Proiectul creează acele pârghii legale care vor face posibilă vânzarea bunurilor de lux înghețate de SUA, pentru sancționarea Rusiei și a celor care alimentează mașina de război a lui Vladimir Putin.
Fondurile astfel obținute vor fi oferite Ucrainei sub formă de ajutor militar și umanitar pentru victimele invaziei rusești.
Legislația nu este obligatorie, dar trecerea sa reflectă dorința ca președintele SUA să adopte o postură mai agresivă față de Rusia, inclusiv prin modul în care va gestiona bunurile rusești confiscate de SUA și de aliați ca răspuns la invadarea Ucrainei de Rusia.
Decizia Camerei Reprezentanților a venit la o zi după ce procurorul general Merrick B. Garland a declarat în fața unei comisii a Senatului că administrația va cere Congresului o autoritate extinsă pentru a confisca și lichida proprietățile rusești.
„Am sprijini legislația care ar permite ca o parte din acești bani să meargă direct în Ucraina”, a declarat marți Garland Comitetului de Credite, citat de New York Times.
Senatorul Chuck Schumer, democrat din New York și liderul majorității, s-a consultat cu administrația Biden în această chestiune și ar dori să includă o prevedere care să îi ofere președintelui autoritatea de a vinde bunurile rusești pentru a trimite Ucrainei ajutorul suplimentar aprobat de Congres.
Comentariile domnului Garland au dat un impuls susținătorilor proiectului de lege, care s-au confruntat cu o serie de probleme juridice spinoase în încercarea de a găsi o modalitate prin care Statele Unite ale Americii să transforme bunuri, precum iahturi și apartamente de lux, în reparații morale pentru victimele invaziei rusești.
Mișcarea este una fără precedent și ar echivala cu o extindere semnificativă a autorității prezidențiale de a aplica sancțiuni, deși experții au avut mai multe controverse privind posibilitatea ca președintele să lichideze active, înclinând mai degrabă spre găsirea unei autorități care să fie învestită de Congres cu această autoritate statutară.
Reprezentanții Tom Malinowski, democratul din New Jersey, și Joe Wilson, republicanul din Carolina de Sud, care au susținut legislația adoptată miercuri, au susținut că administrația Biden ar trebui să vândă articolele de lux confiscate în conformitate cu noile sancțiuni extinse și să redirecționeze încasările către efortul de război ucrainean, mai degrabă decât să lase proprietatea să lâncezească și, în cele din urmă, să o returneze.
„Ne putem imagina”, a întrebat domnul Malinowski miercuri, de la tribuna Camerei Reprezentanților, cu un steag ucrainean prins pe rever, „că am da toată bogăția Rusiei – iahturile, conturile bancare, vilele, avioanele – înapoi lui Putin și ai lui, în timp ce Ucraina este în ruină iar ucrainenii își îngroapă morții? Nu ne putem imagina să facem asta. Nu vom face asta.”
În ultimele săptămâni, tot mai multe iahturi, de mai multe milioane de dolari fiecare, au fost confiscate în toată Europa.
În aprilie, FBI a colaborat cu autoritățile spaniole pentru a confisca megaiahtul Tango în valoare de 90 de milioane de dolari, despre care se spune că ar fi deținut de magnatul rus al energiei, Viktor F. Vekselberg. Dacă nu sunt întreținute, iahturile riscă să fie deteriorate, au avertizat experții.
Primele încercări de a adopta rapid proiectul de lege au fost blocat după ce parlamentarii din Comisia pentru Afaceri Externe și avocații de la Uniunea Americană pentru Libertăți Civile și-au exprimat îngrijorarea că legislația ar putea încălca protecția juridică a persoanelor, privând rușii care le dețin obiectele confiscate de drept să conteste o astfel de acțiune și, eventual, să-și revendice proprietatea.
Despre aceste îngrijorări a relatat și The Washington Post.
„Problema cu proiectul de lege, așa cum a fost introdus, este că absența completă a garanției unui proces echitabil ar putea duce la situația în care o instanță să acorde Rusiei câștig de cauză, întărind propaganda că, iată, o instanță americană încalcă atât legea sancțiunilor cât și sancțiunile în sine”, este de părere Christopher Anders, directorul de politică federală la ACLU.
Ca răspuns la aceste preocupări, parlamentarii au diluat în mod substanțial proiectul de lege, făcându-l o rezoluție neobligatorie care ar cere administrației să convoace un „grup de lucru” care să determine „mecanismele constituționale prin care președintele poate lua măsuri pentru a sechestra și confisca” bunurile oligarhilor sancționați.
Administrația Biden părea să fie încântată de idee, remarcă New York Times.
Jake Sullivan, consilierul pentru securitate națională al președintelui Biden, a declarat în această lună că „pe măsură ce confiscăm aceste bunuri, scopul nostru este să nu le dăm înapoi; scopul nostru este să le folosim mai bine decât atât.”
Aceasta ar reprezenta o schimbare „destul de semnificativă” a modului în care sunt structurate sancțiunile, spune Richard Nephew, cercetător la Universitatea Columbia.
Teoria actuală din spatele înghețării activelor este de a induce o schimbare a comportamentului indivizilor care ar putea să-și recâștige accesul la proprietatea lor.
„Într-adevăr creează unele temeri reale legate de precedent și cum va fi aplicat acest lucru în alte cazuri”, constată Nephew.
„Puteți spune ’avem acest război cu toată această devastare’. Dar nu există niciun motiv anume pentru care Ucraina să fie considerată un caz special” mai mult decât în cazul crimelor comise de alte guverne care au sancționate, inclusiv cele din Libia și Iran, spune specialistul.
Democratul Tom Malinowski a susținut că legislația sa este adaptată pentru a se aplica unei situații flagrante. Oligarhii ruși corupți care doresc să păstreze activele deținute de stat, a spus el, nu ar trebui să aibă aceleași drepturi și acces la un proces echitabil ca orice cetățean american.
„Deși activele pot aparține în mod nominal unor indivizi, toți cei care înțelegem cum funcționează Rusia știm că acestea sunt active ale statului”, a spus Malinowski, la o audiere recentă.
„Li se permite să gestioneze aceste active în numele lui Putin în schimbul loialității lor față de regim. Ei au câștigat acești bani furându-i, într-o țară în care nu există un proces echitabil și apoi profită de procesul nostru echitabil pentru a-i proteja.”
