„Starea de urgență”, decretată luni de președinte, prevede posibilitatea unor restricții dure, dar legislația care o acoperă vine și cu limitări clare pentru cât de departe pot merge autoritățile în restrângerea drepturilor cetățenilor.
Un articol din decretul stării de urgență emis luni de președintele Klaus Iohannis a suscitat dezbateri pe rețelele sociale. Este vorba despre articolul 54, legat de posibilitatea eliminării de conținut din mass media sau blocarea accesului la unele publicații. „În situația propagării unor informații false în mass-media și în mediul on-line cu privire la evoluția COVID-19 și la măsurile de protecție și prevenire”, autoritățile pot cere posturilor tv, radio sau publicațiilor online să oprească și să elimine conținutul respectiv. De asemenea, pot cere blocarea accesului online la publicații din România sau din străinătate.
Decizia poate fi luată de Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații. Instituția poate solicita eliminarea unor articole sau emisiuni despre care consideră că propagă informații false cu privire la Covid-19, reiese din decretul pentru starea de urgență.
Analiza asupra informațiilor false va fi făcută însă de Grupul de Comunicare Strategică, iar cel care va semna decizia va fi ministrul de Interne, care poate, inclusiv „dezactiva o publicație online”, arată un comunicat de presă.
Eu nu m-aș duce în teorii ale conspirației. Orice acțiune trebuie să se limiteze la combaterea răspândirii virusului.Renate Weber, Avocatul Poporului
Avocatul Poporului, Renate Weber, spune pentru Europa Liberă că textul legal este „suficient de vag” și poate da naștere la abuzuri, dar are convingerea că autoritățile se vor limita la apelurile pentru o informare corectă a publicului, făcute către mass media.
Grupul de Comunicare Strategică explică în comunicatul de presă că „această reglementare nu privește instituțiile de presă recunoscute la nivelul opiniei publice, a căror identitate este cunoscută, și cu care autoritățile se află într-un raport de colaborare și dialog permanent. Acest instrument privește combaterea acțiunilor de dezinformare a căror scop este de a induce panica, prin intermediul unor publicații fără identitate ori a unor publicații care în mod sistematic prezintă informații fără bază reală”.
Cu toate acestea, Avocatul Poporului remarcă faptul că restrângerea dreptului la liberă exprimare NU apare printre cele enumerate în decretul prezidențial privind starea de urgență.
„Aici este o chestiune de apreciere, de fiecare dată, pentru că măsura se poate lua imediat. Textul este suficient de vag. Marja de apreciere este mult prea largă și ne putem trezi cu abuzuri. Oamenii au dreptul să critice, presa are dreptul să investigheze, nu o să se zică imediat că acestea sunt informații false. Dar este o prevedere mult prea vagă”, consideră Renate Weber.
Restrângerea unor drepturi fundamentale, așa cum oferă posibilitatea starea de urgență, poate da naștere la abuzuri, avertizează Avocatul Poporului, Renate Weber, pentru Europa Liberă.
„De vreme ce poți închide restaurante, spații comune, asta înseamnă o îngrădire, libertatea întrunirilor deja o făcuseră. Văd că s-au referit la viața intimă, familială și inviolabilitatea domiciliului. Aici mi se pare foarte clar că se referă strict la situațiile legate de combaterea răspândirii virusului. Nu ne trezim că intră în casa cuiva fără mandat, pentru o chestiune de drept comun”, spune Weber.
Totuși, Avocatul Poporului amintește că „restricțiile se pot face doar în scopul în care a fost declarată starea de urgență”: „Eu nu m-aș duce în teorii ale conspirației. Orice acțiune trebuie să se limiteze la combaterea răspândirii virusului”.
Era nevoie de starea de urgență?
Pentru a limita pandemia de Covid-19, autoritățile sunt nevoite să restrângă drepturi și libertăți fundamentale ale cetățenilor. Acest lucru se întâmpla și până ca președintele să decreteze starea de urgență, în situațiile când oamenii erau trimiși în carantină sau în autoizolare. De ce nu s-a mers pe procedura de până acum și a fost nevoie de intervenția stării de urgență, care deschide posibilitatea unor restricții și mai mari?
Până luni, când președintele Klaus Iohannis a decretat starea de urgență în România, pe o perioadă de 30 de zile, urgența creată de pandemia de coronavirus avea alte acoperiri legale. La fel și restricțiile impuse de autorități în numele acestei urgențe. Un Comitet pentru Situații de Urgență emitea hotărâri cu aplicare imediată, care impuneau măsuri restrictive, unele greu de aplicat tocmai pentru că forțau legea. Cele mai dure – restricționarea sau interzicerea întrunirilor publice, trimiterea în carantină sau izolarea la domiciliu a celor care soseau din țări considerate de mare risc în ce privește infecțiile cu noul coronavirus.
Renate Weber, Avocatul Poporului, a explicat pentru Europa Liberă că una dintre marile probleme era trimiterea oamenilor în „autoizolare” la domiciliu, pentru a limita răspândirea virusului. „Restricțiile de carantină erau acoperite prin OUG, de la începutul lunii februarie. Pentru izolare, nu. De aceea și era voluntară. De asemenea, nu erau acoperiți legal pentru interzicerea întrunirilor, pe mai multe măsuri care au fost luate pe acea linie și unde cadrul legal aplicabil era cel al stării de urgență”, spune Weber.
Mai mulți specialiști în drept au arătat în ultima perioadă că astfel de limitări ale drepturilor fundamentale nu pot fi luate doar în baza unei legislații secundare, așa cum este OUG 21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență. Această legislație permite instituirea „stării de alertă”, la ordinul primului-ministru. Atunci, se pot lua „orice măsuri care sunt necesare pentru înlăturarea stării de forță majoră”. Printre situațiile de urgență enumerate de legea respectivă se numără și „îmbolnăvirile în masă”.
Nu erau acoperiți legal pentru interzicerea întrunirilor, pe mai multe măsuri care au fost luate pe acea linie și unde cadrul legal aplicabil era cel al stării de urgență.Renate Weber, Avocatul Poporului
Constituțional, nu era suficient, a explicat pentru Europa Liberă fostul președinte al Curții Constituționale, Augustin Zegrean. Era nevoie de decretarea stării de urgență, tocmai pentru a acoperi clar și legal aceste restricționări ale drepturilor cetățenilor, pe o durată determinată, de 30 de zile.
„De exemplu, prin faptul că autoritățile nu îi lasă pe cei care intră în țară să meargă unde vor și îi duc în carantină și izolare, este îngrădit dreptul la liberă circulație. Iar acest lucru nu se poate face decât prin lege. Acest decret al președintelui urmează să fie aprobat prin lege de Parlament. În funcție de gravitatea situației, președintele a ales să facă așa. În Constituție, este articolul 53, care vorbește despre limitarea drepturilor și libertăților fundamentale și acolo se spune că pot fi limitate numai prin lege și limitarea să fie proporțională cu cauza care a determinat-o”, spune Augustin Zegrean.
Renate Weber consideră că gravitatea pandemiei de coronavirus depășise deja posibilitățile legale oferite de alte legi și că se impunea decretarea stării de urgență.
„Ei nu au mers nici măcar pe starea de alertă (prevăzută de OUG 21/2004 – n.r.). În momentul când am solicitat introducerea stării de urgență, mi s-a părut că suntem deja suficient de târziu ca să mai mergem în faze intermediare. Formula izolării voluntare la domiciliu a fost parțial respectată, parțial nu. Oameni care au fost infectați nu au respectat-o și au răspândit virusul. În astfel de situații, este firesc să ai o stare de urgență și să poți obliga oamenii să stea în izolare. Pe de altă parte, este și o chestiune de organizare. Pentru cei care vin la graniță, pe ei puteai să îi obligi să intre în carantină, pentru că aveai ordonanța de la începutul lunii februarie. Problema e că nu a fost organizare suficientă. Poți să-i obligi, dar nu aveai unde să îi duci”, explică Renate Weber, pentru Europa Liberă.
Decretul președintelui Klaus Iohannis privind starea de urgență și măsurile aferente trebuie supus votului Parlamentului în termen de 5 zile.
Ce înseamnă starea de urgență?
Starea de urgență poate fi declanșată de președintele României, conform articolului 93 din Constituție, la nivelul întregii țări sau la nivel local. Președintele este obligat să supună aprobării Parlamentului acest decret, în cel mult cinci zile. Pe timpul stării de urgență, președintele nu poate dizolva Parlamentul.
Starea de urgență nu poate fi decretată pe o perioadă mai mare de 30 de zile, dar poate fi prelungită printr-un nou decret. În această perioadă, atribuțiile autorităților publice centrale sau locale pot fi încredințate Armatei sau altor autorități militare, care devin responsabile de aplicarea măsurilor prevăzute de decretul emis de președinte.
În timpul stării de urgență, autoritățile pot restrânge drepturile fundamentale ale cetățenilor, pentru „apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav”, conform Constituției (articolul 53).
Cu toate acestea, nu orice drept poate fi restrâns și niciun drept nu poate fi eliminat cu totul. Drepturile fundamentale care nu pot fi restrânse nici măcar în timpul stării de urgență sunt dreptul la viață și accesul la justiție. De asemenea, sunt interzise tortura și tratamentele inumane și degradante, precum și condamnarea pentru infracțiuni care nu există în legea penală.
Pe timpul stării de urgență, autoritățile militare sau civile împuternicite de președinte în acest sens pot face următoarele, conform conform ordonanței de urgență 1/1999:
- să dispună depunerea temporară, la organele de poliție de pe raza județului sau a municipiului București, a armelor, munițiilor și materialelor explozive aflate asupra populației și să procedeze la căutarea celor nedepuse în termenul stabilit.
- să dispună închiderea temporară a societăților care comercializează arme și muniții și să instituie paza acestora;
- să limiteze sau să interzică circulația vehiculelor sau a persoanelor în anumite zone ori între anumite ore și să elibereze, în cazuri justificate, permise de liberă circulație
- să efectueze controale asupra unor persoane sau locuri, când acestea se impun;
- să efectueze razii;
- să exercite în mod exclusiv dreptul de a autoriza desfășurarea adunărilor publice, a manifestațiilor sau marșurilor;
- să evacueze din zona supusă regimului stării de asediu sau de urgență persoanele a căror prezență nu se justifică;
- să dirijeze persoanele evacuate sau refugiate pe direcțiile și în zonele stabilite și să țină evidența acestora;
- să protejeze informațiile cu caracter militar destinate a fi comunicate prin mass-media; informațiile cu privire la starea de asediu sau la starea de urgență, cu excepția celor referitoare la dezastre, se dau publicității numai cu avizul autorităților militare; mijloacele de comunicare în masă, indiferent de natura și de forma de proprietate, sunt obligate să transmită, cu prioritate, mesajele autorităților militare, la cererea acestora.
- să dispună închiderea temporară a unor stații de distribuire a carburanților, a unor restaurante, cafenele, cluburi, cazinouri, sedii ale asociațiilor și ale altor localuri publice;
- să suspende temporar apariția sau difuzarea unor publicații ori a unor emisiuni ale posturilor de radio sau de televiziune;
- să asigure paza militară a stațiilor de alimentare cu apă, energie, gaze, a sediilor posturilor de radiodifuziune și de televiziune publice, a operatorilor economici care dețin capacități de importanță strategică la nivel național, precum și a obiectivelor de importanță deosebită pentru apărare, prin punerea în aplicare a Planului de mobilizare a economiei naționale pentru apărare; când situația impune, dispun oprirea temporară a alimentării cu gaze, energie și apă potabilă, după caz
- să dispună raționalizarea alimentelor și a altor produse de strictă necesitate
- să emită ordonanțe militare sau ordine, după caz;
- să interzică circulația rutieră, feroviară, maritimă, fluvială și aeriană pe diferite rute.
Facebook Forum