Între revoluționarii care s-au perindat în direct, prin fața camerelor de luat vederi la Televiziunea Română Liberă, începând din 22 Decembrie 1989, mulți au cerut - alături de pluralism politic și liberă inițiativă economică - inclusiv „liberalizarea avorturilor”.

De ce o decizie atât de personală, atât de intimă, precum aducerea pe lume a unui copil, devenise o problemă publică atât de presantă?

Lumea românească fusese terorizată vreme de două decenii de politica agresivă de creștere a natalității dusă de regimul totalitar. Dictatorul comunist, Nicolae Ceaușescu, își dorea o țară cu cât mai mulți cetățeni, așa că avorturile au fost interzise, sub amenințarea cu închisoarea, prezervativele și anticoncepționalele au dispărut din farmacii, iar femeile erau anchetate de milițian și/sau procuror chiar și în situația unui avort spontan.

După legalizarea întreruperii de sarcină, avortul a fost folosit de multe cupluri din România drept metodă contraceptivă. În lipsa educației sexuale și de planificare familială, la începutul anilor '90, numărul întreruperilor de sarcină la cerere a fost și de peste 1 milion anual.

Ultimii ani înregistrează însă o evoluție paradoxală.

La 35 de ani de la legalizarea avorturilor, o întrerupere de sarcină în România pare că a (re)devenit la fel de dificilă ca înainte de 1989.

Iată câteva motive:

• Întreruperea de sarcină se poate face doar contra cost, iar prețul poate ajunge și la 6.000 lei (1.200 euro), mult mai mult decât salariul mediu net de 4.400 lei (880 euro);
• Statul nu plătește intervenția nici măcar în cazul în care sarcina este consecința unui viol sau a unui incest, cum se întâmpla în comunism;
• Casa Națională de Asigurări de Sănătate nu acoperă costul intervenției de întrerupere de sarcină la cerere;
• Un proiect de lege care ar fi introdus avortul pe lista de servicii medicale decontate de stat nu a trecut de Senat;
• Sunt tot mai puține spitale de stat unde medicii fac întreruperi de sarcină la cerere;
• Medicii pot refuza o întrerupere de sarcină invocând clauza de conștiință;
• În primele nouă luni din 2021, al doilea an de pandemie, 99 de femei au făcut avort acasă. Din 2022, astfel de cifre nu au mai fost făcute publice.

Alina Ușurelu (33 de ani) este artist vizual, manager cultural și performer, interesată de cercetarea artistică, în special de cea privind relațiile dintre corp, spațiu, mișcare și imagine.

Când, în toamna lui 2023, a simțit că se întâmplă ceva în trupul ei, și-a dat seama că este însărcinată. În primele zile a avut gânduri contradictorii.

„Trebuie să fii pregătită, educată, trebuie să știi cui să ceri ajutorul. Și, dacă nu vorbim, ajungem în situații disperate, noi ca femei”, povestește ea.

Acum mai puțin de un an, Alina a făcut o întrerupere de sarcină. Împreună cu iubitul ei, a decis că încă nu își permit să crească un copil.

„Sunt un artist independent, nu am asigurare medicală, nu am un statut financiar foarte bun. Nu eram pregătită pentru o asemenea responsabilitate”, enumeră Alina argumentele care au cântărit cel mai greu în hotărârea luată.

Credea că cel mai greu lucru îi va fi să renunțe la copilul care îi creștea în pântec. N-a fost însă așa. Hotărâse să facă avort, dar nu găsea unde. Voia să fie un loc sigur.

Niciuna dintre prietenele și cunoștințele sale nu au știut să o îndrume. În plus, recenziile citite la spitalele de stat și la cabinetele private care făceau întreruperi de sarcină au demoralizat-o. „Pacientele povesteau că au trecut prin situații groaznice”, explică Alina.

După un mesaj lăsat pe Facebook într-un grup de femei, a contactat-o Irina, de la Asociația Moașelor Independente. A mers la un medic recomandat de ea și a făcut avort medicamentos.

Întreaga experiență a marcat-o pe Alina.

„Eu mă consider o femeie matură, dar dacă treceam prin asta când aveam 17-18 ani, ce aș fi făcut? Nu mai înțelegeam nimic din ce se întâmplă cu corpul meu, nu știam unde să cer ajutorul”, spune Alina.

Norocul Alinei este că trăiește în București, un oraș mare cu multe spitale și cabinete medicale, că are prieteni, că știe cum să caute ajutor când are nevoie. Și că a avut și banii necesari pentru întreruperea de sarcină.

Sunt zeci, sute de femei care, puse în aceeași situație, nu reușesc să găsească soluții. Pentru că soluțiile în fața unei sarcini nedorite sunt tot mai puține. Iar obstacolele, din ce în ce mai multe.

Problema numărul 1: Avortul este legal, dar costă

La o zi de la moartea Elenei și a lui Nicolae Ceaușescu și la patru zile de la începutul Revoluției Române, în decembrie 1989, noua conducere a țării - Consiliul Frontului Salvării Naționale - emite primul decret de lege. Decretul numărul 1 al democrației.

Actul normativ abroga legile strâmbe ale comunismului, cu efecte devastatoare asupra vieții de cuplu.

Prin punctul 8 al decretului-lege nr. 1 din 26 decembrie 1989 se aborga Decretul nr. 770/1966 privind reglementarea întreruperii cursului sarcinii. O lege care a costat România viața a cel puțin 10.000 de femei, după cum spun medicii și cercetătorii istorici, și care a dus la închiderea în azile-lagăr a mii de copii.

Prin decretul nr. 1 din 26 decembrie 1989, româncele și-au recăpătat dreptul de a alege ce fac cu trupurile și viețile lor, dreptul de a alege dacă și când să aibă sau nu un copil.

La 35 de ani de la acel moment, în România, avortul este legal. Dar în momentul deciziei dificile de a întrerupe o sarcină, o femeie trebuie să depășească un număr la fel de mare de obstacole. Pentru cele fără dare la mână, singura diferență este absența confruntării cu Miliția/Procuratura.

Dacă înainte de 1989, medicii, asistentele specializate sau moașele operau la lumina lumânării, pe mese improvizate, în case private sau în camere de hotel, riscând închisoarea și viața pacientei, în egală măsură, acum e tot mai greu pentru o femeie care vrea să renunțe la sarcină să găsească un loc unde să se și întâmple. Dacă nu are bani, îi e și mai greu.

În România, avortul costă. Nu este decontat din fondul de sănătate, nici măcar în situații dramatice: cazuri de viol sau de sarcină în care fătul are probleme genetice grave.

Și pentru că statul nu plătește, spitalele nu oferă aceste servicii. Nu au proceduri pentru întreruperea de sarcină, iar medicii pot refuza să intervină invocând clauza de conștiință.

Rămân cabinetele private și centrele de planificare familială, care trăiesc din programe plătite de stat, dar care sunt tot mai puține.

Iar tarifele diferă. Dacă la spitalele de stat intervenția, când e făcută, costă în jur de 500 de lei (100 de euro), în clinicile private o întrerupere de sarcină poate ajunge și la 6.000 de lei (1.200 euro).

Problema numărul 2: 13 județe nu fac deloc avorturi la cerere

Timp de cinci luni, femeile din Asociația Moașelor Independente au făcut un sondaj despre cât de accesibilă este întreruperea de sarcină în România.

Au contactat, în perioada noiembrie 2023 - februarie 2024, aproape 1.000 de clinici și spitale din țară, de stat sau private, pentru o programare la o întrerupere de sarcină.

Fiecare unitate medicală a fost sunată de minimum patru ori, în zile diferite și în momente diferite ale zilei.

63% dintre spitalele de stat nu fac avorturi la cerere, arată cercetarea. Ceea ce înseamnă că 111 spitale publice din cele 176 chestionate telefonic de membrele asociației au declarat că nu fac astfel de intervenții.

Din cabinetele medicale contactate, aproximativ 60% au refuzat, iar restul nu au răspuns la telefon.

Datele culese în urma sondajului arată că în 13 județe e imposibil să întrerupi o sarcină pe motiv că nu dorești copilul. În alte 18 este foarte greu.

Județele în care, conform studiului Asociației Moașelor Independente, nu se fac proceduri de avort la cerere sunt: Constanța, Călărași, Ialomița, Brăila, Giurgiu, Dâmbovița, Covasna, Bacău, Vaslui, Botoșani, Sălaj, Arad, Caraș-Severin.

Ca rezultat, 99 de femei din România au făcut avort acasă, în primele nouă luni din 2021.

În 2022, în 13 județe nu s-a făcut niciun avort la cerere, în spitale de stat. Cum s-a ajuns în această situație?

Europa Liberă a stat de vorbă cu medici, parlamentari și reprezentanți ai organizațiilor neguvernamentale despre situația avorturilor din România și a încercat să găsească explicații pentru situația actuală.

Pandemia a scos avortul din spitale

În 2020, în plină pandemie, când activitatea din spitale a fost reorganizată pentru a face față noii provocări medicale, avortul la cerere a fost scos în afara procedurilor esențiale. Altfel spus, statul nu mai făcea astfel de intervenții.

Rând pe rând, spitalele au scos întreruperea de sarcină din lista de servicii. Spitalul Județean de Urgență Călărași este unul dintre ele.

„Noi nu facem avorturi la cerere. Ideea este că trebuie să ai un circuit al pacientului, să ai avizul Direcției de Sănătate Publică. Nu am putut să asigurăm un spațiu pentru a face această procedură. Eu sunt unul dintre medicii care nu fac această procedură”, spune Andrei Dumitrescu, medic primar Obstetrică Ginecologie la acest spital.

„Nu este vorba de conștiință aici, dar unde am făcut rezidențiatul nu făceau aceste proceduri. Există colegi care merg pe premise religioase, dar eu nu”, explică el.

Medicul spune că, în momentul de față, oamenii cred că e vina exclusiv a doctorilor, dar nu iau în calcul etapele logistice necesare.

Prof. dr. Dominic Iliescu, șeful clinicii de Obstetrică Ginecologie de la Spitalul Județean Craiova - alt spital la care nu se fac întreruperi de sarcină la cerere - susține că instituția are un centru de contracepție la parterul clădirii, dar nu poate asigura avorturi la cerere.

„Spitalul are contract cu Casa de Asigurări pentru patologii ginecologice, patologii ale sarcinii”, spune medicul Dominic Iliescu.

Andrada Cilibiu, de la Asociația Filia, o altă organizație nonguvernamentală care luptă pentru dreptul femeilor de a alege, spune că de multe ori, decizia de a nu oferi servicii de întrerupere de sarcină este strict managerială.

„Nu avem niciun ghid național care să le spună medicilor cum ar trebui să facă procedura, există tot felul de portițe de care și medicii și managerii de spitale se folosesc pentru a spune nu”, arată Andrada Cilibiu.

Multe dintre spitale au spus că nu fac avorturi din motive religioase, invocând uneori și cele 10 porunci biblice, mai susține activista.

Andrada Cilibiu spune că acest lucru are loc în contextul în care organizațiile religioase anti-avort au devenit din ce în ce mai influente în ultimii ani.

„Există în mai multe județe centre de criză de sarcină care încearcă să le convingă pe femei să păstreze sarcina, dar folosesc informații false, precum că nu mai pot face copii vreodată”, spune Andrada Cilibiu.

Conform datelor strâns de Filia, sunt multe cazuri în care, din lipsa banilor, multe femei fac avorturi în condiții improprii, acasă, ca pe vremea lui Ceaușescu.

Ce soluții au femeile?

1. Ajutorul de la organizații non guvernamentale

Problema lipsei serviciilor medicale în spitale a fost sesizată abia după ce terminarea pandemiei de Covid.

Irina Mateescu Popescu, vicepreședinta Asociației Moașelor Independente, povestește că a realizat cât de gravă e problema abia în 2022, când a început să ajute refugiatele ucrainene. Iar numărul femeilor care le-au cerut ajutor la asociație a crescut de la an la an. Doar anul trecut, peste 200 de solicitări.

„Multe dintre femeile care au venit la noi ne-au căutat pentru că nu își permiteau să plătească procedura. Am avut minore, femei cu peste patru copii, femei care au diagnostic medical, o dizabilitate psihică, de exemplu, femei cu dizabilități fizice care nu s-au încadrat la decont - decont se face numai pentru avortul terapeutic, dar în anumite condiții”, spune Irina Mateescu Popescu.

„Doar avorturile cele în desfășurare sunt incluse în codurile de diagnostic decontate: avort iminent și avort în desfasurare. Cele terapeutice au motive legate de mama și/sau sarcină, dar nu sunt neaparat oprite în evoluție”, detaliază Irina Mateescu.

Asociația ajută femeile cu recomandarea clinicii sau a medicului, bani, consiliere psihologică și câteva lucruri în plus.

„Noi le plătim și transportul, am plătit și bonă care să rămână cu copiii de acasă, ca să poată femeia meargă pentru serviciul medical”, spune ea.

2. Cabinetele de planificare familială

Scopul cabinetului de planificare familială este, în primul rând, educarea femeilor în ceea ce privește sarcina - dorită sau nu - și avortul.

Medicii de aici acordă asistenţă de specialitate: pun diagnosticul clinic şi de laborator al sarcinii, fac tratamentul sterilităţii şi infertilităţii, pun diagnostice care se referă la boli cu transmitere sexuală, fac teste de screening pentru cancerul genito-mamar sau alte boli.

În plus, supraveghează pacientele în funcţie de metoda contraceptivă utilizată.

Începând din 1993, Ministerul Sănătății a înființat 120 de cabinete de planificare familială, care funcționau cu fonduri de la bugetul de stat. De zece ani, nu au mai fost alocați bani publici. Multe din aceste cabinete sunt sponsorizate de autoritățile locale sau de organizații non-guvernamentale (ONG).

Planul Național de Redresare și Reziliență cuprinde, la capitolul Sănătate, prevederea ca, până la 30 noiembrie 2025, 119 cabinete de planificare familială să fie renovate și echipate cu aparatură medicală.

În plus, din cele aproape 10 milioane de euro (49.342.000 lei fără TVA), prevăzute pentru acest proiect, va fi făcută o campanie națională de educație pentru sănătate, cu prioritate în zonele vulnerabile, cu un număr mare de sarcini la adolescente și un număr mare de boli cu transmitere sexuală.

Printre puținele centre de planificare familială funcționale în 2024 este cel din Complexul Multifuncţional Caraiman, din București.

Iuliana Balteș este printre primii medici de planificare familială din România formați în anii '90 și lucrează la Cabinetul de Planificare Familială Caraiman. Ea spune că avortul ține și de sănătatea femeii, dar problema sănătății femeii este ignorată și subevaluată în România.

„Ce a rămas din rețeaua de planificare familială înființată în 1993? Sunt câțiva entuziaști ca mine care ne străduim să o menținem în viață. Din păcate, Ministerul Sănătății nu mai sponsorizează aceste cabinete. Cabinetul nostru e bugetat de primărie, și oferim contraceptive gratuite doar pentru locuitorii Sectorului 1”, spune medicul Iuliana Balteș.

3. Contraceptive gratuite, educație sexuală

La București, profesorul Gheorghe Peltecu, care a lucrat zeci de ani la Spitalul Filantropia, arată că, în anii '90, în România s-au investit milioane de dolari în programe de contracepție, însă ele nu au dat roade și pentru că nu există educație sexuală în școli.

„Am făcut niște ghiduri de educație contraceptivă, am mers cu ele prin țară, dar, în lipsa unei educații sexuale în școli, care înseamnă de fapt prevenție, avem situația de acum”, spune dr. Gheorghe Peltecu.

Anul trecut, mai multe ONG-uri din România au cerut Ministerului Sănătății alocarea gratuită a contraceptivelor, în special pentru populația vulnerabilă, pentru a preveni sarcinile nedorite în rândul adolescentelor și al femeilor mature.

Strategia Națională de Sănătate 2023-2030, adoptată recent de Ministerul Sănătății, prevede un buget estimativ anual de 2 milioane de euro (10 milioane de lei) pentru contracepție.

Cu toate că ministrul Alexandru Rafila a declarat anul trecut că va aloca bani din bugetul Sănătății pentru programele de contracepție, acest lucru nu s-a întâmplat.

Într-un răspuns pentru Asociația Moașelor Independente cu privire la acest proiect, Ministerul Sănătății arată că programul urmează să fie reorganizat în urma unui Studiu despre Sănătatea Reproducerii realizat de Institutul pentru Ocrotirea Mamei și Copilului.

Europa Liberă i-a solicitat ministrului Alexandru Rafila un punct de vedere despre finanțarea programelor de contracepție, dar nu am primit un răspuns.

Ce se poate face?

Asociația Moașelor Independente și alte 249 de organizații pentru drepturile femeilor au cerut Ministerului Sănătății și Casei de Asigurări de Sănătate (CNAS) decontarea procedurii de avort la cerere. Pentru acest lucru a fost trimisă o scrisoare deschisă în 2022.

Cererea a rămas fără vreun răspuns. CNAS spune că serviciile la cerere nu pot fi decontate legal.

„Sunt medici cu care lucrăm care ne spun că nu mai pot face întreruperi de sarcină la stat pentru că nu-i lasă spitalul”, spune Irina Mateescu Popescu, vicepreședinta Asociației Moașelor Independente.

„Spitalele ar trebui să aibă acest serviciu în sistem public. Și aici nu mă refer la avortul chirurgical, ci la avortul medicamentos, unde doar trebuie să prescrii și să urmărești pacienta. Aici se pot programa pacientele. Dar spitalele găsesc tot timpul motive false, de exemplu, secția nu e renovată”, mai spune Irina Mateescu Popescu.

Iuliana Balteș, de la Complexul Multifuncţional Caraiman, spune că, până în perioada pandemiei, în fiecare an erau raportate unul-două decese prin avort provocat.

„Avortul medicamentos este o procedură medicamentoasă foarte scumpă pe care multe femei nu și -o permit”, spune medicul Iuliana Balteș.

Senatorii au respins un proiect prin care avortul era decontat de stat

Dezbaterea privind acordarea de gratuitate pentru femeile care decid să întrerupă sarcina în termenul aprobat de lege (12-14 săptămâni) are loc în prezent în Parlament.

Un proiect de lege pentru modificare legii sănătății (L95/2006) și a legii drepturilor pacientului (L46/2003) propune ca, pe lângă avortul terapeutic, din bugetul de fonduri de sănătate să fie decontat și avortul la cerere în cazul de viol, dacă persoana nu a împlinit 18 ani și dacă femeia nu are venituri.

De asemenea, proiectul prevede ca Ministerul Sănătății să creeze o platformă de unde femeile să se informeze cu privire la avort. Spitalele județene ar trebui să asigure cel puțin un medic care să facă întreruperi la cerere.

Una din inițiatoarea legii, deputata REPER Oana Cambera, spune pentru Europa Liberă că proiectul include și o parte care privește informarea corectă a pacientelor cu privire la metode contraceptive și cabinetele de planning familial.

„Proiectul a venit ca urmare a mai multor sesizări pe care le-am primit, colaborări cu mai multe asociații de profil care lucrează cu femei care s-au aflat în imposibilitate de a accesa serviciile de întrerupere a sarcinii la cerere, care au fost refuzate de medici pe motiv de clauză de conștiință”, spune Oana Cambera.

Deputata REPER spune că a discutat și cu medicii cu organizațiile non-guvernamentale și a aflat că întreruperile de sarcină se fac foarte greu în România.

„Avem o evoluție legislativă foarte mică față de ceea ce era înainte de '89. Înainte de '89 era interzis, era infracțiune. Acum avortul este permis, dar nu există un cadru legislativ foarte clar care să oblige instituțiile de sănătate publică de stat să ofere acest serviciu. Sunt proceduri pe care spitalele le fac după cum consideră”, declară Oana Cambera.

Deputata spune că subiectul „avort” este tabu în rândul partidelor parlamentare.

„Din păcate, situația avortului este privită foarte personal și prin prisma unor credințe personale pe care parlamentarii le au. Am fost pentru susținere în toate comisiile, sunt comisii de aviz, cred că a avut un singur aviz favorabil. Raportul a fost dat de Comisia de Sănătate din Senat, unde a fost una dintre cele mai agresive discuții, cu un nivel al limbajului ireal din partea parlamentarilor” spune Oana Cambera.

Motivele respingerii decontării avortului la cerere: Sarcina nu este patologie

Proiectul a primit raport negativ în Comisia de Sănătate, iar în plenul Senatului a fost respins de 33 de senatori PSD, 26 – PNL, 11 - AUR și 5 UDMR.

În raport, parlamentarii au argumentat, printre altele, că „dreptul la avort nu este garantat nici în România, nici în vreun alt stat de pe glob”.

Totuși, chiar la începutul lunii martie, Parlamentul din Franța a votat ca dreptul la avort să fie inclus în Constituție. Anterior, Serbia și Slovenia aveau prevederi similare în Constituțiile lor.

Parlamentarii români au respins propunerea ca avortul să poată fi făcut la cerere de către persoanele sub 18 ani, spunând că acest lucru ar putea fi văzut ca „un îndemn ca avortul să fie văzut ca metodă contraceptivă și ca fetele sub 18 ani pot ajunge la un număr record de întreruperi de sarcină”.

„Sarcina nu este patologie și nici avortul deliberat nu este este un tratament medical al bolii”, arată motivarea senatorilor pentru respingerea unei modificări prin care să fie interzis refuzul întreruperii sarcinii în sistemul public de sănătate.

„Am votat, dar nu în cunoștință de cauză”

Europa Liberă a contactat o parte dintre senatorii care au respins proiectul. Senatorul PSD (Partidul Social Democrat) Florian Bodog, medic, vicepreședintele Comisiei de Sănătate, a spus că nu vrea să răspundă „nedocumentat” și a adăugat că revine după ce citește proiectul din nou, însă a precizat că „orice serviciu care este la cerere se plătește, nu se poate face gratuit”.

Gabriela Firea, senatoare PSD, spune că nu va fi niciodată de acord cu interzicerea drepturilor, dar nici nu va contrazice opiniile medicilor. „Avortul este o recomandare medicală doar când sarcina pune în pericol viața mamei”, susține Gabriela Firea.

Senatoarea spune că a votat după cum i-au spus colegii ei.

„Am votat în baza recomandării colegilor senatori care fac parte din Comisia pentru Sănătate din Senatul României, cei mai mulți fiind medici. Cu majoritate de voturi, Comisia a concluzionat că modificările propuse pot aduce mai mult rău decât bine și a propus respingerea”, recunoaște Gabriela Firea.

Senatoarea mai spune că România nu e pe primul loc la mamele minore pentru că acestea nu au avut acces la avort, ci pentru că „nu s-a făcut suficientă prevenție, pentru că nu au primit informațiile necesare despre ce înseamnă viața sexuală, despre ce înseamnă o sarcină, despre înseamnă contracepție, despre ce înseamnă chiar avortul”.

O altă senatoare PSD, Gabriela Crețu, spune că nu-și aduce aminte să fi votat pentru respingerea proiectului. „În orice caz, nu în cunoștință de cauză. Dacă a fost un articol într-o lege asupra căruia nimeni nu a atras atenția, e posibil”, spune Crețu, dar precizează că nu și-a schimbat niciodată poziția cu privire la dreptul la avort.

Nicoleta Pauliuc, senatoare a Partidului Național Liberal (PNL), spune că nu cunoaște legea și nu știe despre ce e vorba. „Atunci cred că am fost plecată, chiar nu știu proiectul. Mai bine vorbiți cu colegele mele de la Cameră”, spune Pauliuc.

Proiectul este în prezent la Camera Deputaților, la comisia de egalitate de șanse, unde nu s-a întrunit deocadată cvorumul pentru dezbateri.

Ce se întâmplă în Europa

Ionela Băluță, militantă pentru drepturile femeii și profesoară în problematica identității de gen la Facultatea de Științe Politice de la Universitatea din București, arată că legea ar clarifica situația din prezent. Dar că situația din România nu este singulară, în multe țări din Europa dreptul femeii la avort este restricționat.

„În Codul Deontologic al medicilor avem acel articol referitor la clauza de conștiință: medicul poate refuza [să facă un avort la cerere], dar sunt și spitale care refuză pentru că managerul interzice. Spitalele sunt obligate să ofere toate serviciile medicale prevăzute de lege. Dacă un medic refuză avortul din cauza clauzei de conștiință, atunci spitalul trebuie să asigure un alt medic. Altfel, e un abuz în punerea în aplicare a legislației actuale”, consideră Ionela Băluță.

Profesoara arată că centrele de criză de sarcină finanțate de asociațiile religioase au început să se extindă.

„Sunt documentate cazuri în care aceste centre sunt în spitalele publice, iar femeile care merg pentru avort sunt dezinformate cu privire la avort”, mai spus Ionela Băluță.

Centrul pentru Drepturile Reproductive arată că, în Europa, 30 de țări au legalizat avortul la cerere, două țări au legalizat avortul pe baze sociale largi, iar cinci țări nu permit avortul din niciunul dintre aceste motive, ci doar în cazuri specifice.

Liechtenstein și Polonia permit avortul numai atunci când viața/sănătatea pacientei sunt în pericol sau sarcina este rezultatul violenței sexuale.

Monaco permite avortul în condițiile de mai sus, la care se adaugă afectarea fetală severă.

În Malta, femeile pot cere avort dacă sănătatătea lor e în pericol grav din cauza unui medic.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.