Aliații occidentali au declarat joi că susțin trimiterea de arme grele moderne în Ucraina, pe măsură ce crește presiunea asupra Berlinului, pe fondul solicitărilor Kievului pentru livrări urgente de tancuri în fața ofensivei neîncetate a Rusiei.
Președintele Consiliului European, Charles Michel, a spus că „crede cu fermitate” că tancurile trebuie livrate Ucrainei, iar un grup de nouă națiuni, inclusiv Marea Britanie, Polonia și Țările de Jos, s-au angajat să ofere un „set fără precedent de donații”, inclusiv tancuri de luptă pentru a ajuta Ucraina în conflictul său cu Rusia.
„Churchill a folosit libertatea și speranța ca armă pentru a-i învinge pe naziști. Mandela și-a folosit celula închisorii ca simbol al libertății spirituale pentru a-și transforma țara. Astăzi Zelenski și Ucraina întruchipează spiritul de rezistență națională. Veți câștiga datorită acestui spirit și pentru că nu sunteți singuri”, a spus el.
Michel a făcut comentariul pe Twitter după o vizită la Kiev, unde s-a întâlnit cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski.
„Auzim mesajul tău. Ai nevoie de mai multe sisteme de apărare aeriană și de artilerie, mai multe muniții", a spus el adresându-i-se lui Zelenski. „Cred cu tărie că tancurile trebuie livrate. Vrem să vă sprijinim pentru că suntem conștienți că următoarele câteva săptămâni pot fi decisive pentru ceea ce urmează".
Între timp, reprezentanții a nouă țări au spus într-o declarație comună că se angajează să urmărească împreună livrarea unui set fără precedent de donații, inclusiv tancuri, artilerie grea, apărare aeriană, muniție și vehicule de luptă pentru infanterie, pentru apărarea Ucrainei.
Declarația urmează unei întâlniri de la Tallinn (Estonia) a miniștrilor apărării din Marea Britanie, Estonia, Polonia, Letonia și Lituania cu reprezentanți din Danemarca, Republica Cehă, Țările de Jos și Slovacia.
Pe 19 ianuarie, Andrei Iermak, șeful administrației prezidențiale ucrainene, a făcut o cerere urgentă pentru tancuri și alte arme grele.
„Nu avem timp. Lumea nu are acest timp", a spus Iermak pe Telegram. „Subiectul tancurilor pentru Ucraina trebuie să fie închis cât mai curând posibil. La fel ca și chestiunile privind sistemele suplimentare de apărare aeriană."
El a adăugat: „Plătim încetineala cu viețile poporului nostru ucrainean. Nu ar trebui să fie așa”.
Evoluțiile ultimelor evenimente au pus mai multă presiune asupra Germaniei și a noului său ministru al apărării, Boris Pistorius.
Secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, se află în Germania pentru întâlniri cu ministrul german al apărării înainte de întâlnirea de vineri a Grupului de Contact pentru Apărare, în cadrul căruia va discuta despre ajutorul pentru Ucraina cu aproximativ 50 de țări și organizații.
Dar Scholz a rezistat până acum împotriva trimiterii de tancuri Leopard 2.
Germania a dat de înțeles că are o anumită reținere pentru a aproba transferul tancurilor Leopard în Ucraina. Țări precum Polonia și Finlanda, și-au declarat în mod deschis disponibilitatea de a trimite tancuri Leopard în Ucraina.
Miercuri, presa germană a scris că Olaf Scholz, cancelarul Germaniei, este dispus să permită ca tancurile de luptă Leopard să fie livrate Ucrainei în anumite condiţii, după cum a informat agenția dpa.
Scholz a menţionat clar, într-o conversaţie telefonică cu preşedintele american Joe Biden, că Germania ar putea livra aceste tancuri doar dacă SUA, la rândul lor, vor pune la dispoziţie Ucrainei principalele lor tancuri de luptă Abrams.
Tot miercuri, un înalt oficial al Pentagonului a declarat că SUA urmăresc să întrerupă dinamica războiului de uzură şi a liniilor de front aproape îngheţate din Ucraina cu capacităţile militare nou anunţate care vor da un nou impuls bătăliei Kievului împotriva forţelor ruse, după cum a transmis Reuters.
Reprezentantul american Gregory Meeks, democratul de rang înalt în Comisia pentru Afaceri Externe a Camerei, a declarat joi pentru AFP că Scholz le-a spus parlamentarilor americani de la Davos că Germania va furniza tancuri grele Ucrainei dacă și Statele Unite vor trimite tancuri.
Surse guvernamentale germane au declarat pentru Reuters că Berlinul dorește ca americanii să trimită în mod special tancuri Abrams în Ucraina.
„Practic, trebuie să fie Statele Unite și Germania. Nu există nicio îndoială despre asta", a declarat Meeks pentru AFP.
Dar oficialii americani spun că tancurile Abrams nu sunt potrivite pentru Ucraina pentru că funcționează cu motoare cu turbină care folosesc prea mult combustibil pentru sistemul logistic și așa suprasolicitat al Kievului.
Marea Britanie a anunțat luni că va trimite tancuri Challenger 2 în Ucraina, cu vehicule blindate de recuperare și reparare, alături de un pachet militar consistent.
Pe fondul negocierilor pentru un ajutor militar suplimentar, un înalt comandant NATO a avertizat că tancurile occidentale nu vor fi un „glonț de argint” pentru Ucraina.
„Nu există un anumit sistem de arme care să fie un 'glonț de argint'. Este nevoie de un echilibru al tuturor sistemelor", a declarat Comandantul Suprem Aliat în Europa, Christopher Cavoli, după o întâlnire la Bruxelles a șefilor militarilor NATO.
Dar generalul american a adăugat că „este în mod clar cazul că tehnologia modernă occidentală depășește tehnologia rusă” pe câmpul de luptă din Ucraina.
Șeful comitetului militar al NATO, amiralul Rob Bauer, vorbind și el la Bruxelles, a evitat să ceară ca echipamentul să fie trimis la Kiev, dar a spus că „dacă rușii luptă cu tancuri, ucrainenii au nevoie și de tancuri”.