La un an după ce Vladimir Putin și-a trimis tancurile în Ucraina, pe care credea că o va cuceri în câteva zile, mesajul-cheie transmis de Occident autocratului de la Kremlin este același: „Vom sta alături de Ucraina azi, mâine și pentru totdeauna”.
Vladimir Putin este însă prizonierul acelorași obsesii și fantasme ca în prima zi a invaziei.
În 24 februarie 2022, el acuza Occidentul în termeni duri că vrea să distrugă tradițiile și valorile spirituale ale Rusiei și nega dreptul la existență al Ucrainei.
Tot atunci începea așa-zisa „operațiune specială” cu scopul de a „elibera” poporul și „denazifica” țara, după care susținea că Occidentul „lacom”, „decadent” și „nedemocratic” a pornit conflictul.
După un an, în discursul pentru națiune, a spus exact aceleași lucruri, chiar dacă, între timp, armata sa a suferit înfrângeri usturătoare pe front, iar NATO și Uniunea Europeană au rămas unite în pofida șantajului energetic și a amenințărilor cu arma nucleară. Unite în jurul unor principii, a ordinii internaționale, bazate pe legi și tratate, și în numele libertății și democrației.
Războiul declanșat de Rusia a schimbat dramatic lumea, doar Vladimir Putin a rămas același - așa cum s-a întâmplat mereu cu dictatorii.
1. Unitatea Occidentului
Puțini credeau înainte de 24 februarie 2022 că Rusia va invada Ucraina, deși serviciile de informații americane și britanice au lansat avertismente. Ele au fost însă neglijate; însuși președintele Volodimir Zelenski a mărturisit că nu le-a dat crezare.
Raționamentul care prevala era acela că Vladimir Putin nu are interesul să-și pericliteze bunele relații economice cu Vestul și nici să pună sub semnul întrebării ordinea internațională, neavând decât de pierdut dintr-un război.
De partea cealaltă, Putin funcționa în cu totul altă paradigmă, una a istoriei imperiale a Rusiei, a cărei măreție trebuia repusă în drepturile ei, plus nevoia propriei recunoașteri ca lider mondial.
În final, ambele părți au estimat greșit că războiul va fi unul scurt, soldat cu victoria Rusiei, mica Ucraină neavând șanse în fața colosului.
Pentru Putin, greșeala s-a dovedit însă fatală. Eșecul primei ofensive de cucerire a Kievului a arătat Occidentului nu doar că armata rusă este departe de faima pe care și-a cultivat-o, ci și că Putin, așa cum remarca profesorul Lawrence Freedman, duce un război total. Armata lui ucide populație civilă, torturează, violează și fură.
A fost momentul de trezire al Occidentului. Lumea liberă a asistat cu groază la crimele de război și împotriva umanității comise de invadatori. Gropile comune de la Bucea și Irpin, Mariupolul ras de pe fața pământului au amintit de ororile naziștilor din cel de-al
Doilea Război Mondial.
VIDEO: Reportaj publicat de Europa Liberă în aprilie 2022 ce ilustra masacrul rusesc de la Bucea, o suburbie a Kievului.
Chiar dacă unitatea Occidentului existase și până atunci, în pofida oscilațiilor Germaniei și Franței, care și-ar fi dorit terminarea rapidă a războiului și mai apoi „pacea contra teritoriilor”, ieșirea din rândul susținătorilor Ucrainei a devenit mult mai complicată pentru marile democrații occidentale.
Europa s-a mobilizat, a reușit spectaculos să-și reducă dependența de gazul rusesc și a trecut iarna cu bine, fără să-i „înghețe coada”, cum prevestea Putin.
Cu americanii și britanicii vârf de lance la capitolul înarmare, Occidentul a reușit să depășească niște bariere psihologice acceptând să trimită arme tot mai puternice și mai sofisticate - sistemul de rachete Himars, tancurile Leopard 2 și Abrams. Nu s-a depășit însă acea linie roșie care ar fi putut transforma războiul într-unul global.
Dacă Putin a mizat pe dezbinarea Occidentului, scop pentru care a depus toate eforturile - de la folosirea gazelor ca armă de război la dezinformare și până la amenințarea nucleară - rezultatul este un eșec. Unul care i-a dat calculele peste cap.
Desigur, această coalizare a Occidentului împotriva lui Putin nu este fără fisură, Ungaria a blocat destule sancțiuni ale UE împotriva Rusiei. Dar este excepția.
Germania a avut și are mari ezitări în a trimite armament greu Ucrainei - a fost nevoie de angajamentul Statelor Unite că va furniza faimoasele tancuri Abrams pentru ca Germania să accepte să dea tancurile Leopard 2.
Dar se pare că acestea vor fi sub numărul promis și că vor ajunge cu întârziere. Diferența de abordare a venit dinspre Polonia, care a fost lider în ce privește susținerea Ucrainei. Explicabilă însă prin istoriile și experiențele diferite ale celor două state.
Dar atunci când se trage linie după un an de război, unitatea Occidentului pentru sprijinirea Ucrainei în eforturile împotriva războiului a funcționat, iar Vladimir Vladimirovici Putin are toate motivele să fie furios.
2. Patriotismul, curajul ucrainenilor și liderul providențial
Cu un an în urmă, puțini erau cei care credeau că Ucraina va rezista mai mult de trei zile în fața Rusiei. Lecția pe care a oferit-o Ucraina lumii întregi, inclusiv rușilor, a fost și este una a curajului, adevăratului patriotism și a regăsirii propriei identități naționale. Este ceea ce repetă mereu și mereu președintele american Joe Biden și ceilalți lideri occidentali.
Războiul nu a avut ca afect demoralizarea nici a populației civile, nici a armatei. Din contră, s-a forjat un sentiment național, iar „frații eliberatori” au fost întâmpinați cu pieptul gol - scenele de la începutul războiului în care bărbați și femei se așezau în fața tancurilor strigând „Plecați acasă, nu-i țara voastră” rămân memorabile. Ucrainenii s-au unit împotriva a tot ceea ce reprezintă Rusia.
Au impresionat lumea liberă și au născut respectul și compasiunea pentru ucraineni, zecile de mii de refugiați au fost primiți cu brațele deschise absolut peste tot.
Miza lui Putin și a generalilor săi că bombardamentele feroce din ultima perioadă, distrugerea infrastructurii esențiale, vor crește defetismul s-a dovedit și ea greșită. Mai mult, a avut efectul contrar.
Un sondaj realizat anul aceasta arată că 95% din ucraineni cred în victorie, iar 97% în armată. Alți 90% au încredere în președintele Volodimir Zelenski.
Dacă rezistența ucraineană este una dintre marile lecții ale acestui război, ea vine implacabil la pachet cu Zelenski, considerat de toți analiștii un lider providențial.
Occidentul a trebuit să se închine în fața acestui personaj, un „actoraș” necunoscut până la război, care s-a dovedit însă omul care i-a ținut piept lui Putin.
A ridicat standardele morale, făcându-i până și pe cei mai reticenți lideri din Occident să încerce să ajungă la el. Ideea lui Zelenski că lupta Ucrainei este lupta întregii Europe, a întregii lumi libere s-a strecurat treptat în conștiința publică.
A fost o perioadă în care șefii de state și de guverne se înghesuiau să meargă la Kiev, renunțând la costume și cravate, la aerul oficial și diplomatic pentru a da mâna cu Zelenski.
3. Mitul spulberat al invincibilității Rusiei
Aura de invincibilitate a forțelor militare ruse s-a spulberat încă de la primele confruntări.
O armată prost instruită, prost condusă tactic și strategic, dezorganizată și coruptă. Desele schimbări de generali, mutarea conducerii războiului dintr-o mână în alta - ultima înlocuire fiind cea a generalului Serghei Surovikin cu Valeri Gherasimov, șeful Marelui Stat Major -, morțile suspecte și arestările unor ofițeri FSB, arată, toate, o armată mai aproape de vechile standarde sovietice decât de cele ale NATO.
Mobilizarea din septembrie anul trecut nu a făcut decât să alimenteze cu „carne de tun” linia frontului, dovedindu-se cât de puțin preț pune statul autocrat pe viețile propriilor cetățeni.
Pierderile sunt imense - sunt cifre care merg până la 100.000 de morți - iar dacă Putin intenționează să arunce în luptă la primăvară și mai mulți proaspăt recruți, numărul va crește exponențial.
Un colos cu picioare de lut, dar care ține în mâini rachete nucleare. Eșecul de pe front l-a făcut pe Putin să amenințe Occidentul cu un război nuclear, ceea ce a dus la ezitările privind furnizarea de arme către Ucraina.
Ezitări care persistă, existând temeri în anumite cercuri politice occidentale că spectrul pierderii războiului l-ar putea face pe Putin să recurgă la armele nucleare pe teritoriul ucrainean. Pe de altă parte, este o linie roșie pe care e discutabil că liderii militari și politici de la Kremlin, printre care nu domnește fericirea, ar fi dispuși s-o treacă.
Șocat de atrocitățile comise de armată, de furturile care au făcut înconjurul planetei - soldații furau din casele ucrainenilor frigidere, televizoare și mașini de spălat, ba chiar și chiloți pentru soțiile și iubitele de acasă - Occidentul a înțeles că Rusia profundă nu evoluase prea mult din timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
A fost o lecție dură, teoria lui Merkel „gaz contra democrație”, prin care au ajuns multe state occidentale să-și justifice relațiile economice cu Rusia, care au dus în final la dependență, a fost un fiasco.
Lucru care se vede clar astăzi. Nu doar că poporul nu se bate pentru libertate și democrație, dar se uită cu aceeași ochi încrezători la noul țar care le-a aruncat țara în război.
Credința că „Maica Rusie” trebuie să-și reocupe locul care i se cuvine în lume și că „operațiunea specială” este similară Marelui Război de Apărare a Patriei (așa este cunoscut al Doilea Război Mondial în Rusia), cum spun Putin și propaganda, se vede din sondaje.
Spre dezamăgirea Vestului, susținerea pentru război și pentru Vladimir Putin este mare în rândul populației, circa 60%.
