Linkuri accesibilitate

Șase luni de întârziere | România cumpără 70 de milioane de teste de salivă pentru școli


Discuția privind cumpărarea testelor de salivă a început în valul III și începe să se realizeze în plin val IV. Între timp mulți copii care au început școala în format fizic au trecut în online. Imagine generică de la începerea anului școlar.
Discuția privind cumpărarea testelor de salivă a început în valul III și începe să se realizeze în plin val IV. Între timp mulți copii care au început școala în format fizic au trecut în online. Imagine generică de la începerea anului școlar.

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a decis achiziția a 70 de milioane de teste de salivă pentru școli. Guvernul a întârziat șase luni luarea unei decizii, fiind prins în scandaluri politice.

În plin val 3, ministrul Educației, Sorin Câmpeanu, și fostul ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu, se certau asupra instituției care trebuie să achiziționeze testele de salivă pentru elevi.

La șase luni după cearta care a dus doar la schimbarea din funcție a lui Vlad Voiculescu, dar nu la rezolvarea problemei, Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat o hotărâre prin care testele rapide de salivă intră în categoria stocurilor de urgență medicală de strictă necesitate.

România urmează să cumpere 70 de milioane de astfel de teste, cu o întârziere de șase luni, în plin val IV al epidemiei, când multe clase au trecut deja în online, iar secțiile ATI sunt depășite de numărul mare de îmbolnăviri de Covid. Pentru a nu închide toate școlile, Guvernul a decis să decupleze măsura de rata de incidență. În valul III, la o rată de incidență de peste 3 la mia de locuitori, școlile treceau în online.

Asigurarea fondurilor necesare achiziționării celor 70 de milioane de teste de salivă urmează să fie făcută din Fondul de rezervă bugetară aflat la dispoziția Guvernului, iar sumele vor trebui alocate către Ministerul de Interne și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.

Propunerea privind achiziția testelor de salivă a venit din partea lui Raed Arafat în scopul unei monitorizări permanente și eficiente a riscului epidemiologic din școli.

Ministrul Educației, Sorin Câmpeanu, a precizat la începutul săptămânii că premierul a avut discuții cu reprezentanții Agenției Naționale a Medicamentului pentru autorizarea testelor rapide de salivă.

Potrivit calculelor realizate la minister, este nevoie de 6.4 milioane de teste non-invazive săptămânal, deoarece sunt 3.2 milioane de beneficiari. Decizia de a cumpăra 70 de milioane de teste a fost luată înmulțind 6.4 milioane de teste care urmează să se realizeze săptămânal cu cele 11 săptămâni care au mai rămas din actualul semestru de școală.

Problema apare când vor ajunge efectiv aceste teste în școli, dacă abia acum a fost dat ordinul pentru cumpărarea lor.

Scandalul testelor de salivă în Valul III al epidemiei

România a achiziționat la începutul anului peste 1 milion de teste rapide, ele nefiind dedicate școlilor. În plin val III și cu un număr tot mai mare de infectări, s-a decis ca testele rapide să ajungă în școli pentru testarea elevilor. A fost însă un eșec major.

Doar 2% din numărul total de teste rapide au fost folosite pentru elevi până la vacanța prelungită impusă de Guvern în primăvară. Testele au fost cumpărate prin Oficiul Național pentru Achiziții Centralizate (ONAC).

Raed Arafat explica că este nevoie de două condiții pentru cumpărarea de teste rapide: autorizarea lor și includerea lor în categoria stocuri strategice.

Ministrul Educației, Sorin Câmpeanu, l-a acuzat în mai multe rânduri pe Vlad Voiculescu, fost ministru al Sănătății, remaniat de Florin Cîțu, că nu se ocupă de procurarea testelor de salivă.

Nervos, Sorin Câmpeanu îi dădea termen lui Vlad Voiculescu ca până în data de 4 mai, revenirea elevilor din vacanța prelungită, teste non-invazive să fie disponibile în școli.

„Așa cum ministerul Educației se ocupă de achiziția de manuale, ministerul Sănătății se ocupă de achiziția de teste. E simplu”, a afirmat Sorin Cîmpeanu pe 23 martie.

Situația nu s-a rezolvat, iar ministerul Sănătății a explicat că nu se poate ocupa de cumpărarea acestor teste de salivă, deoarece nu are baza legală.

România a inclus testele de salivă în categoria stocurilor de urgență la șase luni după valul III, iar sosirea acestora în școli nu are un termen precis.

  • 16x9 Image

    Cristian Andrei

    Face parte din echipa Europa Liberă din aprilie 2019, prima dată ca freelancer, iar din ianuarie 2021 este Senior Editor. În ultimii 15 ani a trecut de la presa tipărită, la televiziune și apoi, la presa online. Ca reporter de teren în zona politică este printre cei mai experimentați jurnaliști acreditați la PSD, dar a relatat și despre evoluția tuturor partidelor din ultimul deceniu. A făcut parte din redacția Gândul până în 2015, iar în televiziune a lucrat pentru Digi24.

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG