Premierul ungar Viktor Orbán a declarat că deschiderea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană cu Ucraina nu este în interesul Budapestei și că blocul UE ar trebui să opteze în schimb pentru un „parteneriat strategic” cu țara devastată de război.
Luna trecută, Comisia Europeană, organul executiv al blocului comunitar, a recomandat deschiderea negocierilor de aderare la UE cu Ucraina odată ce aceasta îndeplinește condițiile cerute, după ce a obținut statutul de candidat împreună cu Republica Moldova, în iunie anul trecut.
Orbán, un populist de dreapta care a menținut relații calde cu președintele rus Vladimir Putin, a fost mult timp în dezacord cu UE din cauza problemelor legate de statul de drept și a corupției. Din acest motiv, Comisia a înghețat acordarea celor 22 de miliarde de euro în fonduri de coeziune și a condiționat acordarea lor de realizarea reformelor judiciare și de respectarea drepturilor omului și a statului de drept.
În interviul său săptămânal la radioul de stat maghiar, acordat vineri, 1 decembrie, Orbán a spus că deschiderea discuțiilor de aderare cu Kievul nu coincide cu interesele Ungariei și că „îndrăznim să spunem asta, indiferent de cât de multă presiune pun pe noi”, într-o referire la presupusele presiuni ale Bruxellesului.
„Aș fi de acord ca UE să ajungă mai întâi la un acord de parteneriat strategic cu Ucraina”, a spus Orbán, adăugând că un astfel de parteneriat ar putea dura până la 10 ani, până când Ucraina va fi pregătită să îndeplinească cerințele UE.
„Când vom vedea că putem coopera, atunci să aducem din nou în discuție problema apartenenței, dar asta va fi posibil abia după mulți, mulți ani”, a spus el.
Viktor Orbán s-a exprimat din nou împotriva ajutorului financiar pentru Ucraina, într-un demers pe care criticii săi îl consideră o încercare de șantaj a UE, pentru eliberarea fondurilor de coeziune pentru ca Ungaria să nu-și exercite dreptul de veto.
Comisia Europeană caută sprijin unanim pentru revizuirea bugetului comunitar pentru a putea acorda Ucrainei 50 de miliarde de euro.
„Europa are probleme economice, dar între timp aruncă bani și trimite vagoane pline de arme și bani în Ucraina", a spus Orbán.
Viktor Orbán și guvernul său s-au exprimat în repetate rânduri împotriva acordării de ajutor militar Ucrainei, invadată de Rusia pe 24 februarie 2022, susținând fără a aduce nicio dovadă că acest sprijin nu ar face decât să prelungească războiul.
UE va organiza un summit în perioada 14-15 decembrie.