Linkuri accesibilitate

SUA: Bernie Sanders, câștigător în Nevada în campania pentru desemnarea candidatului democrat la prezidențiale


După victoria din Nevada, Bernie Sanders își consolidează poziția de favorit la nominalizarea drept candidat al Partidului Democrat la alegerile prezidențiale.

Bernie Sanders a câştigat sâmbătă alegerile interne ale Partidului Democrat din statul Nevada, consolidându-şi astfel poziţia de favorit la nominalizarea drept candidat al democraților la alegerile prezidențiale care vor avea loc în noiembrie acest an.

Pe locul al doilea în cadrul alegerilor din Nevada s-a clasat, potrivit rezultatelor parțiale, fostul vicepreședinte al SUA, Joe Biden.

Bernie Sanders a denunţat recent ingerinţa rusească în campania prezidenţială americană după informaţii apărute în Washington Post despre o eventuală susţinere a candidaturii sale de către Moscova, potrivit AFP.

„Cinstit vorbind, puţin îmi pasă să ştiu dacă Putin mă vrea ca preşedinte. Mesajul meu către Putin este clar: rămâneţi deoparte de alegerile americane şi când voi fi preşedinte mă voi asigura de aceasta", a fost reacția lui Bernie Sanders potrivit unui comunicat.

Următoarele alegeri primare vor avea loc în 29 februarie în Carolina de Sud. Pe 3 martie, zi cunoscută ca Super Tuesday (super-marţea) se vor pronunţa democraţii din 14 state, care trimit peste o treime din delegaţii la Convenţia Naţională Democrată, unde va fi desemnat contracandidatul preşedintelui în exerciţiu, Donald Trump.

Abia pe 3 martie se va prezenta pentru prima oară în faţa electoratului democrat şi miliardarul Michael Bloomberg, care nu concurează în primele patru state.

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG