Mehmet Pehlivan, un avocat care îl apără pe Imamoglu în cea mai recentă anchetă, a fost reținut „din motive fabricate”, a declarat parlamentarul CHP Turan Taskin Ozer, într-o postare pe rețeaua X.
Ekrem Imamoglu, care a fost suspendat din funcția de primar din cauză că este anchetat, a cerut eliberarea imediată a avocatului său.
„Ca și cum lovitura de stat asupra democrației nu ar fi suficientă, nu pot suporta ca victimele acestei lovituri de stat să se apere”, a spus Imamoglu la X.
Imamoglu, un membru CHP care îl conduce pe Erdogan în unele sondaje, a fost încarcerat duminică și așteaptă, din închisoare, judecarea lui într-un proces de corupție și susținere a unor grupări teroriste.
Arestarea lui a provocat cele mai mari proteste antiguvernamentale din ultimii 10 ani, care au dus la arestări în masă la nivel național.
Autoritățile din Turcia au reținut aproape 1.900 de persoane care au participat la manifestații.
Arestarea lui Imamoglu pe 19 martie a venit la o zi după ce o universitate i-a anulat diploma, necesară pentru a putea candida la alegerile prezidențiale.
De asemenea, arestarea a venit cu câteva zile înainte de desemnarea lui Imamoglu drept candidat al CHP la următoarele alegeri prezidențiale.
Alegerile sunt programate pentru 2028 și dacă Erdogan dorește să candideze din nou, parlamentul va trebui fie să convoace alegeri anticipate, fie va trebui să schimbe constituția.
Conform actualei Constituției, Erdogan nu mai poate candida pentru că a îndeplinit numărul maxim de mandate permise.
Miercuri, municipalitatea din Istanbul, condusă de opoziție, a ales un primar interimar, Nuri Aslan de la CHP, pentru a conduce cel mai mare oraș al Turciei pentru restul mandatului lui Imamoglu. Reuters scrie că mișcarea împiedică guvernul să numească un administrator care să conducă municipalitatea, așa cum a făcut-o de ani de zile în alte provincii.
Turcia a respins joi criticile unor lideri occidentali legate de arestarea primarului Ekrem Imamoglu.
După arestarea și eliberarea a șapte jurnaliști locali care acopereau mitingurile, BBC a anunțat că inclusiv corespondentul său, Mark Lowen, a fost deportat de autorități. Lui Lowen i s-a spus că este „o amenințare la adresa ordinii publice”, a spus jurnalistul britanic.
Principalul partid de opoziție, Partidul Republican al Poporului (CHP), alte partide de opoziție, grupurile pentru drepturile omului și unele state occidentale au transmis că arestarea primarului și demiterea lui temporară din funcția ar fi un efort politizat de a-l elimina pe principalul rival politic al lui Erdogan.
Guvernul neagă orice influență asupra sistemului judiciar și spune că justiția e independentă.
Grupurile pentru drepturile omului au cerut Turciei să investigheze ceea ce ele au numit forța excesivă a poliției în dispersarea mulțimilor și au cerut guvernului să permită protestele, care au fost în mare parte pașnice.
Turcia a impus restricții de circulație și de comunicare după arestarea lui Imamoglu.
Liderii occidentali au spus că arestarea lui Imamoglu și răspunsul autorităților de la Ankara față de proteste arată un regres al democrației.
Președintele francez Emmanuel Macron a acuzat guvernul turc de „atacuri sistematice” asupra libertăților.
„(Europa) are nevoie de o Turcie care să-și asume responsabilitățile pentru securitatea europeană și să continue pe calea sa democratică, respectând angajamentele asumate”, a spus liderul francez
Joi, secretarul de stat american Marco Rubio a spus că e îngrijorat de reținerile de persoane și de protestele din Turcia.
„Urmărim, ne-am exprimat îngrijorarea, nu ne place să vedem o astfel de instabilitate în guvernarea oricărei țări care este un aliat atât de apropiat, mai ales”, a declarat Rubio.
De la reținerea lui Imamoglu, activele financiare turcești s-au prăbușit, determinând banca centrală să folosească rezervele pentru a susține lira. Guvernul a spus că impactul fluctuațiilor va fi limitat și temporar. Banca a declarat că dinamica de bază a economiei nu a fost afectată, dar va lua măsuri suplimentare dacă va fi necesar pentru a asigura buna funcționare a piețelor financiare.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.