Linkuri accesibilitate

Secțiile Unite ale Înaltei Curți, convocate pentru sesizarea CCR


Președintele Curții Supreme, Alina Corbu, a convocat Secțiile Unite după ce Camera Deputaților a votat marți eliminarea pensiilor speciale, inclusiv cele ale magistraților. Una dintre atribuțiile lor este sesizarea CCR

Secțiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au fost convocate pentru miercuri de președintele Curții, Alina Corbu, după ce parlamentul a adoptat marți proiectul de lege privind eliminarea pensiilor speciale.

"Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a luat măsurile necesare pentru convocarea Secţiilor Unite în data de 29 ianuarie, la ora 18,00", a anunțat, marţi, Curtea Supremă, citată de Agerpres.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se constituie în Secţii Unite atunci când are de soluționat sesizări privind schimbarea jurisprudenţei sau când urmează să fie sesizată Curtea Constituțională pentru controlul constituţionalităţii legilor înainte de promulgare.

Proiectul de lege inițiat de PNL privind eliminarea pensiilor speciale a fost votat luni de Camera Deputaților. Au fost 247 de voturi în favoarea proiectului și 21 de abțineri.

Legea va merge la promulgare la președintele Klaus Iohannis, însă va intra în vigoare doar dacă nu este atacată la CCR și, în acest caz, doar dacă va primi aviz din partea judecătorilor constituționali.

Drept de atacare la CCR are și Înalta Curte de Casație și Justiție, care s-a împotrivit eliminării pensiilor de serviciu ale magistraților.

Adunările generale ale mai multor instanțe și parchete din țară au decis săptămâna trecută suspendarea activității în semn de protest față de posibila eliminare a pensiilor de serviciu ale angajaților din sistemul judiciar.

Grefierii, personalul auxiliar din instanțe și parchete, au suspendat de asemenea activitatea câte două ore pe zi, fiind pregătiți de proteste mai ample dacă parlamentul decide eliminarea pensiilor de serviciu. Grefierii mai cer și adoptarea unui mod de calcul al sporurilor care să nu le afecteze veniturile. Reprezentanții lor au avut marți o întâlnire cu premierul Orban și au obținut un „grup de lucru”

Citește și:

Pensiile magistraților și anomaliile lor

Jocul de imagine cu pensiile speciale: Vot pentru eliminarea acestora, deși toți știu că pică la CCR

Multimedia

Dosarul Revoluției, între speranță și amăgire
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:04:27 0:00
Mai mult
19.12.89 - Actualitatea românească: Ediție specială (II)
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:39:57 0:00
1989
Latest episode
19.12.89 - Actualitatea românească: Ediție specială (II)
1989
XS
SM
MD
LG