Linkuri accesibilitate

SUA: Retorica nucleară a lui Vladimir Putin este „iresponsabilă”


Purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Matthew Miller, a calificat drept „iresponsabilă” retorica nucleară a lui Vladimir Putin.
Purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Matthew Miller, a calificat drept „iresponsabilă” retorica nucleară a lui Vladimir Putin.

Statele Unite au calificat avertismentele președintelui rus Vladimir Putin privind riscul unui război nuclear ca fiind „iresponsabile”. Totuși, autoritățile de la Washington spun că riscurile nu au crescut.

„Nu este prima dată când vedem o retorică iresponsabilă din partea lui Vladimir Putin. Aceasta nu este o manieră în care liderul unui stat înarmat nuclear trebuie să vorbească”, a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Matthew Miller, potrivit Reuters.

Miller a adăugat că SUA nu au nici un semn că Rusia s-ar pregăti să folosească o armă nucleară și a precizat că autoritățile vor continua să monitorizeze cu atenție evoluțiile în această privință.

„Am comunicat în trecut, în privat și direct cu Rusia despre consecințele utilizării unei arme nucleare”, a spus oficialul american.

În discursul anual în fața națiunii, președintele Rusiei, Vladimir Putin, a avertizat Occidentul că va suferi consecințe „tragice” dacă va trimite în Ucraina trupe pentru a se apăra împotriva invaziei Rusiei.

„Toate ideile Occidentului creează amenințarea reală a unui conflict cu utilizarea armelor nucleare și, prin urmare, distrugerea civilizației”, a spus Putin.

Organizația Campania Internațională pentru Abolirea Armelor Nucleare (ICAN) a condamnat, de asemenea, remarcile lui Putin.

„Intensificarea retoricii belicoase asupra Ucrainei trebuie să înceteze înainte de a duce la o catastrofă nucleară”, a declarat Melissa Parke, director executiv al organizației care a câștigat în 2017 Premiul Nobel pentru Pace.

„Revenirea președintelui Putin la amenințări nucleare evidente este inacceptabilă”, a mai spus ea și a adăugat că ambele părți trebuie să-și dezamorseze retorica.

De altfel, retorica nucleară a Rusiei, revitalizată după invadarea Ucrainei, a atras critici din partea liderilor și organizațiilor internaționale.

Rusia s-a retras din tratatele de control al armelor cu Statele Unite și a avertizat anterior că „nu blufează” când spune că este gata să folosească arme nucleare.

Cu toate acestea, în ultimele luni, Vladimir Putin și-a redus amenințările nucleare.

Aceste ultime amenințări nucleare vin însă în contextul în care Rusia este încurajată de recentele câștiguri pe câmpul de luptă din Ucraina și de o economie care a supraviețuit sancțiunilor internaționale, notează AFP.

Observatorii spun că afirmațiile lui Vladimir Putin trebuie văzute și în contextul alegerilor prezidențiale din Rusia de la mijlocul lunii martie, în care actualul președinte își dorește o lovitură de imagine care să arate susținerea de care se bucură în rândul rușilor.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.

  • 16x9 Image

    Adrian Ardelean

    S-a alăturat echipei Europa Liberă în ianuarie 2023. A intrat în presă în 2002 și s-a format că jurnalist la BBC World Service Romania. A lucrat mai apoi atât pentru posturi de radio și televiziune naționale ca Europa FM, Digi24, cât și pentru posturi de radio și televiziune regionale ca Transilvania LIVE, Radio Romania Cluj sau EBS Radio Cluj. Experiența lui include producerea și prezentarea de emisiuni live, jurnale de știri, dar și realizarea de analize, reportaje și documentare pe subiecte ce țin de actualitatea în economie, administrație și societate.

XS
SM
MD
LG