Linkuri accesibilitate

Președintele Zelenski a informat SUA că analizează demiterea generalului Zalujnîi, comandantul Armatei ucrainene


Președintele ucrainean Volodimir Zelenski (dreapta) îi înmânează comandantului suprem al forțelor armate, Valeri Zalujnîi, Crucea Meritul de Luptă, Kiev, mai 2022.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski (dreapta) îi înmânează comandantului suprem al forțelor armate, Valeri Zalujnîi, Crucea Meritul de Luptă, Kiev, mai 2022.

Guvernul ucrainean a informat Casa Albă că președintele Volodimir Zelenski a decis să îl demită pe generalul Valeri Zalujnîi, comandantul suprem al forțelor armate ucrainene. Un document oficial nu a fost încă semnat și nici un anunț public al Kievului nu a fost făcut. Informația a fost relatată de Washington Post și Reuters.

Demiterea generalului Valeri Zalujnîi, dacă se confirmă, ar fi cea mai importantă remaniere a președintelui ucrainean Volodimir Zelenski de la invazia rusă din februarie 2022.

Cotidianul american The Washington Post a relatat, în baza a două surse americane de rang înalt, că oficialii americani nici nu au sprijinit, nici nu au obiectat cu privire la această mutare, recunoscând că decizia a fost luată de Zelenski.

„Aş dori să subliniez că răspunsul Casei Albe a fost că nu am sprijinit sau obiectat la decizia lor suverană. Casa Albă a transmis că este de competenţa Ucrainei să ia propriile decizii suverane cu privire la personalul său”, a spus un oficial american sub protecția anonimatului.

Informația a fost ulterior relatată și de agenția britanică de presă Reuters, care a citat două surse bine informate.

Demiterea încă neconfirmată de Kiev a generalului Valeri Zalujnîi a venit după ce acesta a intrat în conflict cu preşedintele Volodimir Zelenski în legătură cu strategia militară, dar şi cu alte probleme interne cu privire la război.

Schimbarea comandantului suprem al forțelor armate ucrainene ar veni și pe fondul contraofensivei ucrainene de anul trecut, care nu a reuşit să recupereze porţiuni semnificative din teritoriul acaparat de Rusia.

De asemenea, o sursă apropiată de biroul lui Volodimir Zelenski a declarat că cei doi oficiali ucraineni nu sunt de acord nici în privinţa unei noi campanii de mobilizare militară, preşedintele opunându-se propunerii lui Zalujnîi de a chema 500.000 de soldaţi noi la luptă.

Aceeași sursă a explicat că anunțul demiterii nu a fost făcut momentan deoarece încă se discută cine să-l înlocuiască pe Valeri Zalujnîi.

Șeful armatei ucrainene este una dintre cele mai populare figuri din societatea ucraineană, iar plecarea sa din funcție ar putea afecta moralul trupelor și ar putea zdruncina sprijinul, în timp ce armata ucraineană se străduiește să respingă înaintarea forțelor rusești.

Știre scrisă cu ajutorul relatării RFE/RL.
  • 16x9 Image

    George Costiță

    A intrat ca Senior Correspondent în echipa Europei Libere în ianuarie 2022, după zece ani în care a scris despre cele mai importante evenimente interne și externe ale zilei în două redacții de televiziune din București și a colaborat cu o platformă de investigații. Este absolvent al Facultății de Jurnalism din Iași și a câștigat experiență încă din anii studenției, colaborând cu revistele locale.

XS
SM
MD
LG