Linkuri accesibilitate

Tătaru: Asimptomaticii, internați și evaluați în 48 de ore. Starea de alertă va fi prelungită


Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru
Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru

Ministrul Sănătății Nelu Tătaru a anunțat marți seara, după discuțiile maraton de la Senat, că în viitoarea lege a carantinării asimptomaticii cu teste pozitive vor fi internați, iar în maximum 48 de ore vor fi evaluați pentru a se se stabili dacă rămân în spital sau intră în izolare la domiciliu, în funcție de evoluția lor. De asemenea, minorii ai căror părinți sunt internați din cauza infectării cu coronavirus vor rămâne în grija rudelor de până la gradul patru.

Mai mult, ministrul a anunțat că „vom avea stare de alertă”, adică aceasta va fi prelungită miercuri. „Vom avea stare de alertă cât va fi nevoie să avem o siguranță pentru cetățenii României, în condițiile în care vedeți o creștere”, a subliniat el.

El a spus că se pot organiza alegeri, cu anumite precauții.

„Dacă deschidem școlile, putem organiza și alegeri”.

„Am participat la ședința Comisiei juridice, am adus argumentele ministerului și ale mele, ca profesionist. Sper ca în continuarea ședinței și votul care va urma să meargă pe același parcurs pe care l-am discutat, având în vedere carantina, izolarea, internarea în spitale. Internarea asimptomaticilor cu evaluare în maxim 48 de ore și decizia de izolare până la 14 zile, dacă ne referim la COVID. Iar pentru cei care sunt simptomatici, în funcție de simptomatologie, ei vor urma internarea în spital până la ameliorare, cu condiția că dacă este mai devreme decât cele 14 zile, să meargă în izolare până la cele 14 zile”, a spus ministrul Sănătății Nelu Tătaru marți seară, după ședința Comisiei juridice.

În ceea ce privește internarea pacienților infectați, aceștia vor fi supuși unei evaluări în primele 48 de ore, care se va face în spital și va fi clinică, biologică, paraclinică, radiologică, medicul curant având astfel posibilitatea să-și susțină diagnosticul. După 48 de ore, cei asimptomatici vor putea merge acasă unde vor sta 14 zile în izolare, iar cei simptomatici vor fi internați până la vindecare sau până vor deveni asimptomatici. Decizia va fi una administrativă, DSP fiind cea care o va lua în 48 de ore, medicul având doar rolul de a propune și recomanda. De asemenea, pacientul are dreptul de a refuza tratamentul, a explicat titularul de la Sănătate.

În schimb, persoanele care au făcut testul trebuie să stea în izolare până la aflarea rezultatului.

Copiii părinților internați nu vor fi luați de stat ci vor rămâne în custodia familiei până la gradul patru de rudenie iar bunurile persoanelor infectate vor fi dezinfectate și predate la externare.

El a explicat că legea nu privește doar epidemia de Covid-19 ci „se referă la tot ce înseamnă sănătate publică în condiții de risc epidemiologic și biologic”.

Cât privește sancțiunile, Tătaru a amintit că există o lege în vigoare și un cod penal care sancționează infracțiunea de răspândire a bolilor.

Legea carantinei este blocată de PSD în parlament. În lipsa unor norme legislative, pacienții cu COVID-19 nu pot fi internați.

XS
SM
MD
LG