Linkuri accesibilitate

Schema de impozitare a pensiilor speciale va fi gata luni. CSM dă aviz negativ


Lia Savonea, președinta CSM, se opune taxării pensiilor speciale.
Lia Savonea, președinta CSM, se opune taxării pensiilor speciale.

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a anunțat că schema de impozitare a pensiilor de serviciu va fi gata luni. Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a dat aviz negativ, vineri, prevederilor privind pensiile speciale, pe motiv că „afectează statutul magistratului”.

„Vis-a-vis de pensiile de serviciu, eu am să le zic aşa cum scrie la lege, sunt câteva scheme care până luni vor fi decise, de impozitare sau de taxare. Sunt chestiuni discutate şi vor fi asumate prin rectificarea bugetară. Este vorba în primul rând de separarea pensiilor pe contributivitate, acele pensii care se plătesc din bugetul asigurărilor de stat faţă de celelalte indemnizaţii sau pensii de serviciu care se plătesc din bugetul de stat. Acele pensii care se plătesc din bugetul de stat vor fi acele pensii care, conform pragurilor valorice apărute deja în presă, se vor taxa suplimentar”, a declarat ministrul Muncii, Marius Budăi, conform Agerpres.

El a mai explicat că sporul de 15%, acordat bugetarilor, pentru condiţii grele şi vătămătoare de muncă, nu va dispărea.

Vineri, plenul CSM a anunțat că a dat aviz negativ prevederilor legate de taxarea pensiilor speciale, de care se bucură și magistrații. Într-o luare de poziție anterioară, CSM arăta că aceste măsuri afectează statutul magistratului și le „încalcă independența”.

„Ignorând aceste garanţii constituţionale şi opinia constant exprimată de Consiliu, puterea executivă a înaintat proiectul de act normativ privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare prin care se elimină în mod flagrant, prin mijloace fiscale mascate sub forma unei suprataxe pe veniturile din pensii şi indemnizaţii pentru limită de vârstă, pensia de serviciu a judecătorilor şi procurorilor, încălcând astfel fără reţinere independenţa obiectivă a magistraţilor din această perspectivă”, arăta CSM, într-un comunicat de presă.

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG