Curtea de Apel București va judeca miercuri un nou termen în dosarul Colectiv. Proaspăt ales primar al Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone este așteptat să apară în fața celor două judecătoare care vor pronunța sentința finală. La Tribunalul București, el a primit 8 ani și jumătate de închisoare cu executare, dar a făcut recurs.
La primul termen din 18 septembrie, Popescu Piedone a invocat faptul că fiica sa este infectată cu coronavirus pentru a lipsi din sala de judecată. Ulterior, el a anunța că a ieșit negativ la testul Covid.
La cinci ani fără o lună de la tragedia din clubul bucureștean Colectiv care a curmat viețile a 65 de tineri, justiția din România nu a reușit să pronunțe o sentință finală. De această întârziere a profitat Cristian Popescu Piedone care a câștigat duminică un mandat de primar al Sectorului 5. În momentul incendiului, el era primar la Sectorulul 4 și a fost cel care semnat documentele pentru funcționarea clubului.
Prima decizie a venit abia în decembrie 2019 când Tribunalul București l-a condamnat pe Popescu Piedone la 8 ani și jumătate de închisoare. Patronii clubului bucureștean au primit fiecare câte 11 ani și 8 luni de închisoare. În total 13 inculpați au fost condamnați la pedepse ce însumează în total 115 ani.
Popescu Piedone și dosarul Colectiv
Cristian Popescu Piedone a fost primar Sectorul 4 între 2008 și 2015. Avea să demisioneze după tragedia din clubul Colectiv care a dus la moartea a 65 de tineri.
Inițial a negat orice responsabilitate și a afirmat: „sunt acoperit de acte", dar la cinci zile și-a dat demisia și avea să fie reținut de DNA, iar apoi arestat preventiv.
Piedone şi două angajate din primărie au fost arestaţi preventiv în 7 noiembrie 2015, în urma deciziei Tribunalului București, şi puşi în libertate în 11 noiembrie, de Curtea de Apel.
După patru ani, pe 16 decembrie 2019, Cristian Popescu-Piedone a fost condamnat de Tribunalul București la 8 ani şi 6 luni închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în legătură cu eliberarea autorizaţiilor de funcţionare pentru clubul Colectiv. A făcut recurs și așteaptă decizia Curții de Apel. În situația în care aceasta va fi tot de condamnare, Piedone își pierde mandatul de primar la Sectorul 5.
Potrivit procurorilor, infracţiunea de abuz în serviciu constă în ”eliberarea acordurilor şi autorizaţiilor de funcţionare pentru două societăţi comerciale într-o modalitate care a încălcat prevederile legale referitoare la securitatea la incendiu, inclusiv prin aceea că nu au fost respectate dispoziţiile privind controlul după emiterea autorizaţiilor”.
”În calitate de funcţionar public - primar al sectorului 4 Bucureşti-, suspectul Popescu Cristian Victor Piedone şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu, constând în încălcarea dispoziţiilor legale privind apărarea împotriva incendiilor, prevăzute în Legea nr. 307/12.07.2006, H.G.R. 1739/06.12.2006 şi Ordinul M.A.I. nr. 3/2011, prin aceea că a emis acordul de funcţionare nr. 3909/14.01.2015 şi autorizaţia de funcţionare cu nr. 369/14.01.2015 necesare desfăşurării activităţii de către S.C. Colectiv Club S.R.L., la punctul de lucru din strada Tăbăcarilor nr. 7, sector 4 Bucureşti”.
Prin aceasta, fostul edil ”a cauzat vătămarea drepturilor şi intereselor legitime ale unor persoane fizice şi ale Primăriei Sectorului 4 Bucureşti, în urma cărora reprezentanţii S.C. Colectiv Club S.R.L., care au putut desfăşura activităţi de alimentaţie publică, au obţinut un folos necuvenit în cuantum de 62.298 lei”, mai spun procurorii.
”De asemenea, pentru a autoriza funcţionarea clubului Colectiv, Piedone a emis cele două acte administrative (acordul de funcţionare şi autorizaţia de funcţionare), prin atestarea unor împrejurări necorespunzătoare adevărului, în sensul că S.C. Colectiv Club S.R.L îndeplinea cerinţele legale necesare avizării”, se mai arată într-un comunicat DNA.
„Eu sunt condamnat moral. Sunt autorul moral în cazul Colectiv, dar voi candida. Punct. Am ales sectorul 5 pentru că este cel mai văduvit sector al Capitalei, nu s-a făcut aproape nimic”, spunea Cristian Popescu Piedone după anunțarea candidaturii.
Cu toate acestea, el nu voia să lase judecătorii să se pronunțe până la final privind vinovăția sau nevinovăția sa, ci punea sarcina în voturile alegătorilor.
„Este strigătul meu de disperare asupra nevinovăției mele în cazul Colectiv. Dacă sunt vinovat, cetățenii nu mă vor vota. Să mă judece poporul, că la această primă instanță nu îmi spune ce lege am încălcat", completa Popescu Piedone.