Sumadija, Serbia -- Iovana Erovici este foarte cunoscută. Bine făcută, cu părul blond tuns scurt și ochi albaștri, cu greu reușește să scoată un cuvânt fără ca vreun trecător să o întrerupă pentru a o felicita pentru succesul festivalului.
Este prima sâmbătă din septembrie, o zi însorită. Câteva mii de gurmanzi, bucătari, localnici și vizitatori s-au adunat pe un câmp din Lunievița, un mic sat aflat între dealurile pline de verdeață din regiunea centrală Sumadija, pentru Campionatul Mondial de Gătit Fudulii.
Iovana stă pe unul dintre cei 12 baloți mici de fân care funcționează ca punct central al festivalului. În fața ei se află o scenă pe care o distribuție pestriță de muzicieni cântă orice, de la soul, la Yugo-rock clasic, până la hituri indie.
Cu mâncarea și băuturile în mână, prietenii și familiile se învârt veseli, în timp ce fumul se ridică de la focurile de tabără, unde echipele concurente sunt ocupate să pregătească preparate culinare unice pentru felul de mâncare al zilei: fudulii.
Tatăl ei, Liubomir Erovici, a fost cel care a inițiat festivalul în anul 2004. De la începuturile sale umile, acesta a devenit între timp un eveniment obișnuit în regiune, atrăgând atenția presei internaționale din întreaga lume.
Consumul de testicule de animale are o istorie bogată în Serbia, fostul lider iugoslav, Josip Broz Tito, fiind considerat un fan al delicatesei.
După ce a văzut că felul de mâncare scade în popularitate, Liubomir a vrut să schimbe acest lucru. El a crescut în Lunievița, unde mâncatul fuduliilor era o tradiție de lungă durată, iar satul era renumit pentru tocănița de testicule de la animale.
Pe lângă faptul că a fondat și a condus festivalul, Liubomir a publicat în 2008 și o carte de rețete, cu numele „Cooking With Balls”.
După moartea sa, în 2019, Iovana Erovici a promis că va continua festivalul, în parte pentru a onora moștenirea tatălui său.
„A fost un spirit liber”, spune ea, vizibil emoționată și reticentă să vorbească prea mult despre tatăl ei. „Avea niște idei pe care nimeni nu le înțelegea și în trecut a avut multe probleme din cauza lor”.
„În Balcani este foarte greu să găsești pe cineva care să-ți susțină ideile atunci când acestea sunt mărețe - ca și cum ar fi mari pentru [întreaga] lume - și nu te înțeleg. Ei bine, asta-i ceva ce încerc să rezolv”, a declarat Erovici.
Aceasta nu este singura activitate pe care o face. Ea lucrează, de asemenea, la furnizarea de asistență umanitară pentru refugiații care îi tranzitează țara spre vestul Europei.
Festivalul Înțelepților
Festivalurile culinare sunt o afacere serioasă în Serbia, sute de astfel de evenimente fiind organizate în fiecare an. Adesea sunt dedicate preparării unui anumit tip de mâncare.
Multe dintre ele urmează o convenție după care își capătă numele: sufixul „-jada” este adăugat la produsul alimentar sărbătorit. De exemplu, festivalul verzei („kupus” în sârbă) este Kupusijada, iar festivalul slăninii este Slaninijada.
Erovici spune că, atunci când tatăl ei a început festivalul, a vrut să-l numească Mudijada, adică „Festivalul Testiculelor”, dar autoritățile locale nu au permis acest lucru, considerându-l obscen.
„I-au spus tatălui meu că, atâta timp cât sunt în viață, Mudijada nu va avea loc niciodată. Acești oameni erau ca niște cai, orbiți. Nu aveau o viziune largă”, mai spune tânăra.
Dintr-un compromis, tatăl ei s-a mulțumit cu „Mudrijada”, înlocuind cuvântul muda (bile) cu mudra (înțelept). Așa a luat naștere „Festivalul Înțelepților”, numele mai cuminte și oficial al evenimentului.
Iovana spune că festivalul a fost înființat ca „o parodie a tuturor celorlalte festivaluri de muzică turbo-folk și (la adresa) mulțimii de oameni beți”.
Dar evenimentul nu este doar o celebrare amuzantă a unui fel de mâncare deseori ignorat, ci și o posibilă o alternativă la atmosfera uneori reacționară de la alte festivaluri, explică Erovici.
Turbo-folkul - un gen muzical care combină muzica populară din Balcani cu elemente mai moderne de muzică pop - este vizibil absent din festival.
În timp ce Erovici vorbește, un american mutat în Serbia cântă de pe scenă melodia Brown Eyed Girl a lui Van Morrison.
„Când vii aici, vezi că nu există [doar un] grup specific de oameni... Vezi bucătari profesioniști, vezi copii și bebeluși, vezi bătrâni. Vezi tot felul de lume aici. Este un festival al iubirii”, spune ea.
Radovan Subin a pornit din orașul său natal Kikinda, în nordul Serbiei, la ora 5:00 dimineața, pentru a face călătoria de aproape 300 de kilometri până la festival.
„Aproape în fiecare zi vin la unul dintre aceste festivaluri, pentru că sunt maestru bucătar”, afirmă Subin, președinte al juriului.
El este abilitat să dea premii la două categorii: cel mai bun gulaș de testicule și cel mai inovator fel de mâncare.
Merită călătoria, spune bărbatul, pentru că gulașul de testicule este special în această regiune a Serbiei: „Îl fac într-un mod foarte specific”.
„Gulașul este special, deoarece cu o singură îmbucătură poți gusta totul. Zahăr, sare, condimente - conține de toate. Este o provocare chiar și pentru mine să o judec, pentru că este atât de unic”, mai spune Radovan Subin.
Stefan Markovici, un soldat în vârstă de 30 de ani născut în această regiune și aflat în timpul său liber, spune că avea 22 de ani când a mâncat pentru prima dată fudulii.
„Eu și prietenii mei cumpăram fân într-un sat și un vecin ne-a întrebat dacă am dori ca bunica lui să ne pregătească ceva”, povestește Markovici.
„Nu este o masă de zi cu zi. Cred că unele lucruri ar trebui să fie rezervate pentru ocazii speciale, pentru a nu deveni plictisitoare”, mai spune acesta despre deliciul local.
Testiculele, de obicei de la tauri, țapi sau berbeci, sunt consumate în întreaga lume încă din vremuri de demult și sunt în mod normal prăjite, la cuptor sau fierte.
Considerate uneori că stimulează virilitatea masculină, acestea provin de obicei de la animale tinere crescute pentru carne, mai degrabă decât pentru reproducere, și sunt adesea denumite prin eufemisme din motive de politețe: în Serbia li se spune „rinichi albi”, iar în Canada „stridii de preerie”. În România, fudulii.
Încă se dezbate ce efect are consumul de testicule asupra sănătății cuiva, dacă are vreunul. În urmă cu două milenii, autorul și filosoful roman Pliniu cel Bătrân le prescria ca leac pentru epilepsie.
Eleftherios Diamandis, profesor la Departamentul de Medicină de Laborator și Patologie al Universității din Toronto, a declarat pentru blogul de sănătate Imaware, în 2020, că acest fel de mâncare „va duce la o creștere temporară a propriului nivel de testosteron”.
Kebap din fudulii
Deși este o delicatesă populară în Lunievița, foarte puține restaurante servesc „rinichi albi” în capitala Belgrad și este puțin probabil ca aceștia să devină un pilon al bucătăriei sârbești.
Printre corturile, focurile de tabără și bucătarii de la Mudrijada, nu toată lumea este de acord cu privire la cel mai bun mod de a găti fuduliile și se folosesc mai multe tehnici diferite.
Inginerul german Julius Bretschneider, care a venit de la Dresda pentru a concura la categoria inovație împreună cu fratele său mai mic, Anton, care este bucătar profesionist, a atras mulțimea cu kebapul doner în stil berlinez, pe care îl gătește într-un cuptor construit special pentru acest scop.
„Prima dată când am venit la festival, călătoream în Serbia cu un prieten. Am citit despre el și am spus: «Trebuie să mergem acolo»”, povestește Julius, purtând un lanț gros la gât.
„Cea mai mare întrebare pe care o aveam era dacă e amuzant doar pentru noi sau și pentru ei? Bineînțeles, am ajuns aici și ne-am dat seama imediat... toată lumea zicea: «Ha-ha, boașe!»”, spune el amuzat.
În 2021, Bretschneider s-a întors cu Anton, iar echipa lor a obținut locul al doilea cu cârnații cu testicule.
Succesul lor în Serbia a dus la o oarecare faimă în Germania, inclusiv o apariție televizată în care au gătit testicule pentru un rapper și un jucător de fotbal german.
Se numește „soba-rachetă”, spune Bretschneider despre cuptorul său construit la comandă: „Are o intrare de aer joasă, lemnele intră pe partea de sus și ard lângă kebap, iar coșul lung favorizează fluxul de aer”.
Pentru alți concurenți, însă, gătitul testiculelor de animale este mai mult o artă decât o știință.
Markovici, soldatul aflat în permisie, este căpitanul unei echipe denumite simplu „Crazy Balls”. El spune că încă învață cum să gătească tocănița de fudulii.
„Trebuie să găsești un echilibru pentru a păstra acel caracter special pe care testiculele îl aduc unei mese. Vom continua să perfecționăm această rețetă pentru cel puțin încă șase sau șapte ani”, spune el.
Milorad Vukajlovici, poreclit Mrso, a câștigat Mudrijada de atâtea ori încât organizatorii l-au retras din competiție și l-au numit ambasador al festivalului. El servește un gulaș fierbinte, cu un gust picant, bogat și cu gust de vânat. Mâncarea sa are un gust asemănător ficatului.
Întrebat care este secretul său, Vukajklovici răspunde în glumă: „Secretul constă în 45 de kilograme de testicule”.
Cheia, potrivit lui Iovanei Erovici, este să cureți bine testiculele și apoi fie să le fierbi, fie să le marinezi timp de cel puțin 24 de ore.
„Nu este bine când simți adevăratul gust, pentru că adevăratul gust este cel al testosteronului”, spune ea.
„Pentru bărbați, este ceva de genul unui afrodiziac. Dar asta este ceva despre care trebuie să vorbiți cu băieții, pentru că vă pot spune că la fete nu funcționează”, adaugă președinta festivalului.
În timp ce participanții la Mudrijada sunt în mare parte bărbați, în special în ceea ce privește componența echipelor participante, există totuși un contingent considerabil de femei la festival.
Iar nivelul de testosteron pare să crească, pe măsură ce ziua avansează. Pe un mic deal din apropierea taberei, echipe de bărbați se întrec la tras sfoara.
Cu fețele schimonosite de efort, rareori trec mai mult de câteva secunde până când o echipă învinge, adesea târându-și adversarii, încă agățați de frânghie, de-a lungul ierbii.
După ce premiile sunt acordate și soarele începe să apună, festivalul devine mai zgomotos.
„Este ca în Las Vegas. Ceea ce se întâmplă în Mudrijada rămâne în Mudrijada. Iar la Mudrijada, se întâmplă de toate”, spune Iovana Erovici.
Dar pentru căpitanul echipei Crazy Balls, Stefan Markovici, nu este vorba despre victorie - el știe că echipele mai vechi și mai experimentate vor pleca acasă cu premiile.
Pentru el este vorba despre mai mult decât despre mâncare, este mai degrabă un mod de a păstra legătura cu rădăcinile sale și de a se reîntâlni cu toți prietenii cu care a crescut și pe care i-a lăsat în urmă.
