Târguieli europene, Mark Rutte arhi-răul și cum Kremlinul se amestecă în democrația britanică. Revista presei europene

Era evident că presa pe hârtie nu avea cum să prindă în această dimineață mai nimic din psihodrama de la Bruxelles, unde primul summit al liderilor UE din februarie încoace, un adevărat maraton, durează aproape neîntrerupt de vineri dimineața, el nefiind neîncheiat nici acum.

„Interminabilul suspans” scrie în această dimineață Le Temps, în Elveția. Le Soir, în Bruxelles, vorbește de un „război de tranșee”, în vreme ce El Pais, în Spania, a încercat să folosească metafora comediilor de bâlci.

Majoritatea ziarelor care ornează astăzi chioșcurile orașelor europene au împins însă provizoriu subiectul în paginile interne, cu unele excepții: „Zgârciții rezistă” este titlul mare care barează prima pagină din Libération.

Mark Rutte, arhi-răul

În realitate, premierul olandez Mark Rutte (foto), cel care a blocat până acum orice aranjament, estimase deja acasă la el, în cotidianul Volkskrant, șansele de succes ale summitului la doar 50%.

La Repubblica, în Italia, îi face un portret acestui Mark Rutte sub titlul: „Morocănosul (arcigno) olandez care i-a jurat Italiei: "Controlez eu pe ce dați banii"”. La Milano, Corriere della Sera îl citează pe maghiarul Viktor Orbán cu acea frază că el nu știe “dacă premierul Olandei mă urăște pe mine sau urăște Ungaria, de ne atacă așa tare”. Nu e de mirare, constată la rândul său La Stampa din Torino, că Viktor Orbán a spus că el se situează de partea Italiei și că «Olanda e singura vinovată de acest haos».

Tot Corriere della Sera îi face un portret aceluiași „Mark Rutte în rolul Marelui Rău” (Grande Cattivo, o încercare de a reda acel Great Villain, arhetipul personajului negativ în scenaristica americană a sec. XX). Aflăm din Corriere lucruri înspăimântătoare despre acest zgârcit și arhi-rău calvinist: Mark Rutte trăiește singur într-un apartament modest, merge cu bicicleta la biroul său de la guvern și face voluntariat predând gratis studii sociale la o școală din cartier. Un arhetip de nordic frugal, oferind prea puțin care să-l facă simpatic în ochii unui arhetip de mediteraneean exuberant.

Multe portrete psihologice în presă, așadar, pentru a explica cum Mark Rutte, acest „ex-aliat al Angelei Merkel” și membru important al foarte pro-europenei grupări transnaționale Renew Europe a lui Emmanuel Macron și Dacian Cioloș, a ajuns să-i țină ostateci pe toți ceilalți 26 europeni.

În schimb, site-ul din Bruxelles EuObserver îi face un portret belgianului Charles Michel, președintele Consiliului European, maestrul de ceremonii al balului-maraton european (și el din grupul Renew), despre care mulți spun că a fost "traumatizat" și "paralizat" de eșecul de la summitul UE precedent, din februarie, pe când alții spun că el ar fi învățat "să nu mai ia drept literă de lege ce spun ceilalți lideri".

Cât despre caracterizări psihologice, în chestiunea lui Viktor Orbán al Ungariei și evoluția sa în cadrul summitului UE, am mai făcut astăzi pe Europa Liberă un portret al narcisistului est-european care vede împrejur doar „ură” și „dușmani”.

Europa de est e însă prezentă și în presa britanică, din care mare parte, de altfel, ignoră suveran, sau acordă doar un tratament modest psihodramei de la Bruxelles. The Observer (săptămânalul duminical britanic fuzionat cu The Guardian) descrie cum conservatorul Andrzej Duda în Polonia s-a folosit de ruptura dintre mentalitatea de la țară și cea de la oraș pentru a fi reales președinte de franjurile cele mai tradiționaliste și anti-europene ale societății polone. The Observer constată că practic toate orașele din Polonia au votat pentru adversarul lui Duda, reformatorul primar al capitalei Rafał Trzaskowski. Duda, în schimb, și ultracatolicul său partid Dreptate și Justiție (PiS) s-au bazat pe votul din sate și târguri, pe provincie.

The dark side of Brexit

Editorialul din The Observer este despre amestecul Rusiei în funcționarea democrației britanice. Săptămânalul britanic (cea mai veche publicație duminicală din lume) îi cere lui Boris Johnson să nu mai ascundă amploarea și importanța amestecului rusesc în viața politică și funcționarea societății din Anglia. Astfel, săptămâna trecută, pirați informatici (hackers) ruși au încercat să fure datele secrete ale specialiștilor britanici, canadieni și din SUA care lucrează la un vaccin anti-coronavirus. James Brokenshire, ministrul de stat pentru Securitate, s-a mulțumit însă să spună că asta e “completely unacceptable”. La fel, Dominic Raab, ministrul de externe, a recunoscut, însă nimic mai mult, că este aproape sigur că “Russian actors” au încercat să influențeze alegerile de anul trecut.

The Observer remarcă ezitările guvernului lui Johnson în a înfrunta direct Rusia și tentativele ei de destabilizare a democrației. Johnson refuză astfel să permită publicarea unui raport oficial despre toate acestea, un raport al Intelligence and Security Committee (ISC) care e gata încă din octombrie. Asta, sugerează The Observer, este poate și pentru a acoperi potențialele dovezi că Rusia a ajutat partidul Tory și întreaga mișcare în favoarea Brexitului în momentul referendumului din 2016, în care Johnson a jucat un mare rol. Se crede că raportul ISC conține dovezi despre o finanțare rusească a conservatorilor. În ultimii ani, multe partide populiste sau extremiste din Europa au beneficiat de dărnicia Kremlinului, prin diverși intermediari.

The Sunday Times a revelat de asemenea ieri că Rusia s-a amestecat în referendumul din Scoția în chestiunea independenței. Presiunea generală a făcut însă ca în cele din urmă Johnson să accepte ca raportul ISC să fie făcut public, ceea ce se va întâmpla mâine, marți.

Prizonieri în Caucaz

Nu doar presa din Marea Britanie, dar și cea din Rusia e preocupată de alte subiecte decât talciocul bugetar din Bruxelles. Astfel, Kommersant reface cronologia redeclanșării conflictului din Caucaz dintre Armenia și Azerbaidjan. După o perioadă de calm și armistițiu care a durat patru ani, luptele la granița celor două eterne vrăjmașe, Azerbaidjanul și Armenia, au reînceput în urmă cu o săptămână, pe 12 iulie. Cel puțin 16 militari și-au pierdut viața, în ciocniri, de ambele părți.

Azerbaijanul a amenințat chiar că va bombarda uzina nucleară armeană (singura), provocând astfel o „uriașă catastrofă”. Atitudini care pot fi înțelese mai bine dacă ne referim la ceea ce mai scrisesem despre „mândria națiilor mici” și întreaga mitologie a Caucazului. Se arată că cel mai adesea caucazienii devin prizonierii propriei lor mitologii.