii Militare Ruse;
  • Blocarea accesului Rusiei la sursele de finanțare venite din Vest;
  • Sancțiuni împotriva elitelor din Rusia;
  • Blocarea gazoductului Nord Stream 2.

„Ce îi dă lui Putin dreptul de a declara noi așa-zise țări pe un teritoriu care aparține vecinilor săi?”, a afirmat Biden în timpul conferinței de presă de marți seara.

  • 16x9 Image

    Sorin Dojan

    Absolvent in Drept la Universitatea Queen Mary din Londra, a ales jurnalismul din pasiune pentru oameni si povestile lor de viata. Anterior, a lucrat ca Editor Asistent la diferite publicatii academice, precum Queen Mary Human Rights Review si Women's History Review.

XS
SM
MD
LG