Alexandru Cumpănașu a fost pus sub acuzare pentru fraudă, după ce ar fi mințit în privința studiilor, pentru a lucra, ca expert, într-un proiect european (SIPOCA) derulat de Ministerul Dezvoltării, implementat în parteneriat cu SNSPA, conform Mediafax. Cumpănașu susține că a fost doar audiat la DNA și că nu știe să fie urmărit penal.
UPDATE: Alexandru Cumpănașu arată că SNSPA este responsabilă de legalitatea angajării sale. El a recunoscut că a fost chemat de procurorii DNA Constanța, dar amenință acum că îi va face la rândul său plângere penală rectorului SNSPA, Remus Pricopie.
„Încă din campania electorală se știa despre aceste așa zise verificări. Am atenționat încă de atunci SNSPA să nu se joace cu imaginea mea. Nu am mințit și nu am dat NICIO declarație din care să rezulte că am studii superioare la acel moment. Nu am prezentat SNSPA nicio informație eronată sau care să nu corespundă realității. Toate diplomele și CV-ul transmise pentru angajare au fost cele reale. Încadrarea pe post, respectiv anexa la care se face referire a fost ÎNTOCMITĂ de SNSPA, semnată de RECTOR sau în numele lui și de mine”, a scris Alexandru Cumpănașu pe Facebook.
„Dacă nu au fost respectate condițiile de încadrare, răspunderea aparține SNSPA care are departamente multiple de verificare a documentelor până la semnarea contractului de muncă. În rest, consider că față de plângerea ce o voi depune în perioada imediat următoare, multe surprize vor ieși la iveală față de Remus Pricopie și o parte din SISTEM care a lucrat chiar în acest proiect! Mai mult decât atât, voi da în judecată SNSPA și pe Remus Pricopie pentru afectarea imaginii publice în mod eronat și pentru un concurs de infracțiuni, respectiv denunț calomnios, fraude din fonduri europene și fapte ilicite cauzatoare de prejudiciu”, mai scrie Cumpănașu.
În luna septembrie, SNSPA a decis să verifice legalitatea angajării lui Cumpănașu în cadrul proiectului SIPOCA, pentru a clarifica situația privind studiile lui. La acea vreme, Cumpănașu a semnat un document potrivit căruia deține studii superioare. În funcție de rezultate, SNSPA a anunțat că vor fi luate măsurile legale impuse.
Verificările SNSPA au fost dispuse după ce, în spațiul public, au apărut mai multe controverse privind studiile lui Cumpănașu. În declarația de avere, Cumpănașu a arătat că a câștigat în 2018 66.762 lei de la SNSPA.
Alexandru Cumpănașu a candidat la alegerile prezidențiale din noiembrie, folosindu-se de valul de emoție publică, creat în urma crimelor de la Caracal, una dintre victime fiind nepoata sa, Alexandra Măceșanu.
Cumpănașu a obținut 1,5% din voturi, având succes doar în județul Olt, cu precădere în Caracal și în satul unde locuia nepoata sa.
Facebook Forum