Curtea de Apel Cluj a respins vineri apelul Sorinei Pintea la condamnarea definitivă dată de instanța de fond, anunță portalul justiției.
Sorina Pintea a fost trimisă în judecată pe 30 aprilie pentru luare de mită, în formă continuată.
Direcția Națională Anticorupție spune că, în perioada noiembrie 2019 - 28 februarie 2020, când era manager al spitalului „Dr. Constantin Opriș”, din Baia Mare, Sorina Pintea ar fi pretins şi primit, printr-un intermediar, de la reprezentanţii unei societăţi comerciale, în două tranşe, 10.000 de euro și 120.000 lei.
Suma reprezintă 7% din valoarea unui contract de achiziţie publică care avea ca obiect proiectarea şi execuţia lucrărilor de amenajare a blocului operator - sala de chirurgie cardiovasculară şi toracică şi a unor spaţii adiacente din spital.
Potrivit anchetatorilor, Sorina Pintea ar fi primit banii chiar în spital, în biroul ei de manager, iar flagrantul a fost făcut de procurori pentru tranșa de 120.000 de lei.
Înainte ca dosarul să fie trimis de procurori la instanță, un complice în dosar a făcut o înțelegere cu procurorii anticorupție și a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției.
Sorina Pintea a fost reținută pe 28 februarie 2020 de procurorii DNA pentru luare de mită.
Ulterior, Tribunalul București a emis mandat de arestare preventivă pentru 30 zile, dar, în 6 martie 2020, judecătorii Curții de Apel au admis contestația fostului ministru și au schimbat-o cu cea a controlului judiciar din cauza stării sale de sănătate. Pintea suferă de o boală autoimună rară. După arestarea ei, Pintea a cerut în mai multe rânduri să fie internată în spital.
La începutul lunii aprilie 2020, Pintea a revenit asupra demisiei de la șefia spitalului, pe care și-o dăduse pe 2 martie după ce a fost arestată și pusă sub urmărire penală.
Într-o adresă emisă de spital, pe care semnătura Sorinei Pintea este printată, „toate structurile funcționale” sunt informate cu privire la existența unei adrese din 3 aprilie, emisă de Consiliul Județean Maramureș, în subordinea căruia se află spitalul, prin care unitatea medicală este informată că Sorina Pintea a revenit asupra demisiei.
Ministrul Sănătății de la acea vreme, Nelu Tătaru, a demis-o, însă, pe Pintea, lasolicitarea premierului Ludovic Orban și l-a numit pe Alexandru Oros manager al spitalului din Baia Mare.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI