Serviciul de securitate al Ucrainei (SBU) a anunțat că a descoperit o schemă de deturnare a 40 de milioane de dolari destinați cumpărării de obuze. SBU a spus că o investigație a demascat oficiali ai Ministerului Apărării și manageri ai furnizorului de arme Lviv Arsenal, care ar fi furat aproape 1,5 miliarde de grivne la achiziționarea de obuze.
Furtul ar fi legat de un contract de cumpărare a 100.000 de obuze de mortier pentru armată.
După primirea plății, angajații companiei urmau să transfere fondurile către o companie înregistrată în străinătate, care apoi urma să livreze muniția în Ucraina.
Cu toate acestea, bunurile nu au fost niciodată livrate, iar banii au fost trimiși în diferite conturi din Ucraina și Balcani, au spus anchetatorii.
Fondurile au fost confiscate și vor fi returnate la bugetul de apărare al țării, a declarat Procuratura Generală a Ucrainei.
Potrivit comunicatului SBU, cinci persoane au primit „notificări de suspiciune”, prima etapă a procedurilor legale ucrainene, atât în minister, cât și în cadrul furnizorului de arme. Un suspect a fost reținut în timp ce încerca să treacă granița ucraineană.
Dacă vor fi găsiți vinovați, suspecții riscă până la 12 ani de închisoare.
Ancheta vine într-un moment în care Kievul încearcă să convingă țările occidentale să ofere mai mult ajutor militar Ucrainei și i se cere să combată corupția, dacă dorește să adere la UE și NATO.
Corupția din cadrul armatei a fost o problemă deosebit de sensibilă în Ucraina, țară care încearcă să mențină moralul public în timpul războiului și să-și prezinte candidatura la UE cu 27 de națiuni.
Ministrul apărării Oleksii Reznikov a fost demis în septembrie anul trecut pentru diverse cazuri de corupție, în ciuda faptului că se bucură de o reputație solidă în reprezentarea Ucrainei în discuțiile sale cu aliații occidentali.
Deși nu a fost acuzat că s-a implicat personal în corupție, Oleksii Reznikov era ministru când armata a fost afectată de două cazuri mari de corupție: unul pentru aprovizionarea trupelor cu alimente, altul pentru procurarea de îmbrăcăminte adecvată pentru militari.
În august, președintele Volodimir Zelenski i-a concediat pe toți oficialii responsabili cu recrutarea militară, pe motiv că sistemul era afectat de corupție, care permitea unora să scape de recrutare.
Cele mai recente acuzații vin într-un moment în care pachetul de sprijin militar pentru Ucraina este blocat în Congresul SUA. Una dintre criticile aduse de republicani este chiar o presupusă lipsa de control a ceea ce face Ucraina cu sprijinul oferit de SUA.
Ucraina s-a clasat pe locul 116 din 180 de țări într-un indice de percepție a corupției din 2022, realizat de organizația Transparency International.
Dar eforturile anticorupție încep să se simtă, transmite tot Transparency Internatinal. Ucraina este una dintre cele doar 10 țări care urcă constant în clasamentul Transparency International, cu un progres de 28 de locuri într-un deceniu.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a comparat corupția cu trădarea. Cu toate acestea, măsura lui de a preda autoritatea de combatere a corupției serviciului SBU, o instituție aflată sub controlul său direct, și nu organismelor de supraveghere a corupției, a stârnit controverse și temeri că anumite cazuri sensibile ar putea fi mușamalizate, comentează Politico.
Ca parte a unei campanii de combatere a corupției, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a publicat detalii despre veniturile sale din ultimii doi ani.