Linkuri accesibilitate

Sindromul Havana | SUA oferă despăgubiri diplomaților afectați, Moscova tace


Sindromul Havana a afectat peste 200 de diplomați și ofițeri de informații americani.
Sindromul Havana a afectat peste 200 de diplomați și ofițeri de informații americani.

Autoritățile americane iau în calcul recompensarea diplomaților și ofițerilor afectați de „Sindromul Havana”, misterioasa boală neurologică care a afectat peste 200 de americani din întreaga lume. Birocrația încetinește, însă, procesul.

Americanii încă cercetează cum această maladie poate fi provocată intenționat și spun că oamenii afectați de ea au simptome precum amețeală, greață, migrene și pierderi de memorie.

Ultimul caz adus în discuție în presa americană este al lui Marc Polymeropoulos, fost ofițer CIA cu o carieră de 26 de ani. În decembrie 2017, într-un hotel din Moscova, acesta a avut simptome pe care nu și le putea explica. Ofițerul nu se putea ridica din pat, avea o senzație de greață și auzea zgomote, după cum a povestit într-o emisiune la NBC.

Marc Polymeropoulos a spus că oboseala și durerile de cap cronice l-au forțat să se pensioneze și crede că el este unul dintre diplomații și spionii americani care suferă de așa-numitul „Sindrom Havana”. Polymeropoulos a avut misiuni importante de-a lungul carierei sale, dar ca în Rusia spune nu a pățit nicăieri.

Ceea ce poveșteste Polymeropoulos s-a întâmplat mai multor americani, iar Academiile Naționale de Științe, Inginerie și Medicină încearcă în prezent să examineze toate simptomele descrise. Oamenii de știință au realizat recent un studiu care nu a concluzionat direct că americanii au fost vizați într-un atac rusesc în care erau folosite dispozitive cu microunde, așa cum cred unii dintre ofițerii americani de informații, dar au arătat că există această posibilitate pentru că rușii au lucrat cel mai mult cu energia microundelor.

„Ceea ce am descoperit a fost că există o literatură care descrie efectele unei anumite forme de energie a microundelor asupra sănătății celor expuși, energie care este dirijată”, a spus profesorul de medicină David Relman de la Universitatea Stanford.

Legea Havana, greu de pus în practică

De cealaltă parte, autoritățile americane caută răspunsuri la o serie de întrebări legate de „sindromul Havana”. Oficialii încearcă să stabilească un diagnostic clar care să cuprindă toate simptomele și să găsească un factor comun care le declanșează.

Rapoartele CIA și ale altor agenții nu au detectat niciun model clar în rândul victimelor care au descris incidente de sănătate anormale, după cum scrie Washington Post.

O persoană care cunoaște problema „Sindromului Havana” a spus sub protecția anonimatului, pentru Washington Post, că în majoritatea cazurilor indivizii care au prezentat simptome au putut fi diagnosticați cu o anumită boală și că nu îndeplinesc criteriile pentru problema de sănătate inexplicabilă.

Pentru a-i putea recompensa pe diplomații afectați, președintele Joe Biden a aprobat în luna octombrie „legea Havana”, care va fi implementată în următoarele 6 luni astfel încât persoanele care au suferit de sindromul Havana să fie recompensate.

Crearea unui sistem de plată eficient întâmpină însă multe provocări birocratice care țin inclusiv de lipsa unor criterii clare pentru cei care vor fi eligibili să fie recompensați. Diplomații și spionii afectați de inexplicabila boală vor primi bani pentru a acoperi cheltuielile medicale necesare și veniturile pierdute în urma întreruperii activității din cauza bolii.

Cu toate că nu au descoperit nicio dovadă concretă, unii înalți oficiali și parlamentari din SUA spun că Rusia ar putea viza personalul american și familiile acestora printr-o formă puternică de energie direcționată, fie cu intenția de a supraveghea, fie de a provoca un rău. De asemenea, diplomații canadieni au raportat că au fost afectați.

Multe dintre victimele „Sindromului Havana”, care au raportat incidente anormale de sănătate, sunt reprezentate de avocatul Mark Zaid care a declarat pentru Washington Post că modul în care guvernul american vrea să implementeze legea este „dezorganizat, inconsecvent, arbitrar și plin de necunoscute”.

Cu toate acestea, atât directorul CIA, William J. Burns, cât și secretarul de stat Antony Blinken, spun că problema recompensării diplomaților este o prioritate personală.

De altfel, directorul CIA, W.J. Burns a dat un avertisment Moscovei în vizita sa de la începutul lui noiembrie. El le-a tranmis serviciilor de informații ale Rusiei că vor exista consecințe dacă se dovedește că ele se „Sindromului Havana” care afectează diplomații și spionii americani din întreaga lume, după cum a scris tot Washington Post.

Burns a discutat atât cu conducerea FSDB - Serviciul Federal de Securitate al Rusiei, cât și cu SVR - Serviciul de Informații Externe, cărora le-a transmis că acțiunea prin care personalul american și membrii famililor acestora ar suferi leziuni grave ale creierului și alte afecțiuni debilitante ar depăși limitele unui comportament acceptabil pentru un „serviciu profesional de informații”.

Imediat după apariția detaliilor despre vizita lui Burns, Moscova a transmis că nu are nicio legătură cu niciun incident din așa-numitul „Sindrom Havana”.

  • 16x9 Image

    Andreea Ofițeru

    Andreea Ofițeru s-a alăturat echipei Europa Liberă România în ianuarie 2021, ca Senior Correspondent. Lucrează în presă din 2001, iar primele articole le-a publicat în România Liberă. Aici a scris pe teme legate de protecția copiilor, educație, mediu și social. De-a lungul timpului, a mai lucrat în redacțiile Adevărul, Digi24, Gândul, HotNews.ro, unde a documentat subiecte legate de învățământul din România și de actualitate. 

    A scris știri, interviuri, reportaje și anchete. A participat la mai multe proiecte printre care și conceperea primului supliment dedicat exclusiv subiectelor despre școală: Educație&Școală.  

    A fost bursieră Voice Of America/Washington DC, într-un program dedicat jurnaliștilor din Europa de Est.

XS
SM
MD
LG